Da, războiul scurt de pe 01-02 martie 2022 dintre Radu Borza (RB) de la dexonline, apoi Simona Negrea din spatele diacritica.wordpress și celebrul Dan Alexe (DA) de la Dan Alexe. Subiectul: pronunția (silabisirea) țării vecine Ucraina. Chiar, faceți acum un exercițiu în timpul citirii acestui text. Cum pronunțați de fapt? În trei silabe (cu /k r a i̯/ a doua) cum scrie la carte (DOOM1 1982 și DOOM2 2005) și se aude constant la televizor (tabăra „Borza – „diacritica”) sau cu să zicem hiat [1] între /a/ și /i/ și patru silabe (Dan Alexe). A doua variantă, spre stupoarea multora, este cea recomandată de DOOM3 2021. Argumentele lui DA nu conțin DOOM, doar cele ale lui RB pe care le citez aici:
„- minciuni: la noi nu s-a spus în trecut cu 4 silabe decît prin impunere sau preluare de la poporul rus care libertatea ne-o adus (din 1957 DLRLC, precursorul DEX, susține despărțirea U-cra-i-na, dar oamenii au preferat să folosească varianta firească, U-crai-na, pe care doar DOOM din 1982 a validat-o);
- irelevante și ignorante: nu contează cum se zice în rusă, arabă sau spaniolă. Dacă contează cum se zice în alte limbi, uite, în engleză are doar două silabe, la francezi trei!
- semidocte: apariția metatezei în alte limbi nu are legătură cu pronunțarea din limba română șamd.[…]”
Aceste vorbe vin ca răspuns la următorul text public (Facebook©) al lui DA:
”Cenzorii limbii (“parveniții lingvistici”, cum îi numesc eu) au scos mai demult o regulă absurdă: cum că ar trebui să pronunțăm <Ucraina> în trei silabe, cu accent pe a doua: U-crài-na.
E o prostie afectată. Ucraina a fost întotdeauna pronunțată în patru silabe: U-cra-ї́-na, așa cum e pronunțată și în ucraineană (У-кра-ї́-на) și în rusă (У-кра-и-на).
Dovada că are patru silabe este și că în unele limbi s-a produs o metateză. În spaniolă, greacă sau arabă se spune Ucrania, în patru silabe. Metateza (inversarea consoanelor, U-cra-nї́-a) n-ar fi fost posibilă dacă cuvântul era trisilabic.”
Sînt cîteva exagerări și neadevăruri ce trebuie comentate (cel mai flagrant cum că francezii pronunță în trei silabe). Să-ncepem, ca de obicei, cu o introducere.
Spusesem anterior [2] că în multe dintre numele proprii geografice în limba română se simte o influență franco-italienească. Dar această precizare se aplica în acel articol doar grafiei, în timp ce pronunția este o treabă pur autohtonă, pentru că-n mod normal doar vorbitorii școliți într-o limbă străină pot pronunța numele de state/orașe/rîuri ce nu sînt „românizate” exact ca vorbitorii nativi de acolo. „Românizarea” grafiei și a pronunției este cu cît mai probabilă cu cît acel loc geografic a intrat mai demult în legătură cu românii, dovadă scrierile cărturarilor/cronicarilor de secole 17-18 în care unele dintre numele de localități din aria geografică a fostei și viitoarei URSS erau cumva „românizate”, de exemplu Harcov [3] (bine, cu alfabet slavon erau parcă desprinse din limba lor). Totuși, la Crîm influența franco-italiană ne-a dat pînă la urmă Crimeea.
Îmi permit acum afirmația că numele propriu Ucraina a ajuns printre români destul de tîrziu, chiar spre finalul secolului al XIX-lea, pentru că pentru acele zone geografice din imperiul rus ce azi se află pe teritoriul ucrainean [4] aveam alte nume istorice. Citez din Diaconovich, Enciclopedia Română, Vol. III, 1904, p. 1151:
„Ucraina, prov. rus. pe ambele laturi ale Niprului, cuprinḍênd parte mare din Rusia mică; U. gobodica, în ținutul Donețului, corespunde actualului guvernam. Charcov.
Ucraini, (Ucrainți, Ucrainofili), sub aceste numiri ințeleg Românii bucovineni și Rutenii din Bucov. și Galiția un partid politic, în opunere cu partidul numit moscovit, muscalesc sau rusofil. U. consideră pe locuitorii slavi din Rusia sud., Bucovina, Galiția și din Ungaria nord., pe așa numiții Ruteni sau Ruși mici, ca popor tot asa de diferit prin graiu de cătră Muscali sau Rușii mari, precum sûnt și celelalte popoare slav. ca Polonii, Cehii, Slovenii, Sêrbii și Bulgarii. U. caută să-și cultive graiul ca graiu deosebit și separat de graiul literar și oficial din Rusia, și tind chiar la constituirea unei patria particulare sub numele de Ucraina sau de Rutenia ori de Rusia mică, cu o proprie organisare politică. Rutenii așa numiti tineri se tin de U., iar cei asa numiți bĕtrâni se țin de partidul Moscoviților (Rusilor). [Dr. I. G. Sbiera.]”
Poate după învecinarea cu RSS Ucraineană de după 1919 acest cuvînt (numele țării și al locuitorilor) să fi căpătat printre români o circulație mai mare. Întrucît aveam două limbi oficiale în acele vremuri (practic pînă în 1991) în Ucraina, numele țării admite deci două grafii și două pronunții diferite, una în ucraineană și alta în rusă. Lingvistul nostru celebru Alexandru Graur scrie în 29.09.1939 în ziarul „Tempo” următoarele (citare prin vol. al II-lea din Puțină Gramatică, 1988, p. 76).
„Numele Ucraina este format din prefixul u- și rădăcina slavă krai- „margine” și înseamnă exact „ținut de graniță”. Din aceeași rădăcină e crainic al nostru. În rusește Ukraina se pronunță cu accentul pe primul a (ca taina), iar în ucraineană cu accentul pe i (ca găina).”
Silabisirea propusă în 1957 de DLRLC reluată în 1958 în DLRM apoi transcrisă în toate edițiile de DEX cu „hiat” a-i este o influență firească a modului de pronunție din acel teritoriu în ambele limbi oficiale ale lui și cu care românii din toată Moldova și nordul Dobrogei au fost (și încă sînt) familiari și înainte de 1957. Diftongarea ca element de „evoluție” face parte din „românizarea” cuvîntului străin și se poate explica: ignoranța față de varianta standard din limbile de origine, apoi poate ușurința/viteza în pronunțare [5], respectiv refacerea în opinia mea falsă a lui crai din structură drept silabă sînt argumente pentru popularitatea variantei cu diftong. RB zicea că facuse un sondaj și varianta cu trei silabe avea 67% din voturi și cea cu patru restul de 33%. Ăsta e argumentul lingvistic suprem. Uzul face norma. La televizor permanent auzi cu trei silabe și multă lume nu realizează că auzind permanent în ureche U-crai-na ajungi să spui și tu la fel. Și jurnaliștii lui pește aud în engleză zi de zi iu-crein, iu-crein și deci n-au nici un motiv să pronunțe numele românesc cu o silabă în plus. Tocmai în acest context e surprinzătoare reetimologizarea pronunției propusă de DOOM3. Deci pe cei cu „eu sînt român, pronunț în felul meu, nu sînt rus sau ucrainean” nimic nu-i poate convinge să treacă la o silabă în plus, indiferent dacă locuiesc în estul țării sau nu. Mai mult, bănuiesc că ar putea fi chiar și basarabeni ce-ar vrea să pronunțe „ca la București” în trei silabe, mai ales dacă au prostul obicei să „ia lumină” de la televiziunile noastre.
Este deci o dispută (aici ortoepică) din nou dintre uzul simplu (în esență) ignorant și istorie/etimologie. Propun în jargonul chibiților de fotbal să facem meci nul și să acceptăm pe oricare dintre ele. Din păcate, argumentele care merg la Moscova (cuvîntul e românizat de foarte multă vreme, deci n-ai de ce să-l reetimologizezi vreodată la Mascva, nu mai zic că pronunția ar fi și mai grea decît u-cra-i-na) sau la Londra (aici e clară o influență italiană [6] în contextul în care în secolul al XIX-lea limba engleză era necunoscută românilor) nu ne-ajută să decidem cum să pronunțăm buclucașul nume. Poate în viitor vom avea (republica autonomă) Rusia Mică ca odinioară și se rezolvă de la sine problema...
[1] La nivel de fonetică elementară (clasa a V/VI-a) am spune hiat între [a] și [i]. Studiind emisiunea sonoră, recunoaștem de fapt un /i̯/ epentetic între /a/ și /i/ dacă dorim patru silabe, deci la nivel fonemic varianta „Alexe” este / u | k r a | i̯ i | n a / (vezi Șuteu, Șoșa, DOR, 1993, cuvîntul hain „rău”).
[3] Ioan Neculce – „Letopisețul Țării Moldovei” citare prin DA (2 III 2022), Facebook©. Tot acolo și „Crîm”.
[4] Apropo, și aici e o mică dezbatere: de ce ucrainean, dar palestinian?
[5] Vezi de exemplu morfemul geo- pronunțat aproape peste tot cu hiat în geologie, dar într-o singură silabă în „tempo rapid”/limbaj colocvial-școlăresc în geografie.
[6] Graur în Nume de locuri susține că varianta italienească ne-ar fi ajuns prin neogreacă (în principiu cu ocupația administrativă de secol 18-19).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu