Butelia sau puțin despre locul accentului în neologisme

 

O problemă curentă din punctul de vedere al interesului public în rețeaua de socializare Facebook^® este situarea accentului  în cuvintele polisilabice împrumutate, fie ele ajustate („românizate”), fie scrise exact ca în limba originală (cel mai des engleză) cum este „online” pe care, în maniera regretatului (de către mine) George Pruteanu, eu vreau să îl scriu onlain. Admițînd mereu în scriere și vorbire forma brută a cuvîntului de origine, nedîndu-i nimic din flavo(u)r-ul limbii române (grafie fonemică, accentuare, sufixare) nu facem altceva decît să vorbim o nouă limbă, ironic denumită romgleză [1].  

E un subiect mai larg, o notiță aici nu lămurește problema, doar își propune să expună niște lucruri de bază.

Din capul locului, „accentul (tonic) […] nu are un loc fix (este liber) putându-se întâlni următoarele situații:  accentuare pe ultima silaba (oxitonă): manta, urât, privi... […]” [2], urmînd descrierea situațiilor în care accentul este pe penultima, antepenultima, a patra, a cincea din coadă silabă prin cuvinte concrete.

Cu asta subiectul este teoretic închis, iar reguli clare (ce lipsesc spre exemplu din DOOM¹ (1982), dar sînt enunțate în DOOM² (2005, paginile L și LI)) nu diferențiază în mod special neologismele (cu sensul de împrumuturi străine recente și ajustate, cum apar, de exemplu, enunțate în DN 1987) de restul corpului lexical din orice ediție a DEX-ului.

Totuși, ar mai fi ceva de scris.

Eu mă ghidez mult după accentuarea etimologică, tocmai pentru că în română accentul e liber. De exemplu, să alegem cuvîntul „bază”. Etimologia lui imediată (DEX) este franțuzescul base, monosilabic deci clar accentuat pe singura-i vocală. Cum am putea atunci accentua bază în detrimentul lui bază?

Verbul „a (se) baza” are etimologia imediată franțuzescul „baser”, accentuat în e, deci și la noi tot pe ultima silabă vine accentul. Întrebare pentru cititor/oare: „Este infailibilă această regulă?” Răspunsul meu este „și da, și nu”. Este suficient să privim sufixul franțuzesc purtător de accent -ique, care în foarte multe cazuri nu poartă accentul în românescul –ic. Și ajungem la dubletele din DOOM² antic/antic, trafic/trafic, unde uzul de masă este cu accentul pe a, dar norma din DOOM¹ este doar cea accentuată etimologic, în i. Pentru vorbitorii de azi, accentuarea cu i pare arhaică. Nu există un argument lingvistic pentru accentuarea cu a, altul decît cel „suprem”: oamenii vorbesc așa, lingviștii constată și-și ajustează normele/dicționarele după „uzul curent”. Totuși, nici o normă nu îl avea pe fantastic drept românizare, ci pe fantastic [3]. Ca un fapt divers, neogrecul paranghelia (cum îl dă DEX, dar παραγγέλíα cum îl scriu grecii) se accentuează pe i nu pe e în paranghelie. Totuși, multora li s-ar părea nefiresc să audă evanghelie, și nu evanghelie (după Scriban [4] migrarea accentului de la aggelia la euaggelion s-a făcut încă din greaca veche). De multe ori pe acest blog spusesem ca DOOM² se situează de partea uzului curent, în detrimentul unor norme fixe din DOOM¹, prin acceptarea dubletelor de grafie/ortoepie sau prin înlocuire completă. Cu o semnificativă excepție. Toți cunoaștem oameni care pronunță butelie, cărora accentuarea etimologică butelie pur și simplu nu le-ar putea ieși pe gură. Am o surpriză pentru ei. DOOM²  nu e de partea lor (citez de la pagina LI): „Unele accentuări respinse de normă sunt inculte (butelie)[…]”. O vehemență surprinzătoare. Va apărea în curînd DOOM³ (așa ne spune d-na Pană Dindelegan pe 31.08.2020 într-un discurs ținut de Ziua Limbii Române). O șansă pentru cei inculți să scape de eticheta cu butan. Sau poate nu, butelie rămînînd poate ultimul bastion al regulii norma bate uzul, sau unul dintre ultimele bastioane ale accentului etimologic în neologisme "românizate".

---

[1] „Furculision”-ul din a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea era o primă formă de ironie față de francofonizarea masivă a corpului lexical. Sigur ironicul cuvînt ”romceză” pentru noua limbă nu era inventat atunci. Abia apare prin Google® de vreo cîteva ori.  

[2] Mihail Stan – Aspecte ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române. Conform DOOM², Ediția a doua, Grupul Editorial ART, 2009.

[3] Vezi Candrea 1931 - Dicţionarul enciclopedic ilustrat “Cartea Românească”. Partea 1. D-G

[4] Scriban, A. (1939) - Dicţionaru limbii româneşti  (Etimologii, înţelesuri, exemple, citaţiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), p. 478.

Un dicționar romglez-român

 

Asaltul mediatic al limbii hibrid denumite ironic „romgleză” sau „limbajul corporat(r)iștilor” sau, cum îmi place mie să spun, „limba japițelor leneșe și incompetente din presa de pe/din internet” nu cred că mai poate fi stăvilit, cu toate bunele și mai ales relele. În anul de grație 2020 și ILAR (acronim ce mi se pare mai nimerit pentru autoritatea noastră în materie de limbă decît ILIR https://www.lingv.ro/) constată că există mulți membri ai publicului larg pentru care șuvoiul de cuvinte noi doesn’t ring a bell.

Pînă la o rescriere de profunzime a DEX-ului (ultima-i variantă din 2016 păstrează de la cea anterioară din 2009 o greșeală flagrantă pe coperta din spate „[…]DEX a fost și este cea mai bine vândută carte din România.” Sursa aici: https://www.universenciclopedic.ro/dex-dictionarul-explicativ-al-limbii-romane-editia-2016, citat la care am adăugat eu diacriticele), apare o primă lucrare dinăuntrul ILAR care să ne ajute cu o listă de cuvinte și explicația lor. Este vorba de ICSO „Inventar de cuvinte și sensuri noi atestate în mediul online”, volumul I, un dicționar publicat de Editura Academiei Române, dar disponibil gratuit în formă electronică (format .pdf) pe pagina de internet a ILAR la adresa aceasta: https://www.lingv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=378&Itemid=262 (disponibilitate la momentul scrierii acestui articol).

Da, ați citi bine mai sus, cuvîntul englezesc „online” apare în numele dicționarului. Cum altfel? 

Colectivul de cinci autoare o include pe lingvista Blanca Croitor (vezi articolul dedicat aici: https://thescienceinmymind.blogspot.com/2017/06/sint-lingvistii-nostri-agramati-in.html), alături de doamna Ana-Maria Barbu, ce a redactat în 2017 o lucrare interesantă numită Dicționar de contexte verbale, publicată de Editura Universității din București. Ambele lucrări au fost „consiliate” de Gabriela Pană Dindelegan, nume nelipsit de pe orice lucrare majoră a ILAR de după 2000.  Desigur că nu toate cele 1400 de cuvinte-titlu din această lucrare aparțin romglezei, sînt și cuvinte inventate în registrul ironic („gîdism”, de exemplu), sînt și termeni științifici, și sensuri noi pentru cuvinte mai vechi. E o lucrare pe care o consider utilă. Totuși, reprezintă un inventar perfectibil (doar volumul I) de romglezisme. Priviți-l pe (a) brandui, dat ca exemplu în introducere. 

Suprimarea articolului posesiv genitival – meteahnă veche

Cu pasiunea mea pentru meteorologie/climatologie, „călăresc” destul de des saitul ANM www.meteoromania.ro. Cea mai veche dintre hărți este cea a temperaturilor orare (ele provin din măsurători cu senzori electronici făcute la stații cu 30 de minute înainte de ora afișată pe sait). Numele hărții dat de specialiștii în meteorologie este: „Harta valorilor de temperatura aerului”. Subit îmi amintesc de sintagma comunistă „regulile de protecția muncii” (devenită acum „securitate și sănătate în muncă”, deci avem tot o obsesie pentru securitate tipică românilor). Practic se ia articolul posesiv genitival a ce urmează substantivului nearticulat și aparține morfologic substantivului în cazul genitiv ce-l urmează și se contrage alăturarea substantiv nearticulat + articol posesiv genitival în substantiv cu articol hotărît enclitic. Lucrătura aceasta este nefirească și lingvistic incorectă. N-o spun eu în final de 2018, ci lingvistul Alexandru Graur în martie 1930 într-un articol din Adevărul, republicat în cartea Puțină Gramatică (1987), p. 8. Unul dintre argumentele lui Graur, op.cit, este faptul că, punînd construcția inventată la plural, se recompune forma obligatoriu cu articol posesiv genitival: „Harta valorilor de temperaturi ale aerului”, față de „Harta valorilor de temperaturile aerului”, deci originalul ale nu se mai aplică precum a-ul peste forma nearticulată, pentru că articolul hotărît este acum le. Ar fi trebuit s-avem: „Harta valorilor de temperaturale aerului”, ceea ce chiar ar trece drept normal în marea sinistră de agramatism ce îneacă spațiul public din România în 2018.


Invit distinșii meteorologi să țină cont de regulile de exprimare îngrijită nu doar în acest caz, ci și în cel al formulării „Produse de fizica atmosferei și poluarea aerului”, de asemenea prezente chiar pe prima pagină a saitului. Pentru că m-am luat de ANM, să nu pară că m-am oprit din cercetarea subiectului pe Șoseaua București-Ploiești, să mergem cam trei sute și ceva de kilometri pînă în capitala antimiticismului românesc, Cluj-Napoca. Dăm peste asta: https://imm.utcluj.ro/ adică Facultatea de Ingineria Materialelor si a Mediului – UTCN. 50% rată de succes. La mitici avem http://instalatii.utcb.ro/ Facultatea de Inginerie a Instalațiilor (F.I.I.), mai puțin text și 100% corect. Revenim la antimitici: http://enviro.ubbcluj.ro/ este saitul entității Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, mai mult text și 0% corect. Și, ca să fie echitabil, dăm și de mirobolanții 0% valahi din Tîrgoviște de aici: https://fimsa.valahia.ro , adică Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor. Mai e ceva: la Universitatea din București avem atît Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (deci 50% corect), dar și Departamentul de Științe ale Comunicării din Facultatea de Litere (100% corect). Era grav să fie invers...

---

A face din trotoar trotuarul

O idee a lui Radu Borza (omul cel mai vizibil din spatele lui www.dexonline.ro) este să facă sondaje pe internet (Facebook) cu subiecte de lingvistică, practic luînd pulsul vulgului ce-l populează. Cel mai recent care mi-a atras atenția este despre modul în care participanții aleg să pronunțe cuvîntul trotuar (normă de grafie conform DOOM2), în două silabe (tro-tuar) sau în trei (tro-tu-ar). Nu despre „scorul” de 52%-48% pentru varianta cu două silabe este acest text, ci puțin despre istoria acestui cuvînt și a normei sale de scriere în accepțiunea lingviștilor.

Cu sonoritate franțuzească, îl găsim în toate sursele drept neologism după cuvîntul trottoir, cu o primă apariție (conform MDA2 - 2010) în limba română scrisă încă de la 1851. Sufixul franțuzesc –oir este în toate cuvintele în limba română – cu excepția cuvîntului trotuar - transcris în sufixul ­–oar, deci cu digraful –oa, nu cu digraful ­–ua. Faptul că în normă acest u este unicat este dat sub forma unei reguli de ortografie de cătra lingvista Mioara Avram în cartea dumneaei Ortografie pentru toți din 2002 (p. 123, 124). Citez aici via www.dexonline.ro :

„b. Se scrie ua (= [ŭa]) numai în cîteva neologisme:

- după c: acuarelă, cuantă, cuartă, cuarț, cuaternar, descuama, ecuadorian, scuar;

- după g: guano - și guanidină, guanină -, guarani, guard, guașă, guatemalez, iguană; paraguayan, uruguayan;

- după j, pronunțat [h]: marijuana;

- după q: acqua Tofana, quarc, quasar, quattrocento;

- după t: trotuar.”

O argumentare împotriva normei cu u este dată tot de doamna Avram în același text, citez:

„Varianta trotoar, susținută și de deprinderi ortografice conforme regulilor academice din 1932, este, de fapt, normală: ea aplică regula comună pentru substantivele neutre similare ca etimologie, structură și pronunțare (benoar, budoar, culoar, fermoar, fumoar, lavoar, parloar, patinoar, polisoar, remontoar), în raport cu care scrierea trotuar, recomandată de normele în vigoare, constituie o excepție”.

O argumentare împotriva pronunției în trei silabe a cuvîntului cu u (tro-tu-ar în loc de tro-tuar sau corect tro-toar) este oferită tot de doamna Avram, op.cit., astfel:

„Scrierea -uar în loc de -oar este legată de obicei și de pronunțarea greșită cu u vocalic (de exemplu: [fer-mu-ar], în trei silabe, în loc de [fer-mŏar], în două). Variantele grafice și fonetice de acest tip se datoresc influenței unor cuvinte ca anuar, osuar, sanctuar, care au altă structură morfologică și la care scrierea cu ua este corectă, corespunzînd pronunțării literare cu vocalele [u-a] repartizate în silabe diferite.”

Migrarea lui trotoar în trotuar la nivel de lingviști o pot pune temporal în deceniul 1931-1940, pentru că Șăineanu la 1929 scrie în dicționarul său trotoar (p. 718), pe cînd Scriban la 1939 scrie în al său deja trotuar (p. 1351). Tot trotuar este folosit și de Iorgu Iordan la 1947 în cartea sa Limba română actuală. O gramatică a greșelilor.  

 

O justificare pentru acceptarea unui u în locul lui o este dată de Alexandru Graur, Mic tratat de ortografie, în ediție Humanitas 2009, p. 135-136: „Ar mai fi de semnalat un singur lucru: faptul că ceea ce scriem oa este în realitate pronunțat ua”. Chiar originalul trottoir este pronunțat oficial de către francezi drept [t r o t w a: R], iar acel sunet w este mai degrabă u decît o. 

 

Cei care urmează norma DOOM2 2005 (și DOOM 1982) de scriere cu litera u în pronunție trisilabică fac – din punct de vedere lingvistic – o eroare. Consider eronată și forma scrisă cu u în loc de o, pentru că este o excepție ce nu-și găsește locul. Adică doamna Avram (și nu doar dumneaei) sigur își scria prenumele Mioara, nu Miuara, nu?

Senza giacca e cravata

  Ca un spoilăr, articolul nu e despre cîntecul lui Nino D'Angelo. Și spoilăr nu e în dicționare încă, dar face parte din vocabularul standard al romglezei vorbite de privitorii de filme în mol sau în fața calculatorului. 

  Dar articolul nu e nici despre spoilăr, nici despre mol, ci despre geacă, sau... giacă ? Atestarea în limba noastră a cuvîntului geacă (după recomandarea de grafie din DOOM2) apare doar în ediția a doua din 1997 a cărții Floricăi Dimitrescu Dicționar de cuvinte recente. Citînd articolul complet (via www.dexonline.ro),

giácă s. f. Jachetă ◊ „Pornind de la tradiționalul jeans – ei vor realiza, pe lângă veste, fuste, salopete, giace, short-uri etc., alte noi vestminte [...]” Săpt. 10 III 78 p. 10. ◊ „[...] după o percheziție sumară i-au găsit în geacă un cuțit.” R.l. 11 II 93 p. 9. ◊ „Magazinul va fi aprovizionat cu discuri [...] geci, bocanci.” Cotid. 2 X 95 p. 6; v. și R.l. 9 I 81 p. 4 [și geacă] (din it. giacca; Th. Hristea în R.lit. 25 X 79 p. 8; DEX-S) 

găsim etimologia - după lingvistul Theodor Hristea - în cuvîntul italienesc giacca. De aceea, „românizarea” a fost simplă, renunțînd la un c și punînd la final ă-ul specific substantivelor feminine nearticulate (exact cum franțuzescul cravate a devenit cravată, sau, dacă dorim o etimologie alternativă, italienescul cravata a devenit cravată). 

