Translate

vineri, 29 mai 2015

Despre putere și vorbire

Unitatea de măsură în fizică pentru mărimea numită putere este wattul (plural wați) pe care ne-am învățat să-l pronunțăm vat, ca și cînd întreaga istorie din ambele discipline (fizica și lingvistica) nu contează.

În mod interesant, deși w este o literă străină limbii noastre, recomandarea de pronunție a acestui cuvînt lipsește cu desavîrșire, atît din DOOM [1982], cît din DOOM2 [2005]. Avem practic o libertare de pronunție și, pentru a determina totuși varianta corectă, trebuie să consultăm ansamblul lucrărilor lingvistice.

DEX2 [1996/1998] și DEX2 revăzut [2009/2012] „se abțin” și ele de la o recomandare/mențiune ortoepică, dar precizează o etimologie (minimală) dublă: atît cuvîntul franțuzesc watt, cît și cuvîntul englezesc watt. Numele inginerului scoțian James Watt (1736–1819) (pronunțat de britanici wɒt, adică uot ­– deci cu u, nu cu v) dă originea în limbile engleză și franceză. Din engleză spre română nu putea veni o pronunție cu v, poate din franceză, acolo unde în mod standard w se pronunță v. Dar, stupoare, și recomandarea franțuzească de pronunție a respectivului cuvînt este tot cu u, așa cum apare aici: http://www.cnrtl.fr/definition/Watt (articolul din TLFI).

Micul Dicționar Academic [2010] la pag. 1523 din volumul al II-lea ni-l dă pe watt cu pronunția vat și cu mai sus menționata etimologie dublă care, după cum am arătat, nu îl justifică deloc pe v în rostire. De altfel, forma ortoepică vat apare apare pentru prima dată in DLRM [1958] la pagina 945, și apoi este preluată și de Marcu și Maneca în DN3 [1986] (p. 1523), ultimii precizîndu-i cuvîntului doar orginea englezească, pe care nu se poate sprijini pronunția cu v în nici un fel.
De fapt, forma vat apare și în glosarul IOOP Ed. a V-a [1995] la pagina 262, dînd o confimare semioficială regulii greșite de pronunție.

Varianta de pronunțare cu v pentru watt (ca unitate de măsură) apare în limba germană, conform precizării din Duden de aici: http://www.duden.de/rechtschreibung/Watt_Maszeinheit, deși, în mod surprinzător spre comic, recomandarea de pronunție a numelui James Watt pentru nemți este (firesc!) cu u, vezi aici: http://www.duden.de/rechtschreibung/Watt_Ingenieur_Erfinder. Menționez ca am găsit această surprinzătoare discrepanță de pronunție în celebra enciclopedie germană Brockhaus, la pag. 549 din volumul al XVI-lea al Brockhaus’ Konversations-Lexikon. Leipzig, Berlin und Wien 1892–1896, Neudruck 1896, 16 Bände sowie ein Supplementband (1897). Se poate deci formula o explicație pentru varianta cu v. Dar ce ne facem, ca nici o sursă (dicționar) ce-l dă pe vat nu-i menționează originea germană, ci doar pe cele engleză, respectiv franceză, care nu se potrivesc cu pronunția românească propusă ?

În concluzie, în ciuda omniprezentei formulări vat, ar trebui sa se pronunțe (un) uat/ uatul / (niște) uați / uații, iar profesorii de fizică să plece urechea și la considerente de ordin lingvistic. Altfel, nu doar comitem și propagăm o greșeală de exprimare (și chiar de logică), dar și umbrim meritele lui James Watt.

Notă: Siglele dicționarelor se găsesc explicate pe www.dexonline.ro/surse

marți, 26 mai 2015

Reglajul dezacordului fin

O precizare utilă mi se pare următoarea: acordul atributului adjectival cu substantivul regent este total, adică atît în gen, cît și în număr și în caz. Ultimul criteriu este, din păcate, deseori încălcat în prezent, în special cînd cazul substantivului este genitiv sau dativ. Remarcăm acest dezacord cînd substantivul este la singular. 

Mai precis, surprinde neglijarea acestui acord în construcții de tipul „Ne-am întîlnit în timpul conferinței organizată de Fundația X”, dar prezența sa în fraze ca „Lucrarea colegei vesele era proastă” trece neobservată.

„Organizată” de mai sus, deși este un adjectiv provenit dintr-o formă verbală de participiu trecut, are aceleași obligații de acord precum masa adjectivelor propriu-zise, astfel încît se va scrie corect organizate, atunci cînd vrem să aratăm că scriem îngrijit.
Există secțiunea 4.3.2.2. din GALR [2008] (Vol. al II-lea, p. 652) în care ni se prezintă situația atributelor izolate (construcții complexe separate prin virgule) acolo unde acordul în caz devine, pare-se, opțional. De exemplu, „Cazul mamei sale, internată de 2 săptămîni după accidentul avut, a ajuns în presă” este o formulare teoretic corectă, căci se sprijină pe uzanțe vechi literare, așa cum citează GALR. Subiectul ales de mine este tratat de Gligor Gruiță în a sa lucrare „Moda lingvistică actuală. Norma, uzul și abuzul”, Ed. Paralela 45, Ediția a II-a, 2011, pag. 173-176, unde se oferă și o explicație a acestui derapaj, văzut într-un context larg, european.
 
O evitare a dezacordului aparent se poate face prin extindere, atributul devenind atributivă: „Cazul mamei sale, care este internată de 2 săptămîni după accidentul avut, a ajuns în presă”. Care este un subiect adevărat în cazul său natural, nominativul cu acord obligatoriu cu verbul copulativ, deci se pierde complet legatura cu mamei ce forțează forma de genitiv a adjectivului căruia îi este regent.

Pe de altă parte, trebuie respins dezacordul în grupurile sudate de tipul „vina băiatului ăsta”, acolo unde chiar nu se poate găsi vreo justificare (eventual prin uz beletristic) a prezenței formei de nominativ a adjectivului. 

Sper, ca de fiecare dată, ca notița mea să fie utilă cel ce-o citește. Ups, nu l-am acordat pe „cel”. Sună urît un dezacord, nu ?

duminică, 10 mai 2015

Și totuși, o modificare lăudabilă în 2005

Abia acum am observat că in DOOM (1982) substantivul seminar (p. 549) apărea cu un dublet de plural, adică atît seminarii, cît și seminare erau date ca acceptate și recomandate. Această scăpare (așa cum o să arăt mai jos) este pentru mine surprinzătoare.

Că forma seminar a evoluat din sau a fost o alternativă pentru seminariu (așa cum apărea incă din Laurianu (1876, V. II, p. 1142)) nu cred ca sînt dubii. Forma cu -iu aducea întocmai etimonului latin seminarium menționat de Marcu, DN3 (1986), p. 977 și pierde repede teren, astfel încît Șăineanu (1929, p. 583) și apoi Scriban (1939, p. 1187) nici nu o menționează. Mai mult, pot spune ca forma scurtă seminar apare drept cuvînt-titlu de dicționar încă de la Antonescu (1862, p. 357).

Scriban (op. cit) îi dă drept unică variantă de plural pe seminare. De abia în DLRM (1958, p. 760) apare ca variantă nerecomandată de plural formularea seminarii. După apariția DOOM ce le pune la egalitate, acestea se regăsesc și în Îndreptarul Ortografic, Ortoepic și de Punctuație din 1995 la pagina 238, pe cînd în DEX2 (1998, p.973) se prezintă drept recomandare seminarii, invers ca în DLRM. DOOM2 din 2005 instaurează drept unică formă de plural acceptată pe seminare, așa cum este corect.  

Că varianta seminarii nu are ce căuta lîngă forma de singular seminar este clar, întrucît nu există vreun substantiv neutru cu singularul în -ar care să aibă pluralul în -arii. Dosar, glosar, corolar, dispensar, anuar, inventar, insectar, galantar, trotuar, car, pătrar, estuar, sumar, penar, breviar,... sînt exemple cu pluralul in e. Bar, dar, far, har și var au pluralul in –uri după regula numărului de silabe pentru care substantivul car este o excepție (!).

Femininele terminate la singular în –ie precum și neutrele în –iu cer obligatoriu la plural pe –ii, iar aici chiar nu e loc de excepții, oricît ne-am strădui să căutam prin dicționare. Concluzionez că nu e loc pentru două variante, singura formă de plural corectă pentru seminar este cu –e, nu cu –iu.


Bibliografie: http://dexonline.ro/surse, Antonescu, G.M. (1862) - Dicţionar rumăn. Mic repertor de cunnoscinţe generali, cuprinzînd vorbe streine cu etymologia, termini technici, numini proprie, notiţiuni historice, s.c.l., Laurianu, August Treboniu (1810-1881)(1876) - Dictionariulu limbei romane, Tomu II, I-Z.

sâmbătă, 9 mai 2015

Despre țipete și moduri verbale

Oricît ne-ar spune gramaticile că putem exprima o rugăminte și prin modul imperativ al unui verb, nu pot să nu afirm că mi-ar plăcea ca orice rugăminte, mai ales in scris, să fie formulată politicos, fără să am senzația că se țipă la mine.

Mai precis, chiar acum pe ușa de intrare la mine în bloc există un mesaj din partea unei companii de distribuție de semnal TV + internet care suna fix așa: „Vă rugăm, închideți ușa!” Pentru mine ca adresant, acest mesaj suferă de autoritarism, căci imperativul „închideți” urmat de un semn de exclamare, chiar dacă teoretic ascunde o formă de politețe a verbului prin folosirea unei forme de plural în adresarea către o singură persoană, sună a ordin, nicidecum a rugăminte, deși are insuși verbul respectiv în prima propoziție. Sau poate mă înșel și nici măcar presupusa politețe nu există, pentru că întregul mesaj se poate adresa la fel de bine nu unui locatar/vizitator anume, ci totaliltății lor.

Aș vrea să fi văzut acest mesaj nu cu verbul la imperativ, ci cu el la conjunctiv. Adică exact: „Vă rugăm să închideți ușa”. Deodată simți respectul în tonul celui ce scrie, simți că te roagă, nu că-ți poruncește. Tonul nu determină atitudinea, desigur, nesimțiții tot vor lăsa ușa deschisă, dar măcar respectul cuvenit unei persoane pe care n-o cunoști - deci pe care n-ai dreptul s-o presupui nesimțită - nu va lipsi.

miercuri, 6 mai 2015

Administratori cu nume buclucaș

Despre magazie cu semnificația actuală scrie bine de tot Alexandru Ciorănescu în al său Dicționar Etimologic Român și mulțumesc www.dexonline.ro că articolul este disponibil la ei pe site. Îmi permit să preiau direct:

magazíe (magazíi), s. f.  1. (Înv.) Prăvălie. – 2. Depozit. – 3. (Munt.) Grînar, hambar. – 4. (Arg.) Pungă, valiză. – Mr. măgăzie. Ngr. μαγαζί, din fr.magasin (Meyer 225; Ronzevalle 183; Gáldi 207), cf. alb. magazi, bg. magazija. E dubletul lui magaza (var. mahaza), s. f. (înv., depozit de mărfuri), din tc. magaza (‹ arab. mahzen, de unde it. magazzino, fr. magasin, sp. almacén), cf. bg., sb. magaza; și al lui magazin, s. n.(prăvălie), din fr. magasin și magazin, s. n. (revistă), din engl. magazine (cf. Șeineanu, II, 241; Berneker, II, 3; Lokotsch 1362). Der. magazagiu, s. m. (angrosist); magazinaj, s. n. (depozitare), din fr. magasinage; magaziner (var. incorectă magazioner), s. m. (șef, paznic de depozit), din fr.magasinier; înmagazina, vb., după fr. emmagaziner. 

Aceasta notiță a mea este scrisă pentru un cuvînt înrudit și care îl descrie pe cel ce se ocupă cu administrarea unei magazii, a ceea ce este în ea: magazionerul, unde aici am pus forma articulată enclitic pentru cuvîntul din DOOM2 (2005) magazioner.


În DOOM (1982) p. 354 - un dicționar pare-se mai apropiat intențiilor nobile ale lingviștilor de a respinge formele ortografice „strîmbe” - apare simplu magaziner, întocmai ca recomandarea d-lui Ciorănescu menționată mai sus. Indubitabil este totuși că la originea ambelor forme stă franțuzescul magasinier, pe care era poate mai logic să-l transcriem magazinier. S-a preferat sufixul -er, nu -ier (așa cum varianta minier pentru miner menționată în trecere de Scriban (1939, p. 810) nu s-a regăsit în nici un alt dicționar ce i-a urmat), rezultînd magaziner. Un fapt remarcat de Alexandru Graur încă din 1932 (v. pag. 95 din Puțină gramatică din 1987) este apariția formei cu –ion- în rădăcină­, pe care lingvistul o deplînge ca fiind nejustificată, căci în franceză nu există nici un o în rădacină, lucru manifestat prin faptul că atît magazie, cît și magazin n-au fost niciodată magazion. Această observație este reluată de marele lingvist în al său Dicționar al greșelilor de limbă (p. 78 din ediția Humanitas, 2012). 

Această formă greșită cu o prinde însă putere, nimeni nu folosește în vorbire forma corectă din punct de vedere lingvistic, așa că, în spiritul celorlalte erori/neconcordanțe remarcate pînă acum de mine la redactarea noului DOOM, avem în peisaj înca o modificare de normă ortografică bazată pe uzul cotidian neglijent, nu pe criterii științifice. Oare magazionerilor le plac pricomigdalele ?? 

P.S. E bine că autorii COR nu au consultat noul DOOM. 

sâmbătă, 2 mai 2015

Controverse din DOOM2: Dubletele de plural

Una dintre reușitele DOOM (1982) era faptul că, în spiritul unei mentalități sănătoase, multe controverse si excepții anterior prezente în limba scrisă erau fixate printr-o recomandare unică. Mă refer la faptul că substantivele, indiferent de „zestrea” istorică regională sau etimologică, aveau o singură formă de plural recomandată. E și cazul substantivelor căpșună și cireașă, ce aveau în DOOM pentru pluralul nearticulat doar recomandările căpșune, respectiv cireșe.
Mai precis, diversitatea de uz pentru cireașă stipulată de Scriban (1939) era suprimată la nivelul normei limbii literare.
Citez din Scriban, așa cum apare pe www.dexonline.ro (confim că pe site este o reproducere exactă -am dicționarul)

cireáșă (vest) f., pl. eșĭ (Munt.), eșe (Olt.), și ciréșă (est), pl. eșe (lat. cérasa, pl. de la cérasum, cireșă, vgr. kérasos, cireș, și kerásion, cireșă, ĭar acesta d. orașu Kerasús, -úntos, lat. Cérasus, -úntis, din Pont, la marea Neagră, unde eraŭ pădurĭ de cireșĭ sălbaticĭ, numit și azĭ de Turcĭ Kirasun [kiras, kiraz, arm. geras, pers. kires, cireșă], de unde Lucúl, după ce l-a învins pe Mitridate [66 în ainte [!] de Hristos], ĭ-a adus și ĭ-a plantat în Italia; it. ciliegia și ciriegia, pv. cereisa, fr. cerise, sp. cereza, pg. cereja. D. lat. vine germ. kirsche, d. rom. vine vsl. črešĭnĭa, rus. rut. čeréšnĕa, bg. čereša). Fructu cireșuluĭ. Cireșe amare, un fel de cireșe de un roș foarte închis, maĭ micĭ și cam amare. 
Sursa: Scriban (1939) 

Ce-a făcut DOOM ? A păstrat pe cireși doar ca formă de plural pentru pom, dar pe cireșe pentru fructele sale, așa cum recomanda și Alexandru Graur în al său Dicționar al greșelilor de limbă. Ce-a făcut DOOM2 (2005) ? Le-a pus pe ambele variante în dicționar, însă cu cireși drept forma recomandată, iar cireșe ca formă tolerată (aceasta se vede și din schimbarea din DEX2 (2009/2012) față de DEX (1996/1998)).

Pentru căpșună, norma din DOOM din nou se suprapunea recomandării lui Alexandru Graur (op.cit.) de a distinge, în limbajul literar prin intermediul pluralului, între pluralul plantei căpșun de gen masculin și pluralul falsului fruct al său, căpșună, de genul feminin. Dacă pluralul masculinului era cu i, s-a ales ca unică recomandare pentru pluralul femininului e, nu i.

E corect să dau acum explicația doamnei Vintilă-Radulescu pe care o găsim la pagina a 10-a din articolul de aici: www.acad.ro/alteInfo/nouDOOM.doc. Citez exact, comentînd apoi:
           Acceptarea şi a pluralului în -i, alături de cel în -e, la două substantive de genul feminin nume de fructe: căpşuni şi cireşi, s-a bazat pe faptul că:
1. se înregistrează progresul, în uzul literar, al pluralelor în cauză;
2. nu există decât plurale în -i, atât pentru numele de pomi sau de tufe, cât şi pentru numele fructelor acestora, în cazul mai multor astfel de substantive: fragi, gutui, lămâi, nuci, piersici, rodii;
3. formele de plural din sistemul multor substantive feminine au evoluat, în istoria limbii române, de la desinenţa -e la -i, plurale ca boale, roate, strade, şcoale ş.a. supravieţuind, eventual, numai în expresii (a băga în boale, a merge ca pe roate), dar fiind înlocuite în uzul general prin boli, roţi, străzi, şcoli;
             4. încă din Îndreptar [1], căpşună avea pluralul căpşuni

* Punctul al patrulea este argument inadmisibil, pentru se bazează pe o lucrare cu fond lexical restrîns în care lipsește justificarea formei alese. Îndreptar[1] , așa cum precizează autoarea, vine de la  Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995.
* Punctul al treilea este irelevant în contextul în care nu avem de fapt de a face cu o evoluție, întrucît atît căpșuni, cît și cireși, erau atestate în dicționare și opere literare încă de la începutul secolului trecut (v. cele două articole corespunzătoare din DLRLC disponibile tot prin intermediul www.dexonline.ro). Este vorba doar de o alegere a lingviștilor.
* Punctul al doilea poate servi drept argument doar pentru cireși, dar ce ne facem cu vișinele, la care norma din DOOM nu s-a modificat ? Avem deci încă un exemplu  de inconsecvență. De fapt, și pentru căpșuni argumentul al doilea surprinde, întrucît căpșună aduce mai degrabă cu prună si alună, acolo unde normele de plural prune și alune au ramas aceleași in DOOM2 cu cele din DOOM.
* Primul punct nu poate fi comentat, intrucît nu este exemplificat.

În concluzie, eu rămîn lîngă Alexandru Graur și ale sale două recomandări ce coincid cu cele din DOOM. Dubletele de plural introduse de DOOM2 reprezintă pentru mine o particularitate nedorită a noilor norme ale limbii literare.