Schimbăm registrul ultimelor scrieri și ne-ntoarcem la un alt subiect deloc lipsit de controverse în lingvistica noastră, etimologia. Văd acum cîteva zile un sondaj:
„Sunt de origine slavă toate cuvintele din seria: 1. Soroc, bogat, blajin. 2. Obraz, sfânt, ostrov. 3. Lene, muncă, noapte. 4. Oraș, cioban, iarnă.”
Nu am motive să mă-ndoiesc că autoarea a formulat problema din perspectiva etimologiei imediate, adică, de regulă, etimologia din DEX sau MDA/DA. De aceea, este suficient să deschidem www.dexonline.ro, să căutăm cele douăsprezece cuvinte în DEX2 (2009) și să scriem după cum urmează:
1. Soroc < sl., bogat < sl. , blajin < sl.
2. Obraz < sl., sfînt < sl. , ostrov < sl.
3. Lene < sl., muncă < sl., noapte < lat.
4. Oraș < mgh., cioban < tc., iarnă < lat.
Concluzionează autoarea ca 1. și 2. constituie un răspuns corect la problema ridicată de dumneaei. Și dacă recurgem la o sursă canonică, cum ar fi Alexandru Ciorănescu – Dicționarul Etimologic al Limbii Române (Ed. Saeculum I.O., 2002), găsim aceeași interpretare a celor douăsprezece origini. Scriban (1939) prezintă exact aceleași răspunsuri. „Sfînt” apare ca o transformare fonetică firească a lui svętu [1], pe cînd latinescul sanctus a rămas în sînt-, sîn- [2] (localitățile Sîntana, Sînpetru). „Cioban” pentru noi este un turcism, dar pentru turci este un cuvînt din persană (farsi) [3]. „Oraș” este și el un cuvînt cu influență în multe limbi din zona noastră, dar cumva acordul s-a făcut asupra maghiarilor ce l-au dat populațiilor cu care au intrat în contact (Ciorănescu).
Deși etimologia românească nu poate fi ferită de controversele iscate de cei doi factori istorici fundamentali („unde a dispărut limba dacilor?” și mai ales „ce s-a-ntîmplat cu populația dacoromană timp de 7-800 de ani după retragerea aureliană?”), iată că, cel puțin pentru cuvintele enumerate în acest exercițiu, este pusă de acord: majoritatea sînt slavisme (8/12). Uneori, și dacă îți dorești să iști/cauți neobișnuitul, soluția este foarte simplă, practic „la un click distanță”.