  Dimitrescu (op.cit) remarcă și grafia geacă, în uz la momentul respectiv, dar și în prezent. Se observă dubletele singular-plural: giacă - giace (!) și geacă - geci. Giacă este prea nou pentru DOOM din 1982, sau DN 3 din 1987, dar se găsește în DEX-S în 1988, iar în dicționarele post-1990 apare, drept formă recomandată, mai întîi ca giacă (DEX2 1996/1998), apoi ca geacă în DOOM2 (2005) și geacă în DEX2 (2009). Nu despre migrarea/evoluția lui „ia” în „ea” vreau sa scriu, ci despre etimologia furnizată de dicționarele explicative (deși, după cum am mai spus în alte articole, nu e rolul dicționarelor explicative să furnizeze această etimologie), anume cuvîntul englezesc jacket. E suficient să cităm din DEX2 (2009) ca să ne punem întrebări:

GEÁCĂ, geci, s. f. Jachetă scurtă până în talie. [Var.: giácă s. f.] – Din giacăt (pronunțarea cuv. engl. jacket).

 Sigur că dacă cerem litere românești pentru fonetizarea ˈdʒækɪt a cuvîntului englezesc jacket, ar fi mai indicat gechit, decît au ales bravii noștri lingviști, dar nu despre asta e vorba, ci despre ce caută limba engleză aici ? Dacă etimologia cuvîntului italienesc giacca este franțuzescul jaque (derivat, sub forma jacque, de la porecla unor țărani francezi răsculați în 1358), și am stabilit încă din 1978 că giaca era derivată din giacca, de ce era nevoie de introducerea în dicționare a etimonului englezesc ? Dacă era locul lui în dicționare, putea cel mult apărea la cuvîntul jachetă, dar faptul că avem j nu ge-/gi- ne convinge că jachetă este împrumut după jaquette, nu după jacket. 

  În concluzie, cu toată ofensiva limbii engleze post-1990, putem vedea practic coincidența de formă cu italienescul giacca drept etimologie corectă a cuvîntului geacă (pentru mine la fel de corect și giacă, pentru că avem femei atît Geanina, cît și Gianina, cît și franțuzitul Janina http://www.sheknows.com/baby-names/name/gianina). 

Despre familie

 Că am fost sau nu la vot sau că au existat sau nu interese politice în spatele acestui referendum e mai puțin important. Opțiunea de a te abține de la a da un răspuns cînd ești întrebat dacă „da” sau dacă „nu” este un drept inviolabil, pe care mulți și-l recunosc prea rar... 

 Cum remarca Radu Borza aici https://cum-scriem-corect.blogspot.com/2018/10/redefinirea-familiei.html sau și aici https://dexonline.ro/definitie/femeie, e imposibil de conceput lingvistic o femeie fără familie. Și invers, căutînd definiția cuvîntului „familie”, ca aici https://dexonline.ro/definitie/familie, găsim că, în majoritatea definițiilor, femeia e acolo. Și atunci, dacă lingvistic nu se schimbă nimic, de ce s-ar schimba ceva în bine în țara asta prin restrîngerea constituțională a dreptului la căsătorie a persoanelor din cupluri homosexuale? Ne crește peste noapte metroul pînă la Otopeni sau centura Bucureștilor la patru benzi cu pasaje supra-/subterane pentru fiecare intrare în oraș? Dispar șpăgarii din spitale sau copiii nimănui din orfelinate? Dispar hoții prea puțin dovediți din politică sau ajutoarele sociale ale suedezilor cu Merțedes? Nu, țara va fi la fel și mîine, aceeași înghesuială în metrou, aceleași spitale și școli care stau să cadă, dar acum vom avea ceva în plus: spaima celor 3,8 milioane de ștampilagii de acum că printre ălea 12-13 milioane de oameni care au zis „dă-vă dracu' cu votul vostru” sînt milioane de homosexuali care își vor face partid, intră în parlament în anul de grație douăzeci douăzeci, iau puterea, schimbă prin referendum constituția (că doar sînt mai mulți și pun de un cvorum) cu familia definită doar între persoane căsătorite și de același sex. Și abia atunci vor putea simți pe pielea lor ce înseamnă sa fii o minoritate și să te supui, că n-ai încotro, voinței majorității, așa cum au încercat ei azi și ieri. Sau poate, ăștia 3,8 milioane de fapt sînt 8,8 milioane, sau 11,8, doar că pe restul ce-au stat acasă, pur și simplu, nu i-a interesat dacă la starea civilă vor avea pe Ion și Vasile înaintea lor sau pe Ion și Veorica.

 Pacea fie cu voi, cititorii mei!