Schimbarea normei ca s-avem ce schimba sau e mai mult de-atît?

 

Relevanța despărțirii (scrierii) cuvintelor în silabe grafice („despărțirea la capăt de rînd”) este în prezent din ce în ce mai mică (copiii și mai ales adulții nu mai scriu de mînă ca odinioară), de aceea unul dintre exercițiile clasice de la examene („despărțiți în silabe cuvintele de mai jos” sau echivalent) rămîne cumva mai mult ca o satisfacție a profesorului și mai puțin ca o utilitate a elevului cînd părăsește gimnaziul. Pe de altă parte, DOOM³ - care controlează (ar trebui să controleze) modul de scriere a manualelor începînd cu 2022 și a examenelor începînd cu 2023 [1] – dedică 18 pagini acestor reguli și excepții de despărțire, iar în corpul dicționarului există multe cuvinte cărora silabația grafică le este propusă (adică, pentru corectitudinea viitoarelor răspunsuri la examene, impusă). Deci rămîne în esență un subiect viu.

În caietul meu de meditații din clasa a VIII-a (la data 2 IX 1996), chiar pe pagina a doua, despărțisem în silabe cuvîntul mausoleu drept ma – u – so – leu, apoi, pînă la corectura doamnei profesoare, m-am răzgîndit și-am ales mau – so – leu. Despărțisem și pe fiică drept fi – i – că, dar doamna m-a corectat la fii – că. La mausoleu n-aveam bifă de corect, dar deduc că, prin schimbarea făcută, era în final răspunsul așteptat.

Din capul locului, mausoleu nu este un cuvînt din fondul principal al limbii române. Este un cuvînt neologic, socotit intrat în limbă începînd cu secolul al XIX-lea („atestarea sa documentară” pe care o oferă MDA 2 2010 este în scrierile lui Gh. Șincai [2]). Cum s-ar silabisi deci acest cuvînt? „Prin tradiție” ar fi un răspuns logic, pentru că, nefiind un cuvînt folosit des, nici despărțirea sa nu e deloc comună (mai ales unde ne interesează, adică la literele a și u). Considerentele folosite pentru a decide cum s-ar despărți (mau sau ma-u) nu puteau fi inițial decît etimologice. Forma mausoleu este refăcută după cea latinească mausoleum (deci n-are cum „simți” în grafie vreo influență franțuzească, altfel l-am fi găsit scris mozoleu și am fi scăpat de dilema silabației) unde există patru silabe (mau – so – le – um), ca în greaca veche [3]. Concluzionăm că originea despărțirii normative cu diftong este pur etimologică. Redăm acum definiția lui Scriban (1939, p. 782):

*maŭ- saŭ mausoléŭ n., pl. ee (lat. mausoléum, vgr. mausóleion, d. numele luĭ Maŭsol, un rege al Cariiĭ [Asia Mică], căruĭa Artemisia, soția luĭ, ĭ-a înălțat un monument funerar măreț). Mormînt măreț. – Și mauz- (după fr.).

Avem aici din perspectiva autorului ambele pronunții (cu diftong și cu hiat), dar și accentul principal pe vocala /e/ - o constantă în dicționarele în care accentul principal este menționat. În DLRLC apare sugestia de silabisire doar cu hiat concomitent cu prezența în Dicționar Ortoepic (1956, p. 92), dar în DOOM¹ 1982 Mioara Avram propune ca normă silabația în diftong (de-aici indicația din 1996 din pregătirea mea pentru admiterea la liceu). Pe care o întărește apoi autoarea în Cuvintele Limbii Române între Corect și Incorect (Ed. Cartier, Chișinău, 2001). Mai mult, DOOM² 2005 (p. 470) reține tot despărțirea cu diftong, în timp ce DOOM³ 2021 (p. 719) revine la cea cu hiat pe care-o găsi(seră)m și în DN3 1986, apoi în Dicționarul Academiei, IOOP V 1995 (p. 196) și MDA2 2010.

