Articol conex: https://thescienceinmymind.blogspot.com/2020/09/butelia-sau-putin-despre-locul.html
Menționasem anterior [1] că nu consider că DOOM este cu adevărat o sursă de ortoepie a limbii, întrucît transcrierea cu alfabet fonetic (tradițional românesc sau alfabet fonetic internațional, cum de fapt ar fi corect [2]) este, cu foarte puține excepții, omisă. Unde DOOM servește, totuși, ortoepia este în indicarea normei de accent standard tonic și aceasta se face în edițiile a doua și a treia prin aceeași notație folosită de noi aici pe blog, anume marcarea accentului tonic prin sublinierea literei ce ar corespunde vocalei pe care se pune accentul. Astfel, în dicționar apare „casă” în loc de „casă / k a s ă /” [3]. Un element de noutate la nivel de teoretizare (adică în secțiunea introductivă a dicționarului) adus de DOOM2 față de DOOM1 este menționarea accentului secundar în cazul cuvintelor vădit compuse prin alipire (v. DOOM2, p. C).
Accentul secundar reprezintă o marcă a rostirii mai intense a unei anumite vocale dintr-un cuvînt, alta decît cea accentuată „standard” și îl întîlnim, de regulă, doar în cuvintele compuse [4]. În DOOM apare doar în lista de cuvinte-titlu și este marcat prin sedilă sub vocală, iar în DOOM2 și DOOM3 prin subliniere dublă. Un exemplu de cuvînt cu dublă accentuare este arahnofobie ce lipsește din toate cele trei versiuni de DOOM, dar pe care îl întîlnim drept / a r à h n o f o b í i̯ e / în Șuteu & Șoșa, op.cit., p. 32. Aici notația este cu accent ascuțit peste semnul fonemului cu accent principal, respectiv accent grav peste cel cu accent secundar. Dînd acum un exemplu din DOOM, avem a̗utoportre̻t (DOOM), autoportret (DOOM2,3), respectiv / à u t o p o r t r é t / în Șuteu & Șoșa. Remarcăm că auto- este un morfem [5] alipit cuvîntului principal portret căruia îi recunoaștem un accent pe vocala inițială /a/. Totuși nu toate cuvintele cu auto drept element de compunere la început de cuvînt au un accent secundar, de exemplu autonom, cuvînt format încă în limba greacă, care are accent doar pe al doilea „o” în norma ortoepică din prezent (optăm pentru definițiile din Scriban ca să redăm etimologia, nu accentuarea prezentă din limba română):
*autonóm, -ă adj. (vgr. autónomos, d. autós, însușĭ, și nómos, lege). Care are legile sale propriĭ. (SCRIBAN, p. 139).
Din păcate, nici aici nu avem o uniformitate sau vreo regulă, în sensul că chiar și cuvintele formate încă în greacă cu auto- pot avea accent secundar, de exemplu:
*autohtón, -ă s. (vgr. autóhthon, d. autós, însușĭ, și hthon, pămînt). Pămîntean, indigen, băștinaș, originar din mare vechime pe acelașĭ pămînt. Adj. Pămîntenesc: populațiunĭ autohtone. V. aborigen și venetic. (SCRIBAN, p. 139),
ce se găsește drept a̗utohto̻n (DOOM), autohton (DOOM2,3) și / à u t o h t ó n / în Șuteu.
Ne punem acum problema dacă aceste accente (unul principal, al doilea secundar) sînt interschimbabile, adică dacă există posibilitatea să le poziționăm invers, cel principal la început de cuvînt compus si cel secundar către/la final. Asta înseamnă că „cuvîntul principal” se poziționează la început și particula/morfemul/„cuvîntul secundar” la sfîrșit și n-ar putea avea „aceeași greutate” (adică să nu existe formațiuni unite în pronunție cu două accente principale; dacă există două accente principale, vorbim de două cuvinte distincte transcrise fie cu cratimă, fie complet separat [6]). Analizînd conținutul celor trei dicționare DOOM, constatăm că răspunsul ar fi nu, în sensul în care în cele trei surse nu există cuvinte cu accentul principal precedînd accentul secundar.
Ceea ce este, fără doar și poate, eronat. Există un cuvînt la care (și) DOOM3 din 2022 dă accentuarea eronat, deși este totuși primul ce dă două cuvinte-titlu ca fiind distincte morfologic și omografe + omofone, în loc de doar omografe. Spre comparație, DOOM și DOOM2 dau doar un singur cuvînt-titlu. Acest cuvînt este orice, singurul cuvînt din limba română curentă cu două accente (principal și secundar) interschimbabile [7].
Greșit, DOOM3, p. 809: „orice, adj. pron. invar. + orice, pron. invar.”
Să se compare, Lombard, Gâdei [8], p. II 72:
„85. óricè (órișicè [ ʻ o r i̥ ʃ i ʽ tʃ e]) (adj.) (m, f).
86. òricé (òrișicé) (pron.): m 2-4; f –”
Totuși, atunci cînd pronumele este folosit la începutul propoziției, „Orice ai spune, te înșeli.”, constatăm că accentul principal din pronume este „tras” peste „O”/o/ exact ca în poziția adjectivală, cînd acesta din urmă, desigur, mereu precede regentul. Deci facem o ajustare pe bază de uz la extrasul din Lombard, Gâdei după cum urmează:
Corect:
„85. óricè (orișice [ ʻ o r i̥ ʃ i ʽ tʃ e]) (adj. pron./pron. la începutul mesajului) (m, f).
86. òricé (òrișicé) (pron. la finalul mesajului): m 2-4; f –”
P.S. Punctul de vedere al accentului dublu într-un cuvînt bisilabic ca „orice” îi aparține lui Alf Lombard. Există, desigur, altul care privește un argument foarte vechi al lui Hariton Tiktin, cum că două silabe accentuate nu pot fi vecine, de aici avînd orice cu un singur accent, fie pe prima silabă, fie pe a doua.
Subiectul acestui articol mi-a fost sugerat mai demult de profesorul Constantin Manea de la Universitatea din Pitești. Probabil că DOOMx (x≥4) cu alte autoare va îndrepta această eroare.
[1] De exemplu aici: https://thescienceinmymind.blogspot.com/2022/01/iarasi-despre-norma-si-uz-pionier.html
[3] În Șuteu, F., Șoșa, E., DOR, 1993, p. 57 apare /k á s ă/, deci accentul este notat deasupra fonemului purtător.
[4] Un studiu mai amplu îl oferă Drăghici, O., Există accent secundar în română?, Analele Universităţii din Craiova, Seria Ştiinţe filologice. Lingvistică, XXVII, Nr. 1-2/2005, p. 343-351.
[5] Numit și „element de compunere savantă”, cf. Andrei, N., Dicționar etimologic de termeni științifici, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987.
[6] Pe de altă parte, o îmbinare grafic liberă de tipul „(Nu știu ce poți) ori ce (vrei)” este văzută de Șuteu & Șoșa la nivel fonematic drept un singur cuvînt cu două accente, primul secundar, al doilea principal: / ò r i č é / (p. 153). Similar pentru compusul cîine-lup cu două accente principale, dar redat fonematic tot ca un cuvînt: / k ɨ̕ i n e l ú p / (p. 59).
[7] Ar fi și orișice, dar acesta este mai rar folosit.
[8] Lombard, A., Gâdei, C., Dictionnaire Morphologique de la Langue Roumaine, Ed. Acad. RSR, București, 1981.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu