Cum mi-am luat block [i] pe FB de la Dan Alexe

 

Dan Alexe (DA) este unul dintre puținii care își dă cu părerea despre problemele spațiului ex-sovietic și pentru că cunoaște limba rusă. Din perspectivă lingvistică, este singurul care a remarcat amatorismul (pseudo-)jurnaliștilor români în a transcrie nume proprii geografice și de persoane din Ucraina și Rusia. Tocmai de-aceea, o eroare ca cea de mai jos personal mă surprinde.

Axiomă: Știrile sau în general textele în limba română trebuie să respecte modul românesc de transcriere a numelor proprii scrise cu alfabet rusesc sau ucrainean.

De bun simț. Dacă scrii pentru români, scrie numele de persoane și cele geografice din spațiul fostei Uniuni Sovietice [1] după cutumele limbii române pe care trebuie să le știi. Care nu sînt cele din ISO 9 [2]. ISO 9 este gîndit la nivel strict internațional și se folosește doar cînd românii vor să scrie nume rusești/ucrainene în limba engleză (de exemplu în articole științifice). Normele de redactare cu alfabet românesc sînt cele din 1953 [3], înainte ca alfabetul oficial al limbii române să adopte literele străine q, w, y. Aceste norme de transliterare din rusă trebuie amendate pentru caracterele tipice alfabetului ucrainean [4], doar că nu avem nicăieri reguli concrete, altele decît cele din ISO 9, pe care, după cum doar ce-am spus, nu le aplicăm cînd scriem în română. Nici DOOM³ 2021 (p. 80-82) ce vrea să supranormeze regulile din IOOP V, op.cit., nu ne ajută. De aceea, nu este de condamnat dacă, pentru a transcrie nume din ucraineană, ne inspirăm din cele pentru limba rusă, dar cu particularități ortografice românești.

Spuneam în articolul precedent [5] că unele nume geografice s-au „românizat” de multă vreme, înainte de a stabili cineva reguli academice. Un (alt) exemplu este Liov, pe care îl vedem, din păcate, sub mai multe forme în scrierile de azi... Este adevărat că unele localități din Ucraina s-au „românizat” din varianta lor rusească, pentru că influența sovietică la noi nu putea impune forme din limbile „secundare” cum era privită cea a ucrainenilor. Și înainte de influența sovietică, am fost sub cea istorică și culturală rusească. Exemplu: cea mai mare centrală nuclear-electrică din Europa este la Zaporojie, nu la Zaporijjea sau Zaporoje. Explicație: în rusă numele este Запорожье care după IOOP V este Zaporojie. În limba ucraineană este Запоріжжя pentru care regulile inexistente din IOOP V și DOOM³ nu ne pot da Zaporijjea, decît aplicîndu-le orbește pe cele de limbă rusă. Apoi, în limba română nu există dublarea consoanei în ortografie cînd „românizăm” un nume geografic. Avem fie românizat Sevilia sau direct în original Sevilla (cînd scriem un text în limba română trebuie să folosim numele românizat întotdeauna cînd acesta există; doar cînd acesta nu există, recurgem la numele local (dacă acesta folosește un alfabet latin) sau la unul internațional. Astfel, vom scrie Sevilla doar cînd scriem în limba spaniolă sau în limba engleză). Atenție: dacă ar fi să adoptăm în orb ISO 9 1995, ar trebui să folosim Zaporižžâ [6]. În concluzie, avem Zaporojie după ruși sau Zaporij(j)ea după o transliterare ucraineană inventată pe care n-am cum s-o recomand.

După această introducere lungă, să redăm concret subiectul (extras de pe pagina lui DA, Facebook^©, 07-03-2022, referire la știrea cu borcanul de murături care ar fi doborît o dronă rusească):

Dan Alexe este cel care a compus textul acesta pe care îl consider de referință https://moldova.europalibera.org/a/cum-transcriem-numele-%C8%99i-cuvintele-din-rus%C4%83-%C8%99i-din-alte-limbi-cu-alfabet-chirilic/31364764.html (trimitere valabilă pe 07-03-2022) și comite în două rînduri de mai jos următoarele erori:

·        Persoana la care face referire este o ucraineancă. Atunci se impun comentariile: dacă respectăm numele femeii după ISO 9 – deși textul său e în română -, includem în paranteză obligatoriu numele ei original în alfabet/limba ucrainean(ă). „Liubov Tsybulska” este numele ei din scrierile internaționale în conformitate cu ISO 9. Dar doar ce-am spus că nu avem voie să folosim ISO 9 dacă scriem în română, ci o adaptare la română pentru numele ei original scris cu alfabetul țării din care provine. Pe care, în absența normării explicite despre limba ucraineană din DOOM³, o putem crea cu cap după cea rusească deja disponibilă.

·      Numele ucrainean complet al femeii nu este cel redat în paranteză, ci Любов Цибульська [7] și se citește în română Țîbulska [8], deci numele românizat nu poate fi altul decît Liubov Țîbulska. Dacă d-l Alexe voia să respecte fix regulile enunțate de dumnealui, îi scria numele corect cu tot cu citare către pagina de Twitter^© a femeii: Liubov Țîbulska (Любов Цибульська, https://twitter.com/tsybulskaliubov).

·     Ce grafie cu litere chirilice a folosit Dan Alexe în paranteză s-ar româniza drept Țîbulskaia și este varianta în limba rusă a numelui său ucrainean (terminația din nume –aia (-aя) este rusească pentru numele femeilor ce sînt derivate dintr-un nume de bărbat ce se termină în –i (-ий)). Varianta rusească are și semnul moale la finalul prenumelui, ce lipsește în varianta originală ucraineană și încă două diferențe în numele de familie, altele decît terminația. Deci nu poți folosi pentru o ucraineancă grafia englezească combinată cu varianta rusească a numelui său ucrainean, după ce tu însuți dai reguli de transliterare din alfabetele chirilice pe care să le folosească toți românii care știu carte. Te descalifici.

 

---

[1] Față de arabă sau alte limbi cu alfabete non-latine, greaca și limbile slave cu alfabet nelatin sînt mai cu moț, în sensul că cer mereu o „românizare”. De aceea, lucrările noastre academice au reguli de transliterare, mai bune sau mai rele. Noi le folosim pe cele din IOOP V 1995.

[2] Vezi referințele de aici: https://ro.frwiki.wiki/wiki/ISO_9 , https://www.iso.org/standard/3589.html , https://magazin.asro.ro/ro/standard/22229  - valabile pe 07-03-2022. ISO 9 este din 1995, iar în 1997 a fost adoptat la noi fără modificări ce-ar ține de normele ortografiei românești.

[3] Redate, de exemplu, de la pagina 48 la pagina 52 în MDO din 1954 și reluate în toate cele cinci ediții de IOOP. În ediția a V-a din 1995 ele apar la paginile 42-45.

[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Ukrainian_alphabet - valabilă pe 07-03-2022.

[5] https://thescienceinmymind.blogspot.com/2022/03/razboiul-de-la-ucraina.html - valabilă pe 07-03-2022.

[6] Ucrainenii și-au definit ei înșiși prin lege alfabetul și corespondența latinească a acestuia în afara ISO 9: https://en.wikipedia.org/wiki/Ukrainian_alphabet#Letter_names_and_pronunciation. Prin urmare, ei recomandă versiunea Zaporižžia. Pe aceasta n-o putem accepta ca fiind valabilă pentru limba română pentru că aduce în grafie caractere inexistente chiar dublate.

[7] https://www.eurointegration.com.ua/authors/tsybulska/ , https://www.ukrinform.ua/rubric-antifake/3226527-lubov-cibulska-kerivnik-centru-strategicnih-komunikacij-ta-informacijnoi-bezpeki.html - valabile pe 07-03-2022.

[8] https://translate.google.com – selectați opțiunea de limbă ucraineană și traducere în limba rusă. Apoi luați textul de la https://www.ukrinform.ua/rubric-antifake/3226527-lubov-cibulska-kerivnik-centru-strategicnih-komunikacij-ta-informacijnoi-bezpeki.html suprascris pozei cu respectiva doamnă și copiați-l în varianta în ucraineană. Apoi apăsați pe pronunție pentru ambele limbi – trimitere valabilă pe 07-03-2022.

---

[i] Folosesc intenționat o versiune colocvială (întîlnită și la „mi-am luat țeapă”) pentru că, deși are acel reflexiv supărător, este foarte folosită. Or scrierile mele lingvistice chiar nu vreau să fie considerate 100% anacronice...

Războiul de la Ucraina

 

Da, războiul scurt de pe 01-02 martie 2022 dintre Radu Borza (RB) de la dexonline, apoi Simona Negrea din spatele diacritica.wordpress și celebrul Dan Alexe (DA) de la Dan Alexe. Subiectul: pronunția (silabisirea) țării vecine Ucraina. Chiar, faceți acum un exercițiu în timpul citirii acestui text. Cum pronunțați de fapt? În trei silabe (cu /k r a i̯/ a doua) cum scrie la carte (DOOM¹ 1982 și DOOM² 2005) și se aude constant la televizor (tabăra „Borza – „diacritica”) sau cu să zicem hiat [1] între /a/ și /i/ și patru silabe (Dan Alexe). A doua variantă, spre stupoarea multora, este cea recomandată de DOOM³ 2021. Argumentele lui DA nu conțin DOOM, doar cele ale lui RB pe care le citez aici:

„- minciuni: la noi nu s-a spus în trecut cu 4 silabe decît prin impunere sau preluare de la poporul rus care libertatea ne-o adus (din 1957 DLRLC, precursorul DEX, susține despărțirea U-cra-i-na, dar oamenii au preferat să folosească varianta firească, U-crai-na, pe care doar DOOM din 1982 a validat-o);

- irelevante și ignorante: nu contează cum se zice în rusă, arabă sau spaniolă. Dacă contează cum se zice în alte limbi, uite, în engleză are doar două silabe, la francezi trei!

- semidocte: apariția metatezei în alte limbi nu are legătură cu pronunțarea din limba română șamd.[…]”

Aceste vorbe vin ca răspuns la următorul text public (Facebook^©) al lui DA:

 

”Cenzorii limbii (“parveniții lingvistici”, cum îi numesc eu) au scos mai demult o regulă absurdă: cum că ar trebui să pronunțăm <Ucraina> în trei silabe, cu accent pe a doua: U-crài-na.

E o prostie afectată. Ucraina a fost întotdeauna pronunțată în patru silabe: U-cra-ї́-na, așa cum e pronunțată și în ucraineană (У-кра-ї́-на) și în rusă (У-кра-и-на).

Dovada că are patru silabe este și că în unele limbi s-a produs o metateză. În spaniolă, greacă sau arabă se spune Ucrania, în patru silabe. Metateza (inversarea consoanelor, U-cra-nї́-a) n-ar fi fost posibilă dacă cuvântul era trisilabic.”

Sînt cîteva exagerări și neadevăruri ce trebuie comentate (cel mai flagrant cum că francezii pronunță în trei silabe). Să-ncepem, ca de obicei, cu o introducere.

Spusesem anterior [2] că în multe dintre numele proprii geografice în limba română se simte o influență franco-italienească. Dar această precizare se aplica în acel articol doar grafiei, în timp ce pronunția este o treabă pur autohtonă, pentru că-n mod normal doar vorbitorii școliți într-o limbă străină pot pronunța numele de state/orașe/rîuri ce nu sînt „românizate” exact ca vorbitorii nativi de acolo. „Românizarea” grafiei și a pronunției este cu cît mai probabilă cu cît acel loc geografic a intrat mai demult în legătură cu românii, dovadă scrierile cărturarilor/cronicarilor de secole 17-18 în care unele dintre numele de localități din aria geografică a fostei și viitoarei URSS erau cumva „românizate”, de exemplu Harcov [3] (bine, cu alfabet slavon erau parcă desprinse din limba lor). Totuși, la Crîm influența franco-italiană ne-a dat pînă la urmă Crimeea.

Îmi permit acum afirmația că numele propriu Ucraina a ajuns printre români destul de tîrziu, chiar spre finalul secolului al XIX-lea, pentru că pentru acele zone geografice din imperiul rus ce azi se află pe teritoriul ucrainean [4] aveam alte nume istorice. Citez din Diaconovich, Enciclopedia Română, Vol. III, 1904, p. 1151: 

 „Ucraina, prov. rus. pe ambele laturi ale Niprului, cuprinḍênd parte mare din Rusia mică; U. gobodica, în ținutul Donețului, corespunde actualului guvernam. Charcov.

Ucraini, (Ucrainți, Ucrainofili), sub aceste numiri ințeleg Românii bucovineni și Rutenii din Bucov. și Galiția un partid politic, în opunere cu partidul numit moscovit, muscalesc sau rusofil. U. consideră pe locuitorii slavi din Rusia sud., Bucovina, Galiția și din Ungaria nord., pe așa numiții Ruteni sau Ruși mici, ca popor tot asa de diferit prin graiu de cătră Muscali sau Rușii mari, precum sûnt și celelalte popoare slav. ca Polonii, Cehii, Slovenii, Sêrbii și Bulgarii. U. caută să-și cultive graiul ca graiu deosebit și separat de graiul literar și oficial din Rusia, și tind chiar la constituirea unei patria particulare sub numele de Ucraina sau de Rutenia ori de Rusia mică, cu o proprie organisare politică. Rutenii așa numiti tineri se tin de U., iar cei asa numiți bĕtrâni se țin de partidul Moscoviților (Rusilor). [Dr. I. G. Sbiera.]”

Poate după învecinarea cu RSS Ucraineană de după 1919 acest cuvînt (numele țării și al locuitorilor) să fi căpătat printre români o circulație mai mare. Întrucît aveam două limbi oficiale în acele vremuri (practic pînă în 1991) în Ucraina, numele țării admite deci două grafii și două pronunții diferite, una în ucraineană și alta în rusă. Lingvistul nostru celebru Alexandru Graur scrie în 29.09.1939 în ziarul „Tempo” următoarele (citare prin vol. al II-lea din Puțină Gramatică, 1988, p. 76).

 „Numele Ucraina este format din prefixul u- și rădăcina slavă krai- „margine” și înseamnă exact „ținut de graniță”. Din aceeași rădăcină e crainic al nostru. În rusește Ukraina se pronunță cu accentul pe primul a (ca taina), iar în ucraineană cu accentul pe i (ca găina).”

Silabisirea propusă în 1957 de DLRLC reluată în 1958 în DLRM apoi transcrisă în toate edițiile de DEX cu „hiat” a-i este o influență firească a modului de pronunție din acel teritoriu în ambele limbi oficiale ale lui și cu care românii din toată Moldova și nordul Dobrogei au fost (și încă sînt) familiari și înainte de 1957.  Diftongarea ca element de „evoluție” face parte din „românizarea” cuvîntului străin și se poate explica: ignoranța față de varianta standard din limbile de origine, apoi poate ușurința/viteza în pronunțare [5], respectiv refacerea în opinia mea falsă a lui crai din structură drept silabă sînt argumente pentru popularitatea variantei cu diftong. RB zicea că facuse un sondaj și varianta cu trei silabe avea 67% din voturi și cea cu patru restul de 33%. Ăsta e argumentul lingvistic suprem. Uzul face norma. La televizor permanent auzi cu trei silabe și multă lume nu realizează că auzind permanent în ureche U-crai-na ajungi să spui și tu la fel. Și jurnaliștii lui pește aud în engleză zi de zi iu-crein, iu-crein și deci n-au nici un motiv să pronunțe numele românesc cu o silabă în plus. Tocmai în acest context e surprinzătoare reetimologizarea pronunției propusă de DOOM³. Deci pe cei cu „eu sînt român, pronunț în felul meu, nu sînt rus sau ucrainean” nimic nu-i poate convinge să treacă la o silabă în plus, indiferent dacă locuiesc în estul țării sau nu. Mai mult, bănuiesc că ar putea fi chiar și basarabeni ce-ar vrea să pronunțe „ca la București” în trei silabe, mai ales dacă au prostul obicei să „ia lumină” de la televiziunile noastre.

Este deci o dispută (aici ortoepică) din nou dintre uzul simplu (în esență) ignorant și istorie/etimologie. Propun în jargonul chibiților de fotbal să facem meci nul și să acceptăm pe oricare dintre ele. Din păcate, argumentele care merg la Moscova (cuvîntul e românizat de foarte multă vreme, deci n-ai de ce să-l reetimologizezi vreodată la Mascva, nu mai zic că pronunția ar fi și mai grea decît u-cra-i-na) sau la Londra (aici e clară o influență italiană [6]  în contextul în care în secolul al XIX-lea limba engleză era necunoscută românilor) nu ne-ajută să decidem cum să pronunțăm buclucașul nume. Poate în viitor vom avea (republica autonomă) Rusia Mică ca odinioară și se rezolvă de la sine problema...

---

[1] La nivel de fonetică elementară (clasa a V/VI-a) am spune hiat între [a] și [i]. Studiind emisiunea sonoră, recunoaștem de fapt un /i̯/ epentetic între /a/ și /i/ dacă dorim patru silabe, deci la nivel fonemic varianta „Alexe” este / u | k r a | i̯ i | n a / (vezi Șuteu, Șoșa, DOR, 1993, cuvîntul hain „rău”).

[2] https://thescienceinmymind.blogspot.com/2021/10/transliterarea-numelor-straine-bahrain.html

[3] Ioan Neculce – „Letopisețul Țării Moldovei” citare prin DA (2 III 2022), Facebook^©. Tot acolo și „Crîm”.

[4] Apropo, și aici e o mică dezbatere: de ce ucrainean, dar palestinian?

[5] Vezi de exemplu morfemul geo- pronunțat aproape peste tot cu hiat în geologie, dar într-o singură silabă în „tempo rapid”/limbaj colocvial-școlăresc în geografie.

[6] Graur în Nume de locuri susține că varianta italienească ne-ar fi ajuns prin neogreacă (în principiu cu ocupația administrativă de secol 18-19).