Constatăm o neuniformitate regretabilă de normă – un tipar prea bine cunoscut al lingvisticii românești, mai ales partea acesteia destinată publicului larg, anume normarea. Probabil că pronunția majoritară din prezent, indiferent de ce scrie în dicționare sau de ceea ce prevăd baremele [4] de examen, este cu hiat. Întîlnim în studiile noastre de fonetică următorul fapt: românii în pronunție evită hiatul, judecînd după cuvintele din fondul vechi al limbii. Se pare totuși că nu mereu și aici avem un alt exemplu. Există însă un lucru pe care nu l-am întîlnit scris despre opțiunea „veche”, etimologică: anume că avem un accent secundar pe /a/-ul din primul diftong și un accent principal pe /e/-ul din diftongul final [5]. Dubla accentuare în silabația cu dublu diftong este o scăpare atît în DOOM¹ 1982, cît și în DOOM² 2005. Această eroare se corijează automat prin pronunția în hiat. În sprijinul tezei cu două accente condiționate la noi de diftong stă forma (ce-i drept, fără diftong [6]) din engleza britanică modernă (/ˌmɔːsəˈliːəm/_AFI) ce are pe o­-ul lung din prima silabă accentul secundar și pe i-ul lung din cea de-a treia pe cel principal. Pe de altă parte, norma de pronunție în limba germană (din Duden) păstrează și acum diftongul (se observă în schimb dubla posibilitate de accentuare a numelui propriu din care derivă cel comun).

Deci cu ce rămînem din această poveste? Cu cei ce-s contrariați că acum „se desparte altfel” (cum ar fi părinți, bunici, poate chiar unii profesori de gimnaziu), cu cei cărora efectiv nu le pasă de-o obscură modificare din DOOM³ (adică eu oricum pronunțam cu hiat, iar de despărțit propriu-zis în scris de mînă chiar nu văd cum aș mai avea nevoie s-o fac) și cu profesorii care abia așteaptă să le spună copiilor la meditație sau la clasă că acum cuvîntul ăsta solemn are o silabă-n plus. Deci gata cu excepția ce trebuia memorată!

Ceea ce s-a-ntîmplat acum în DOOM³ e practic o ajustare (nu corecție) pe care eu n-aș fi făcut-o (după cum se cunoaște din scrierile mele de aici, pun mare spre exagerat preț pe etimologie), decît în măsura recunoașterii concrete a dublei accentuări: / m a̳ u̯ | s o | l e u̯ /. Dacă această modificare „operată” acum va avea o relevanță cît de mică pentru vreun test/examen, timpul ne va lămuri, dar nimic nu mă poate convinge că nu-i altceva decît o altă schimbare de dragul schimbării și că miza „oo, ăsta a zis la teveu mau-soleu și nu ma-u-soleu” este realmente insignifiantă.

---

[1] Cu toate erorile sale (https://thescienceinmymind.blogspot.com/2022/04/erata-la-erata-la-doom3.html) , așa ar trebui să se-ntîmple.

[2] „Hronica românilor și a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci și patru de ani culese”.

[3] Μαύσωλος (Maúsōlos) +‎ -εῖον (-eîon), vezi https://en.wiktionary.org/wiki/Μαυσωλεῖον#Ancient_Greek

[4] Alt exemplu de normă fluctuantă, de data asta de plural. În DOOM³ apare doar bareme.

[5] Se poate aduce în discuție că poate fi și invers, cel principal pe /a/ și cel secundar pe /e/, dar  aici cred c-ar fi doar un element idiolectal.

[6] Aici avem explicația: digraful au este in general asimilat unui /o/. Poate că-n evul mediu, inițial s-a pronunțat și la britanici cu diftong, dar în prezent, cu excepția cîtorva cuvinte germane neanglicizate, au = /o/.

Erată la erată la DOOM3

 

Cuvintele limbii române ar trebui să fie folosite în scriere după forma sub care apar în Dicționarul Ortografic, Ortoepic și de Morfologie (pe scurt DOOM) în vigoare. Normele academice de scriere a cuvintelor au apărut cel mai devreme în 1953 [1], s-au amendat/confirmat de 3 ori la scară redusă prin ÎOOP pînă la primul DOOM din 1982. Apoi, după controversata reformă ortografică din 1993, a apărut amendarea listei de cuvinte din ÎOOP în ediția a cincea din 1995. După alți 10 ani apare DOOM², ce se retipărește în 2010, iar la final de 2021 apare DOOM³ (oficial pe piață din prima zi lucrătoare din 2022, dar anul de editură rămîne 2021). Surse de încredere îmi transmit că conținutul ediției a III-a era finalizat încă din primăvara lui 2021. Gramaticiana Gabriela Pană Dindelegan anunța public lucrul intens aproape finalizat la DOOM³ într-un discurs de Ziua Limbii Române din final de august 2020 [2].

Aici n-o să vă scriu despre subiectul mult discutat al „oficializării” anglicismelor nedaptate grafic început cu DOOM² și ridicat la mare artă în ediția a treia. Nici despre laudatio [3] redactat de către una dintre principalele consultante științifice, gramaticiana Rodica Zafiu, ci despre erorile strecurate în dicționar care au necesitat pînă la momentul scrierii acestui articol două (!) erate: prima publicată pe 15 februarie 2022 și a doua nedatată (apare doar luna aprilie). De fapt, s-ar putea să fie deja trei erate. Pagina de internet a fost creată pe 15 februarie, dar ceea ce eu iau drept prima erată este un document PDF creat pe 18 martie și descărcat de mine pe 20 martie. 

Stau să mă gîndesc la faptul că principala-i autoare, octogenara Ioana Vintilă Rădulescu, responsabilă și de ediția a II-a, trebuie să fi avut o presiune enormă să termine cît de repede se poate lucrarea ajunsă deja la peste 1.100 de pagini, dintre care doar partea teoretico-normativă de la-nceputul cărții are peste 200. Unde a fost graba? În primul rînd, de ce după doar 10 ani de la republicarea ediției a II-a? Erau necesare unele amendări ale normelor din DOOM² (am cîteva articole pe blog despre normele de acolo cu care nu eram de acord, e suficient să vă uitați în arhiva blogului), bine, înțeleg. „Anii pandemiei” și media ne-au băgat și ne bagă pe gît anglicisme cu toptanul. Deci avem nevoie de blagoslovirea lingviștilor de-a le scrie corect [4]. Înțeleg și asta. Nu cred că exista vreun ajutor de stat pe care îl pierdea editura, dacă nu se finaliza dicționarul în 2021. Adică, spre deosebire de lucrările apărute prin Editura Academiei Române (regretabil tipărite în tiraj mic, probabil din pricina subvenției de preț), DOOM³ este un produs intelectual creat de angajați ai statului român pus în vînzare de niște privați. Să fi pus privații presiune pe cei/cele prin munca cărora fac mulți și de multă vreme bani? Pare puțin probabil. Să fi fost ilustrul „comitet de revizie” atît de neatent, să fie scăpate atîtea erori? Așa pare. Lucrarea este atît de stufoasă și intenționat exhaustivă, că este foarte greu să-ți păstrezi atenția pe termen lung asupra textului încercînd să vezi unde a scăpat vreo greșeală. Deci revizia lucrării, nesuspectînd persoanele în cauză de deficit de atenție/concentrare, s-a făcut și ea în grabă. Totul dă așa un aer pur neaoș de „pe repede înainte”...  

Sînt curios, acum după ce-a apărut a doua erată, cîte erori în textul propriu-zis se vor mai găsi ce n-au fost corectate prin erata la erată. Ar trebui lunar cercetat saitul institutului după astfel de documente, lucru pe care îl recomand cititorilor cu căldura care a lipsit și va lipsi din calorifere. Gramaticiana Adina Dragomirescu, directoarea institutului de lingvistică ce-a produs dicționarul, ne anunță că, probabil spre final de 2022, dicționarul va putea fi consultat și pe internet (la concurență cumva cu www.dexonline.ro, deci tot în regim de interogare după cuvînt cum se face pe www.duden.de sau www.larousse.fr). Ar fi culmea ca digitalizarea să se facă cu tot cu erorile necorectate după a ena erată ce va fi apărut pînă atunci...

Mai am în final două comentarii:

Lucrarea, prin partea introductivă, este din punct de vedere științific un text la nivel elementar spre mediu (este practic un instrument pentru publicul general ce se presupune c-are studii gimnaziale sau e-n timpul efectuării lor). Partea de fonetică elementară, mult extinsă față de edițiile anterioare [5], este mult mai bine (de)scrisă de Pană Dindelegan et al. în GLRG 2019. Nu pot să nu constat că „românizarea” din DOOM³ a pronunției barbarismelor neadaptate grafic la română este, chiar și după două erate, tot dubioasă. De exemplu, din rațiuni de nimic altceva decît economie de spațiu și snobism, nu se mai scrie nicăieri coeficient de inteligență, ci doar IQ. „Românizarea” pronunției ar fi logic să fie „aichiu” – cum se aude la toată lumea - sau „ichiu” dacă ne displace limba romgleză, doar că Ioana Vintilă Rădulescu e de părere (și asta încă din DOOM²) că litera Q trebuie citită kü (deci cu un sunet complet străin românei, greu de pronunțat de oamenii care n-au învățat limba franceză sau limba germană). Dau o bere oricui îmi arată o înregistrare c-un român pronunțînd aikü (deci romglezo-franțuzește sau –nemțește). Ironia (v. poza mai jos din erata la erată): în ediția tipărită autoarea uitase găselnița-i cu litera Q din 2005/2010 și dăduse varianta logică (practic e pronunția englezească redată în alfabet fonetic elementar românesc ce se-aude public). Apoi s-a gîndit „mai bine” și și-a păstrat linia dubios trasată în 2005... Pronunția formei de plural este chiar sefe...

Și DOOM¹ 1982 „păstorit” de marea Mioara Avram pe care îl am în bibliotecă are erată la final. Cred că și DOOM² din 2005 s-a făcut în grabă. A apărut în același an în care echipa secției de gramatică finaliza noua gramatică academică, practic 2005 este 1954 „all over again” (prima ediție a Dicționarului Ortografic a apărut în toamna lui 1953 și s-a retipărit anul următor simultan cu apariția Gramaticii Limbii Romîne în două volume). Nu vreau să fiu bădăran să zic că autoarea principală era mai tînără atunci. Pentru lingviști, permanent stimulați intelectual, vîrsta chiar nu e sau n-ar trebui să fie un dezavantaj. Marele Iorgu Iordan avea aproape 90 de ani cînd a fost rugat de profesorul Vladimir Robu de la Constanța să-i revizuiască tratatul său universitar de Limbă Română Contemporană și opera de aproape 700 de pagini ieșită de sub tipar în 1978 este de referință și azi. De aceea, posturile de cercetători la Institutul de Lingvistică al Academiei, ca și demnitatea de academician, sînt pe viață. Probabil posturile de autoare de „dicționare de căpătîi ale limbii” n-ar trebui să fie chiar pe viață. Zic și eu...

---

[1] Dicționarele ortografice anterioare (Pop 1909 și Pușcariu/Naum în mai multe ediții) nu sînt oficial dicționare academice, pentru că ele nu apar cu antetul Academiei Române. Le considerăm deci dicționare de autor.

[2] „Institutul se află în etapa finală de elaborare a unei noi ediții a DOOM (DOOM3), lucrare normativă fundamentală, care după cincisprezece ani (2005, anul ediției anterioare) este adusă la zi și repusă în dezbatere și discuție” (31.08.2020).

[3] https://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/noul-doom - articol deschis (deci disponibil) pe 15 aprilie 2022, Dilema Veche, Nr. 930, 3-9 februarie 2022.

[4] Deducem astfel că lucrarea menționată aici https://thescienceinmymind.blogspot.com/2020/09/un-dictionar-romglez-roman.html n-a avut reach.

[5] Pe care am comentat-o pur tangențial într-o lucrare proprie (ELEMENTE DE FONETICĂ ȘI BAZELE SCRIERII LIMBII ROMÂNE PENTRU CLASA A V-A, variantă revizuită, 19-03-2022) axată, ce-i drept, pe conținutul manualelor.