Translate

marți, 16 octombrie 2018

Senza giacca e cravata

  Ca un spoilăr, articolul nu e despre cîntecul lui Nino D'Angelo. Și spoilăr nu e în dicționare încă, dar face parte din vocabularul standard al romglezei vorbite de privitorii de filme în mol sau în fața calculatorului. 
  Dar articolul nu e nici despre spoilăr, nici despre mol, ci despre geacă, sau... giacă ? Atestarea în limba noastră a cuvîntului geacă (după recomandarea de grafie din DOOM2) apare doar în ediția a doua din 1997 a cărții Floricăi Dimitrescu Dicționar de cuvinte recente. Citînd articolul complet (via www.dexonline.ro),

giácă s. f. Jachetă ◊ „Pornind de la tradiționalul jeans – ei vor realiza, pe lângă veste, fuste, salopete, giace, short-uri etc., alte noi vestminte [...]” Săpt. 10 III 78 p. 10. ◊ „[...] după o percheziție sumară i-au găsit în geacă un cuțit.” R.l. 11 II 93 p. 9. ◊ „Magazinul va fi aprovizionat cu discuri [...] geci, bocanci.” Cotid. 2 X 95 p. 6; v. și R.l. 9 I 81 p. 4 [și geacă] (din it. giacca; Th. Hristea în R.lit. 25 X 79 p. 8; DEX-S

găsim etimologia - după lingvistul Theodor Hristea - în cuvîntul italienesc giacca. De aceea, „românizarea” a fost simplă, renunțînd la un c și punînd la final ă-ul specific substantivelor feminine nearticulate (exact cum franțuzescul cravate a devenit cravată, sau, dacă dorim o etimologie alternativă, italienescul cravata a devenit cravată). 

  Dimitrescu (op.cit) remarcă și grafia geacă, în uz la momentul respectiv, dar și în prezent. Se observă dubletele singular-plural: giacă - giace (!) și geacă - geci. Giacă este prea nou pentru DOOM din 1982, sau DN 3 din 1987, dar se găsește în DEX-S în 1988, iar în dicționarele post-1990 apare, drept formă recomandată, mai întîi ca giacă (DEX2 1996/1998), apoi ca geacă în DOOM2 (2005) și geacă în DEX2 (2009). Nu despre migrarea/evoluția lui „ia” în „ea” vreau sa scriu, ci despre etimologia furnizată de dicționarele explicative (deși, după cum am mai spus în alte articole, nu e rolul dicționarelor explicative să furnizeze această etimologie), anume cuvîntul englezesc jacket. E suficient să cităm din DEX2 (2009) ca să ne punem întrebări:

GEÁCĂ, geci, s. f. Jachetă scurtă până în talie. [Var.: giácă s. f.] – Din giacăt (pronunțarea cuv. engl. jacket).

 Sigur că dacă cerem litere românești pentru fonetizarea ˈdʒækɪt a cuvîntului englezesc jacket, ar fi mai indicat gechit, decît au ales bravii noștri lingviști, dar nu despre asta e vorba, ci despre ce caută limba engleză aici ? Dacă etimologia cuvîntului italienesc giacca este franțuzescul jaque (derivat, sub forma jacque, de la porecla unor țărani francezi răsculați în 1358), și am stabilit încă din 1978 că giaca era derivată din giacca, de ce era nevoie de introducerea în dicționare a etimonului englezesc ? Dacă era locul lui în dicționare, putea cel mult apărea la cuvîntul jachetă, dar faptul că avem j nu ge-/gi- ne convinge că jachetă este împrumut după jaquette, nu după jacket
  În concluzie, cu toată ofensiva limbii engleze post-1990, putem vedea practic coincidența de formă cu italienescul giacca drept etimologie corectă a cuvîntului geacă (pentru mine la fel de corect și giacă, pentru că avem femei atît Geanina, cît și Gianina, cît și franțuzitul Janina http://www.sheknows.com/baby-names/name/gianina). 

duminică, 7 octombrie 2018

Despre familie

 Că am fost sau nu la vot sau că au existat sau nu interese politice în spatele acestui referendum e mai puțin important. Opțiunea de a te abține de la a da un răspuns cînd ești întrebat dacă „da” sau dacă „nu” este un drept inviolabil, pe care mulți și-l recunosc prea rar... 
 Cum remarca Radu Borza aici https://cum-scriem-corect.blogspot.com/2018/10/redefinirea-familiei.html sau și aici https://dexonline.ro/definitie/femeie, e imposibil de conceput lingvistic o femeie fără familie. Și invers, căutînd definiția cuvîntului „familie”, ca aici https://dexonline.ro/definitie/familie, găsim că, în majoritatea definițiilor, femeia e acolo. Și atunci, dacă lingvistic nu se schimbă nimic, de ce s-ar schimba ceva în bine în țara asta prin restrîngerea constituțională a dreptului la căsătorie a persoanelor din cupluri homosexuale? Ne crește peste noapte metroul pînă la Otopeni sau centura Bucureștilor la patru benzi cu pasaje supra-/subterane pentru fiecare intrare în oraș? Dispar șpăgarii din spitale sau copiii nimănui din orfelinate? Dispar hoții prea puțin dovediți din politică sau ajutoarele sociale ale suedezilor cu Merțedes? Nu, țara va fi la fel și mîine, aceeași înghesuială în metrou, aceleași spitale și școli care stau să cadă, dar acum vom avea ceva în plus: spaima celor 3,8 milioane de ștampilagii de acum că printre ălea 12-13 milioane de oameni care au zis „dă-vă dracu' cu votul vostru” sînt milioane de homosexuali care își vor face partid, intră în parlament în anul de grație douăzeci douăzeci, iau puterea, schimbă prin referendum constituția (că doar sînt mai mulți și pun de un cvorum) cu familia definită doar între persoane căsătorite și de același sex. Și abia atunci vor putea simți pe pielea lor ce înseamnă sa fii o minoritate și să te supui, că n-ai încotro, voinței majorității, așa cum au încercat ei azi și ieri. Sau poate, ăștia 3,8 milioane de fapt sînt 8,8 milioane, sau 11,8, doar că pe restul ce-au stat acasă, pur și simplu, nu i-a interesat dacă la starea civilă vor avea pe Ion și Vasile înaintea lor sau pe Ion și Veorica.
 Pacea fie cu voi, cititorii mei!