Translate

joi, 23 aprilie 2015

Despre ecler si alte savarine

Nu parasesc domeniul gastronomiei, ba chiar ramin tot in zona dulciurilor, si vin cu o intrebare interesanta: cum se face ca frantuzescul “le savarin” (de gen masculin) a ajuns in romana ca femininul “savarina”, dar masculinul “l’éclair” a devenit neutrul “ecler”(cu un plural despre care imi propun sa scriu in aceasta nota) ?

O justificare riguroasa a genurilor substantivelor neologice adaptate ar duce dupa regulile date de Academie (de ex. in GA [1966], Vol.I, p. 58-59) la faptul ca ‘ecler’ este corect a fi de gen neutru, in timp ce ‘savarină’ este de gen feminin doar prin faptul ca terminatia ‘ă’ a fost aleasa pur si simplu de catre cel ce s-a hotarit primul sa ‘românizeze’ cuvintul frantuzesc (aici MDA [2010] da o sursa primei atestari scrise, dar fara an de publicare). Astfel, si l’éclair se putea la fel de bine ‘româniza’ ca ecleră. Pe de alta parte, desigur ca turcescul “baklava” era greu de adaptat la o alta varianta decit evidenta “baclava” – obligatoriu de genul feminin, dar se pare ca pentru ‘dulcegariile’ din franceza e/era loc de variatie. Mai ramine de pus intrebarea: Cum de cele trei cuvinte au fost adaptate de romani, cind intr-o limba precum engleza toate trei sint pastrate cu grafia originala din franceza+turca ? Aici este vorba doar de tendinta constanta si sanatoasa a romanei de a-si crea fondul lexical propriu prin adaptarea neologismelor, pare-se o tendinta pierduta dupa 1990 prin avansarea ingrijoratoare a cuvintelor englezesti nemodificate ce, prin exagerare, umplu dictionarele. In concluzie, este ok ca le-am adaptat pe toate trei, ca n-am ‘poluat’ limba cu accente peste e pe care oricum masa de scrijelitori de pe internet nu le-ar fi pus sau le-ar fi pus aiurea, asa cum se intimpla cu cratimele si virgulele.

Noima acestei note este pluralul substantivului ‘ecler’. Ideea mi-a fost data de articolul de aici: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_38418/Voi-mancati-eclere-sau-ecleruri.html, unde domnisoara Neagu da sec varianta din DOOM2 [2005]. Aceasta este ecleruri, forma incetatenita eclere mentionata de dictionarele explicative (DEX, MDA) nu este nici macar tolerata (!) (aceasta se face prin precizarea clara a unui dublet de tipul tunele/tuneluri). Ne intoarcem inapoi la scripte, la GA (op.cit.) si GALR [2008] si constatam ca in ‘gramatica veche’ (GA) ni se prezinta o regula aparenta sub “Observatia 1” de la pag. 70 (volumul intii), ce ar recomanda pluralul cu ‘uri’ pentru neutrele terminate la singular intr-o consoana si in care accentul cade pe vocala celei de-a doua silabe (ca in ecler, paner, mîner, tunel, virtej, hotel, bordel, crenel, etc.). Dar, stupoare, tunele este (inca) acceptat, iar paneruri si mîneruri nu exista pe nicaieri. Pina si regulile pentru plural au poate la fel de multe exceptii precum exemple. In ‘gramatica noua’ (GALR) pe pagina 83 din primul volum lipseste orice regula de plural pentru neutrele neologice, asa ca norma din DOOM2 pentru ecler nu mai poate fi justificata gramatical, nici macar a posteriori. Exista deci o doza de arbitrar in stabilirea normelor ortografice (pentru mine asta confirma ca lingvistica ramine o stiinta umanista, degeaba incerc eu s-o fac sa para exacta) . Ca o presupunere, ma gindesc ca autorii DOOM2 au ales ecleruri in locul unui dublet sau a formei unice eclere doar pe baza formei recomandate de Florin Marcu in DN3 [1986] la p. 374. Forma eclere este mai simpla, are deci ‘priza’ la vulg, dar nu este eronata in aceeasi masura precum socantul (pentru mine) pricomigdala.

Ca fapt divers, cler nu poate fi folosit ca exemplu de urmat pentru stabilirea pluralului, caci ecler, desi are doar un e in plus (bine, acel e il face bisilabic, dar doar ce-am stabilit ca regula de mai sus din GA a fost eliminata) la inceput, este numarabil, pe cind cler nu. Surprinzator, cler apare cu pluralul cleruri in DEX2 [1996], dar, poate si dupa DOOM2, DEX2 [2009] repara greseala.

Concluzia mea: cu toate ca va vine greu, folositi ecleruri si renuntati si la tunele.

Bibliografie: tot www.dexonline.ro/surse

Un comentariu:

  1. Ferdinand de Saussure, părintele lingvisticii -Teoria semnului : Semnul lingvistic este arbitrar.
    Așa ca de ce nu ar avea și stabilirea normelor lingvistice doza ei de arbitrar? :)

    RăspundețiȘtergere