Manualele școlare [1]
redau fără comentarii regula: Există
și o excepție: dacă în grupul de două consoane a doua consoană este l
sau r și prima este b, c, d, f, g, h, p, t, v, despărțirea în
silabe se face înaintea grupului de consoane. De unde vine? În principiu din
DOOM (1982), pagina XXXIV, unde este enunțată în aceeași manieră, fără vreo
explicație. Printre cele două cazuri posibile găsim /dl/ și /tl/,
grupuri consonantice ce au particularitatea că nu pot exista nici la început de
cuvînt, nici la final [2],
deci includerea inseparabilității lor prin tăietură silabică este o excepție
(DOOM3 chiar menționează în notița de subsol numărul 2 de la pagina
155 că această includere este doar prin simetrie cu grupurile /dr/ și /tr/
ce apar (doar) în secvență inițială), și nu un fapt ce ține de specificul
limbii.
Toate cuvintele cu cele două secvențe sînt (pînă la numele propriu Codlea a cărui născocire nu îmi este cunoscută) neologisme, secvența /tl/ fiind exclusiv „importată” (de exemplu, pe titlu îl avem după grecescul titlos, pe pătlăgea [3] după un turcism, pe atlet după un franțuzism etc.), la fel ca și mult mai rara secvență /dl/ (madlenă - o românizare a numelui propriu franțuzesc Madeleine, radler pentru un tip de bere provenit dintr-un cuvînt nemțesc, iodler tot după un cuvînt nemțesc). În cazul /dl/ silabația în limba originală este clară cu tăietură între /d/ și /l/, de aceea propunerea ca în română să silabisim /maˈdle.nə/ în loc de /madˈle.nə/ este ilară.
În DOOM3 apare la pagina 162 următorul fapt: ni se explică că o despărțire la capăt de rînd a cuvîntului portland [4] se face doar ca port-land, întrucît „portland nu se poate despărţi *por-tland după pronunţare deoarece tl nu este posibil la început de cuvânt şi de silabă”. Doar că această afirmație se „bate cap în cap” cu regula (cum am văzut, de fapt excepția) din primul paragraf privind silabația grupului /tl/. Care este „ieșirea”?
În primul rînd, secvența în discuție este /rtl/, iar pentru secvențe triconsonantice avem alte reguli și alte excepții. În al doilea rînd, strict acest caz nu-i aparține limbii române. Secvențele /rtk/, /rth/ și /rtm/ din /portˈkej/, /portˈhar.tə/ și /port.moˈnew/ sînt posibile [5] doar pentru că cuvintele sînt formate din prefixul port atașat unor cuvinte. Avem chiar atestat portlunetă, deci un exemplu de /rtl/ tot cu prefix. Iar cum portmoneu este arhaism și portofel este prea uzat, l-am putea inventa (aici, dacă n-a făcut-o deja cineva) pe portlovele. Doar că portland este un cuvînt importat așa cum e.
Un lucru esențial în criteriile de stabilire a tăieturii silabice este posibila pauză (relaxare) în vorbire la trecerea de la un morfem la altul în înlănțuiri de consoane cu scopul de a înlesni articularea. Prin aceasta, explicăm silabația /ˈvɨrst.nik/ pentru că regula de silabație VCCCCV ar cere C-CCC ca /ˈvɨr.stnik/. Chiar și așa, secvența /rstn/ este dificilă, în mod relaxat /t/ fiind omis din pronunție, rămînînd doar cu /ˈvɨrs.nik/. De aceea, recunoașterea (savantă) a morfemelor port și land ne permite să conchidem că o silabație /ˈpor.tland/ în detrimentul lui /ˈport.land/este nefirească.
Rolul principal al silabației în gimnaziu este stabilirea regulilor de despărțire la capăt de rînd în scrisul de mînă (sau automat în imprimarea cărților), deci un caz ca cimentul portland rămîne doar un fapt exotic sau un motiv pentru a mai descoperi înc-o inconsecvență în DOOM3.
[1] https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VI-a/Limba%20si%20literatura%20romana/QVJUIEtMRVRUIFMuUi5M/#book/u01-36-37 - Clasa a VI-a, Ed. Art Klett, disponibilitate pe internet la 16/03/2024.
[2] Motiv pentru care numele lanțului de magazine Lidl este pronunțat de români ca /ˈli.dəl/.
[4] Tip de ciment, devenit prin uz un nume comun. Originea este cuvîntul englezesc – nume propriu - Portland.
[5] Doar cînd vrem să pronunțăm hipercorect, pentru că firești sînt doar /por.moˈnew/ sau /porˈhar.tə/.
