Oricît ne-ar spune gramaticile că putem exprima o rugăminte și prin modul imperativ al unui verb, nu pot să nu afirm că mi-ar plăcea ca orice rugăminte, mai ales in scris, să fie formulată politicos, fără să am senzația că se țipă la mine.
Mai precis, chiar acum pe ușa de intrare la mine în bloc există un mesaj din partea unei companii de distribuție de semnal TV + internet care suna fix așa: „Vă rugăm, închideți ușa!” Pentru mine ca adresant, acest mesaj suferă de autoritarism, căci imperativul „închideți” urmat de un semn de exclamare, chiar dacă teoretic ascunde o formă de politețe a verbului prin folosirea unei forme de plural în adresarea către o singură persoană, sună a ordin, nicidecum a rugăminte, deși are insuși verbul respectiv în prima propoziție. Sau poate mă înșel și nici măcar presupusa politețe nu există, pentru că întregul mesaj se poate adresa la fel de bine nu unui locatar/vizitator anume, ci totaliltății lor.
Aș vrea să fi văzut acest mesaj nu cu verbul la imperativ, ci cu el la conjunctiv. Adică exact: „Vă rugăm să închideți ușa”. Deodată simți respectul în tonul celui ce scrie, simți că te roagă, nu că-ți poruncește. Tonul nu determină atitudinea, desigur, nesimțiții tot vor lăsa ușa deschisă, dar măcar respectul cuvenit unei persoane pe care n-o cunoști - deci pe care n-ai dreptul s-o presupui nesimțită - nu va lipsi.
Mai precis, chiar acum pe ușa de intrare la mine în bloc există un mesaj din partea unei companii de distribuție de semnal TV + internet care suna fix așa: „Vă rugăm, închideți ușa!” Pentru mine ca adresant, acest mesaj suferă de autoritarism, căci imperativul „închideți” urmat de un semn de exclamare, chiar dacă teoretic ascunde o formă de politețe a verbului prin folosirea unei forme de plural în adresarea către o singură persoană, sună a ordin, nicidecum a rugăminte, deși are insuși verbul respectiv în prima propoziție. Sau poate mă înșel și nici măcar presupusa politețe nu există, pentru că întregul mesaj se poate adresa la fel de bine nu unui locatar/vizitator anume, ci totaliltății lor.
Aș vrea să fi văzut acest mesaj nu cu verbul la imperativ, ci cu el la conjunctiv. Adică exact: „Vă rugăm să închideți ușa”. Deodată simți respectul în tonul celui ce scrie, simți că te roagă, nu că-ți poruncește. Tonul nu determină atitudinea, desigur, nesimțiții tot vor lăsa ușa deschisă, dar măcar respectul cuvenit unei persoane pe care n-o cunoști - deci pe care n-ai dreptul s-o presupui nesimțită - nu va lipsi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu