Într-un sondaj pe internet ce mi-a-nsoțit articolul anterior [1] am propus intenționat o grafie anti-1993 a cuvîntului nemaiîntîlnit, alta decît cea pe care o folosesc eu: nemaiântâlnit. Toți repondenții erau la doi douăzeci cu regula „de aur” a scrierii sunetului [ɨ]AFI și m-au corectat in corpore la primul â. O persoană inteligentă m-a chestionat însă cu privire la acest cuvînt: care este diftongul din el?
Cristiana Aranghelovici, coautoare la DOOM2 și DOOM3, în lucrarea sa Dicționar de Despărțire în Silabe (Ed. Niculescu, 2008, p. 236) ni-l prezintă „spart” drept ne-mai-în-tâl-nit. Dar asta este cu siguranță o despărțire în silabe grafice (potrivită pentru scrisul de mînă și despărțitul cuvintelor la capăt de rînd), deci nu una fonetică sau fonemică.
Ana Tătaru în Dicționar de Pronunțare a Limbii Române, p. 454, ne oferă prin intermediul AFI [2] redarea fonemică următoare: /nemajɨntɨlnít/, cu un singur accent pe ultima vocală /i/. Ne uităm la secvența de cinci foneme /majɨn/ și constatăm că avem două posibilități de silabație fonologică: cu diftong descendent - /maj.ɨn/ - sau cu diftong ascendent /ma.jɨn/. Pronunțarea hipercorectă este cea indusă de morfematică, anume /maj.ɨn/ cu o mică pauză între /j/ și /ɨ/, pe cînd cea ortoepică este cea cu diftongul ascendent /jɨ/. Acest diftong este în vorbire supus sincopării vocalei /ɨ/, astfel că în flux normal de vorbire auzim de fapt /ne.ma.in.tɨl.nít/. Diftongul /jɨ/ nu apare menționat în nici o lucrare de profil, pentru că se găsește doar în acest cuvînt compus prin alipire [3] (fiind condiționat de un i final semivocalic la final de prim cuvînt și un î ce-i urmează într-un alt cuvînt, iar cele două cuvinte se coarticulează). Trecînd acum pe terenul foneticii sintactice, avem dintr-odată o mulțime de exemple: N-a mai învățat nimic se pronunță (tot redare fonemică): /na.ma.jɨn.vǝ.ts͜a.ni.mik/. Există și-aici o dificultate de articulare a acestui diftong, de-asta /ɨ/ dispare, iar /j/ în lipsa lui „promovează” în vocală plină: /na.ma.in.vǝ.ts͜a.ni.mik/.
Pentru cine-a citit aceste rînduri și află abia acum de acest diftong „ascuns” și-ncă-și zice-n sine „n-are cum”, îl/o invit să silabisească cuvîntul nemaiauzit. N-are cum să-i iasă al’ceva decît: /ne.ma.ja.u.ˈzit/. Adică diftongul /aj/ din /maj/, în prezența vocalei /a/ ce-i urmează, dispare, iar semivocala /j/ este transferată la silaba următoare. Acum înlocuiți pe /a/ cu /ɨ/ și imediat găsiți raționamentul de mai sus. Cu deosebirea că /jɨ/ este mai greu de pronunțat decît /ja/.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu