Un cuvînt la modă într-o vreme pe care mulți dintre românii săraci de azi o regretă este cel grafiat pionier. Astăzi, în uz nespecializat [1], îl mai auzi sau vezi (într-un context ce nu are legătură cu acele timpuri) cînd dai peste „Un anume Vuia este unul dintre pionierii aeronauticii mondiale”, deci cîtă vreme la nivel public nu uităm de triada VVC [2], cuvîntul nu poate deveni un arhaism.
Ortografia și ortoepia sînt domenii ale abordării prescriptive asupra lingvisticii, de aceea normele propuse (sau impuse) ar fi sau ar trebui să fie mereu motiv de dezbatere, sigur, pentru cei ce vor să înțeleagă de ce și cum trebuie să scrie sau să pronunțe. Cred că este mult mai greu de normat ortoepic decît ortografic, deși majoritatea disputelor apar pentru chestiuni de grafie. Cum am mai spus, consider că DOOM1+2+3 NU sînt prin excelență dicționare ortoepice, deși au în titulatură acest lucru. Singurul dicționar românesc de pronunțare (normare academică a pronunțării) este cel citat în articolele anterioare (autoare Șoșa + Șuteu) și are, în comparație cu DOOMX, dezavantajul că este grav selectiv, avînd norma de pronunțare redată așa cum e corect prin alfabet fonetic doar pentru cîteva mii de cuvinte, nu pentru zeci și zeci de mii. Fix pionier nu apare, dar norma sa academică de pronunțare i-o deducem din normele ortoepice ale altor cuvinte să spunem „înrudite”. Mai precis, structura morfologică este prezumată a fi din pion + sufixul de agent –ier, deși acest cuvînt pare/este direct românizarea franțuzescului pionnier (DEX, op.cit.). Dar verificăm aici https://www.cnrtl.fr/definition/pionnier și vedem că, din punctul de vedere al limbii franceze, există o sufixare.
DEX2 ne dă explicit și norma de despărțire grafică [3] la capăt de rînd: pi-o-ni-er, deci avem patru silabe grafice. Deducem că norma de pronunțare ar fi în patru silabe și, pentru a o reda prin alfabet fonetic, găsim în Șoșa+Șuteu la pagina 35 pentru artificier transcrierea fonetică /a r t i f i č i i̯ e r/, deci în patru silabe pentru pionier norma de pronunțare nu poate fi transcrisă decît /p i o n i i̯ e r/, cu hiat între i și o și cu un i semivocalic (sunet de tranziție sau de evitare a hiatului între i și e). Așa spune teoria, asta este ortoepia.
Abaterile de la ortoepie (presupunînd că aceasta este cunoscută vorbitorilor) țin de fiecare individ în parte. Există mulți care nu pronunță după normă și strict în cazul acestui cuvînt chiar nu am o problemă cu asta. Ei pronunță trisilabic / p i o ŋ i̯ e r /, indiferent de ce scrie în dicționare sau ce spun lingviștii și, pentru completitudine, le redăm acestora două mențiuni:
„[...] Printre tendințele fonetice mai importante din limba română contemporană răspîndite mai ales la vorbitorii tineri trebuie citată tendința de rezolvare a hiatului prin reducerea celor două vocale la un diftong (ex.: zi̯ar) [...]. Din sfera școlii un exemplu care apare des cu pronunțare greșită explicabilă prin această tendință este substantivul pionier (și familia lui), la care nu se respectă pronunțarea vocalică a lui i (ni-er > ni̯er); […]” [4]
„Sufixul neologic –ier se pronunță corect bisilabic (cu i vocalic). Pronunțarea lui greșită cu cele două vocale reduse la diftongul [i̯e] sau chiar numai la vocala e produce confuzii între sufixele –ier și –er. Corect se pronunță și se scrie artificier, brancardier, cabanier, casier, infirmier, marochinier, patisier, pionier, dar magaziner, paracliser, recepționer, tapițer, ziler […] ” [5]
Ca paranteză, DOOM2 05/10 normează academic formele încetățenite drept patiser și zilier, practic pe dos decît recomandarea Mioarei Avram în DOOM82 și Cuvintele... Dar nu despre asta voiam să scriu. Revenind, dorința de-a pronunța printr-un diftong și trei silabe a lui pionier este o alegere personală cu care putem sau nu să fim de acord. Oricum, este mai bine de folosit în trei silabe așa decît forma de „buza șanțului” tot în trei silabe pioner... Unde ar putea fi o problemă este doar la faptul că această scurtare a emisiunii sonore nu este uniformă, adică vorbitorul parcă-și alege doar la acest cuvînt să „taie” din sunete. Pronunță el oare /a v i z i i̯ e r/ (4 silabe) sau /a v i z i̯ e r/ (3 silabe), /ʃ a n t i i̯ e r/ (3 silabe) sau /ʃ a n t i̯ e r/ (2 silabe), /f i ʃ i i̯ e r/ (3 silabe) sau /f i ʃ i̯ e r/ (2 silabe) etc.? Adică e bine cu alegerile personale, dar ar fi bună o consecvență... Asta e părerea mea. Și aici nu e vorba neapărat de „lingvistica logică matematică” (analogia [6]), ci doar de faptul că vorbitorii nu-și pot justifica alegerile făcute, întrucît acestea nu sînt bazate pe principii de limbă, ci aparent pe excepții punctuale, de dispoziție/chef. Deci hai să ne grăbim în vorbire și să spunem și /c a b a n i̯ e r/ să „sunăm” mai spanioli, că ăștia au an de an căpșuni/căpșune [7] de cules, nu?
[1] DEX2 2009 https://dexonline.ro/intrare/pionier/243334 îi dă definiția curentă completă cu două sensuri proprii mai tehnice.
[2] Vlaicu, Vuia, Coandă.
[3] De fapt forma pi-o-ni-er este dată în DEX ca pronunție/silabisire, dar să respectăm rigorile foneticii.
[4] Avram, M. – Probleme ale exprimării corecte, Ed. Acad. RSR, 1987, p. 36.
[5] Avram, M. – Cuvintele limbii române între corect și incorect, Ed. Cartier, 2001, p. 111-112.
[6] Graur, A. – Lingvistica pe înțelesul tuturor, Ed. Enciclopedică Română, 1972, p. 144.
[7] Le dau pe-amîndouă, să-și aleagă cititorul varianta care-i place.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu