Translate

duminică, 14 iunie 2015

Despre folosirea prepoziției

În limbile moderne precum engleza și germana rolul prepoziției este bine definit, în special în alcătuirea formelor verbale în sine („phrasal verbs” din engleză) și mai ales a complementelor asociate. Spunem, spre exemplu, că multe verbe ale limbii germane cer o prepoziție și un caz anume în prezența lor, mai precis:
ROM: a aștepta pe cineva = GER: warten auf jemanden (echivalent auf + Acuzativ) = ENG: to wait for somebody.
Pe, auf și for sînt prin urmare fixe și nu se pot înlocui cu nici o altă prepoziție fără a modifica radical sensul comunicării.
În limba română se poate simți o relaxare a acestei reguli (verb + prepoziție fixă), întrucît, așa cum se poate vedea din DEX (să spunem DEX2[1998]), prepozițiile noastre de bază „de”, „pe”, „în” și „la” au sensuri diferite în funcție de context, prin urmare ar putea fi înlocuite cu altele.
Astfel dăm peste problema pe care vreau s-o comentez: cît de corect se folosesc prepozițiile în vorbire și în scris în prezent ? Îl putem pune pe „despre” în locul lui „de” ? Sînt „din” și „de la” sinonime cînd vorbim despre localitatea de origine a unei persoane (fie manelist sau nu) ? Dar cum sînt „pe” și „peste”, „către” și „înspre” ? Problema folosirii corecte a prepozițiilor se ascunde sub faptul că românii au simțul limbii și atunci prepozițiile vin cumva de la sine, de undeva dintr-o zonă a creierului pe care o cultivăm mai mult sau mai puțin cînd sîntem mici. Dacă recunoaștem că „pe” și „peste” pot fi ambele folosite în propoziția Cartea stă pe/peste caiet, e clar că nimic altceva decît simțul limbii ne oprește de la a spune „L-am văzut peste Mihai” în loc de „L-am văzut pe Mihai”, chiar și fără să fi aflat din școală că „pe” este prepoziția marcă a complementului direct animat și nu se poate înlocui cu alta.
Atunci treaba este aparent rezolvată. Dacă trebuie să punem după un verb o prepoziție, nu prea avem cum să greșim, căci ar trebui să fim străini de limba noastră ca să spunem: „Mi-e dor la tine” în loc de „Mi-e dor de tine”.
Rămînem doar cu întrebarea: Este prepoziția opțională ? Există situații cînd aceasta lipsește și este dedusă din context ? Răspuns: NU. Fiind o parte de vorbire făra funcție sintactică și cu un rol de legătură, prezența acesteia este obligatorie în exprimare, neexistînd nici o situație cînd aceasta poate fi omisă fără denaturarea sensului frazei și obținerea unor construcții vagi sau lipsite de logică. Menționez în final doua argumente în acest sens:
·         * Verbele tranzitive și/sau intranzitive: „a gîndi” este și tranzitiv și intranzitiv, cere complement direct fără prepoziție și complement indirect cu prepoziție ca în construcția: Știam ce gîndește despre mine. „A se gîndi” este întotdeauna intranzitiv, fie fără prepoziție ca în: M-am gîndit să plec la 7 dimineața, fie cu prepoziție ca în: M-am gîndit la ce-ai zis. „A vorbi” este de asemenea de folosit fie cu prepoziție cînd este intranzitiv (a vorbi despre cineva), fie fără cînd are sensul de a rosti/a se exprima într-o limbă. „A privi” este și tranzitiv și intranzitiv în Privesc ploaia prin geamul de la dormitor. (N.B.: socotesc că este logică prepoziția prin, nu pe în formulările „privesc pe geam/fereastră”).
·        *  Complementul indirect cu prepoziție sau dativul agramat: Le-am zis la băieți să vină cu mine în loc de Le-am zis băieților să vină cu mine. Le-am dat de mîncare la oamenii ăia în loc de Le-am dat de mîncare oamenilor ălora (acelora).

P.S. Există expresii încetățenite cu prepoziții folosite greșit: „Am mîncat pe tren două portocale (CORECT: în tren); „Lucrez bine pe calculator” (CORECT: la calculator sau cu calculatorul); pe gratis în loc de gratis, pe degeaba în loc de degeaba etc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu