Ursul de aur, argint și... argou

 

Știre de pe www.berlinale.de: „Radu Jude’s Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Bad Luck Banging or Loony Porn) wins the 2021 Golden Bear”[1]. Alt film românesc, făcut parcă special să șocheze criticii din vest, ajunge să cîștige cel mai mare premiu la un festival. Nici primul, nici ultimul. Totuși, eu scriu despre aspecte lingvistice aici pe blog, de aceea cred că titlul filmului merită niște (des)considerații.

Că balamuc e ales special ca să rimeze cu bucluc se vede din roverul de pe Marte, deci sărim peste. Primul cuvînt, babardeală, nu apare printre cele circa 175.000 de cuvinte din Dicționarul Academiei (fie în forma extinsă la 19 volume, sau cea condensată în final la două sub forma MDA II, 2010), ceea ce surprinde, pentru că foarte multe cuvinte toxice pentru urechi sensibile (pe care și dacă nu le știai dinainte, le vei stăpîni după oricare zece melodii ale trupei vocal-instrumentale Paraziții) sînt definite acolo. Abia în Dicționar de Argou (2007, autor G. Volceanov) găsim că babardeală este în argoul adolescenților un act sexual. Izul țigănesc al acestui substantiv este confirmat de Ciorobâtcă[2], ce ne dă țigănismul a babardi cu sensul de „a fura”, dar derivatul babardeală strict drept un act sexual. Un titlu de film, chiar și fără premiu asociat, induce – mai ales prin prezentarea în buletine de știri la radio și la televizor – notorietate, deci un cuvînt de nișă (cum poate este încă acest babardeală) poate ajunge foarte simplu către mase. Efectele folosirii unui cuvînt de argou obscen sau semi-obscen în titlul unui film nu sînt clar o descoperire a noastră și nici măcar una recentă și, în principiu, pot tria publicul, ferindu-i pe cei pudici (cîți or mai fi rămas printre noi) de o experiență potențial traumatizantă.

Banalitate: Celelalte trei cuvinte din titlu (familiarul bucluc, familiarul balamuc și tot mai familiarul porno) sînt și ele alese cu scopul de a stîrni interes cu privire la conținut, un element curent fără de care succesul comercial al unui film este destul de greu de imaginat, pentru că, nu-i așa, și ambalajul vinde. Una e „Moartea domnului Lăzărescu” și alta e „Cu ambulanța”.

Cu ce rămîneți din cele de mai sus: românii au mai șutit/cardit/manglit un premiu de prestigiu cu un (al cîtelea?) film care șochează în primul rînd prin titlu și, cel mai probabil, prin conținut. Totuși, pînă la sfîntul graal (Oscar), mai avem de pus și multă substanță, nu doar spoială. Sau măcar un trafic de influență mai de succes.

---

[1] ENG: „(Filmul lui) Radu Jude Babardeală cu bucluc sau porno balamuc […] cîștigă Ursul de Aur 2021”.

[2] Ciorobâtcă (Necula), C.-M. – Principalele surse etimologice ale argoului românesc, Management Intercultural, XVI, 1 (30), 2014.

Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună

 

Titlul acestui articolaș e un vers din Scrisoarea a III-a a lui Eminescu „pus în gura lui Baiazid Ildîrîm”. Un agramatism (mai ales în poezie[1]) este pardonabil prin „rima nu dădea, ritmul nu ieșea și <<și, oricum, ce știi tu despre metafore??>>”, adică printr-o umbrelă numită licență poetică. Dar un anacronism dintr-un dialog imaginar unde intră, tot la licențe poetice? Să mă explic.

Notița etimologică din „Dicționar de cuvinte călătoare” al lui Graur (p. 146) „amerind. furacan > sp. huracan > fr. ouragan[2] ne trimite la cuvîntul din limba taino hurakán (conform: https://www.cnrtl.fr/definition/ouragan), ce ar fi ajuns în Europa adus de spanioli pe la 1510 ca furacan și pe la 1526 scris și huracan. Ambele forme apar scrise și în limba franceză aproape concomitent.

Klein („A comprehensive etymological dictionary of the English language”, 1966, p.751) merge chiar mai departe și scrie că:

Deci este puțin spre deloc probabil ca Baiazid cu peste 100 de ani înainte să fi știut de furtunile teribile și spiritele malefice din Marea Caraibilor, nu? În forma adaptată din franceză, uragan este găsit de cercetătorii ILAR cel mai devreme în 1832 în revista „Albina Românească”(cf. MDA II, 2010), deci avea ceva istorie printre vorbitori pînă la folosirea lui de către Eminescu în poezia publicată în 1881, nu că ne-am gîndi la faptul că un dialog imaginar trebuie să folosească neapărat cuvinte existente în limbile turcă, respectiv română înainte de 1400. Îl las în final pe cititor să considere dacă Eminescu a comis o eroare și, dacă da, aceasta e și ea scuzată ca licență poetică.

 

 

---

[1] Ironie, chiar următorul vers conține un dezacord subiect – predicat și cel de după o formă greșită de articol posesiv genitival.

[2] Fluxul etimologic al lui Graur este același cu cel dat de Scriban (1939): uragán n., pl. e (fr. ouragan, sp. huracán, cuv. din limba Caraĭbilor). Vijălie impetuoasă și cu vîrtejurĭ care pornește din zona tropică și bîntuĭe pin Antile și împrejurimĭ. Fig. Colosală deslănțuire de pasiunĭ: uragan politic. – Fals orcan (Trans.), după germ. orkan.