Dacă am știut vreodată... O formă elementară a
respectului de sine mi se va părea întotdeauna capacitatea unei forme de viață bipede
de a se exprima corect atît verbal, cît și în scris. Cît și în scris. De fapt,
dacă stau strîmb și judec și mai strîmb, salutul privit ca metodă pentru a
arăta respectul trebuie predat copiilor de la vîrste foarte fragede, nu-i așa?
Întreb nedumerit, fiindcă pe mine copiii vecinilor nu m-au salutat niciodată.
Hmm, nu-mi aduc aminte să mă fi uitat urît la ei, sau poate nici nu e nevoie,
m-ar ajuta fața... Atunci cînd trec anii înveți, teoretic, să scrii, și, după o
anumită vîrstă, va trebui sa redactezi un e-mail și în altă limbă decît
engleză. Pe care obligatoriu trebuie să-l începi cu o formulă de salut. Așa
cere eticheta.
Să presupunem că dorim să-i scriem lui Gigel, colegul
nostru ce ne delectează cu vorbe iscusite în pauzele de țigară. Fatalitatea
lovește cînd ne dăm seama că nu putem să-i scriem în engleză, ci într-o limbă
mai puțin cunoscută în corporații, româna. Dacă vei începe a scrie cu formula
„Bună Gigel” sau „Salut Gigel”, ai pus deja piciorul stîng în față. Poate ai
noroc și Gigel nu sesizează greșeala și scapi basma curată, cu condiția să nu-l
fi pus în lista de distribuție (cece
cum îi spun corporatiștii) pe Costel, șeful nesuferit al lui Gigel care mai
știe una, alta despre regulile de punctuație în limba maternă.
Dragilor, formulele de adresare sau de salut cer cazul
vocativ pentru numele propriu sau comun către fac referire, caz ce are
particularitatea că substantivul trebuie separat prin virgule (sau virgulă
înainte și semnul exclamării după) de restul propoziției. Desigur că „Bună
Gigel” poate fi folosit în continuare în e-mailuri, cu condiția ca Gigel să nu
fi auzit de cazul vocativ, ceea ce este, din păcate, din ce în ce mai probabil
în anul 2016. Dacă Gigel a auzit, atunci tough
luck!, cum ar spune un american.
De fapt, poate ar trebui eliminat problematicul
vocativ din gramatici printr-o petiție online. Cine dintre cei încurcați de el
se oferă s-o creeze?