Senza giacca e cravata

  Ca un spoilăr, articolul nu e despre cîntecul lui Nino D'Angelo. Și spoilăr nu e în dicționare încă, dar face parte din vocabularul standard al romglezei vorbite de privitorii de filme în mol sau în fața calculatorului. 

  Dar articolul nu e nici despre spoilăr, nici despre mol, ci despre geacă, sau... giacă ? Atestarea în limba noastră a cuvîntului geacă (după recomandarea de grafie din DOOM2) apare doar în ediția a doua din 1997 a cărții Floricăi Dimitrescu Dicționar de cuvinte recente. Citînd articolul complet (via www.dexonline.ro),

giácă s. f. Jachetă ◊ „Pornind de la tradiționalul jeans – ei vor realiza, pe lângă veste, fuste, salopete, giace, short-uri etc., alte noi vestminte [...]” Săpt. 10 III 78 p. 10. ◊ „[...] după o percheziție sumară i-au găsit în geacă un cuțit.” R.l. 11 II 93 p. 9. ◊ „Magazinul va fi aprovizionat cu discuri [...] geci, bocanci.” Cotid. 2 X 95 p. 6; v. și R.l. 9 I 81 p. 4 [și geacă] (din it. giacca; Th. Hristea în R.lit. 25 X 79 p. 8; DEX-S) 

găsim etimologia - după lingvistul Theodor Hristea - în cuvîntul italienesc giacca. De aceea, „românizarea” a fost simplă, renunțînd la un c și punînd la final ă-ul specific substantivelor feminine nearticulate (exact cum franțuzescul cravate a devenit cravată, sau, dacă dorim o etimologie alternativă, italienescul cravata a devenit cravată). 

  Dimitrescu (op.cit) remarcă și grafia geacă, în uz la momentul respectiv, dar și în prezent. Se observă dubletele singular-plural: giacă - giace (!) și geacă - geci. Giacă este prea nou pentru DOOM din 1982, sau DN 3 din 1987, dar se găsește în DEX-S în 1988, iar în dicționarele post-1990 apare, drept formă recomandată, mai întîi ca giacă (DEX2 1996/1998), apoi ca geacă în DOOM2 (2005) și geacă în DEX2 (2009). Nu despre migrarea/evoluția lui „ia” în „ea” vreau sa scriu, ci despre etimologia furnizată de dicționarele explicative (deși, după cum am mai spus în alte articole, nu e rolul dicționarelor explicative să furnizeze această etimologie), anume cuvîntul englezesc jacket. E suficient să cităm din DEX2 (2009) ca să ne punem întrebări:

GEÁCĂ, geci, s. f. Jachetă scurtă până în talie. [Var.: giácă s. f.] – Din giacăt (pronunțarea cuv. engl. jacket).

 Sigur că dacă cerem litere românești pentru fonetizarea ˈdʒækɪt a cuvîntului englezesc jacket, ar fi mai indicat gechit, decît au ales bravii noștri lingviști, dar nu despre asta e vorba, ci despre ce caută limba engleză aici ? Dacă etimologia cuvîntului italienesc giacca este franțuzescul jaque (derivat, sub forma jacque, de la porecla unor țărani francezi răsculați în 1358), și am stabilit încă din 1978 că giaca era derivată din giacca, de ce era nevoie de introducerea în dicționare a etimonului englezesc ? Dacă era locul lui în dicționare, putea cel mult apărea la cuvîntul jachetă, dar faptul că avem j nu ge-/gi- ne convinge că jachetă este împrumut după jaquette, nu după jacket. 

  În concluzie, cu toată ofensiva limbii engleze post-1990, putem vedea practic coincidența de formă cu italienescul giacca drept etimologie corectă a cuvîntului geacă (pentru mine la fel de corect și giacă, pentru că avem femei atît Geanina, cît și Gianina, cît și franțuzitul Janina http://www.sheknows.com/baby-names/name/gianina). 

Despre familie

 Că am fost sau nu la vot sau că au existat sau nu interese politice în spatele acestui referendum e mai puțin important. Opțiunea de a te abține de la a da un răspuns cînd ești întrebat dacă „da” sau dacă „nu” este un drept inviolabil, pe care mulți și-l recunosc prea rar... 

 Cum remarca Radu Borza aici https://cum-scriem-corect.blogspot.com/2018/10/redefinirea-familiei.html sau și aici https://dexonline.ro/definitie/femeie, e imposibil de conceput lingvistic o femeie fără familie. Și invers, căutînd definiția cuvîntului „familie”, ca aici https://dexonline.ro/definitie/familie, găsim că, în majoritatea definițiilor, femeia e acolo. Și atunci, dacă lingvistic nu se schimbă nimic, de ce s-ar schimba ceva în bine în țara asta prin restrîngerea constituțională a dreptului la căsătorie a persoanelor din cupluri homosexuale? Ne crește peste noapte metroul pînă la Otopeni sau centura Bucureștilor la patru benzi cu pasaje supra-/subterane pentru fiecare intrare în oraș? Dispar șpăgarii din spitale sau copiii nimănui din orfelinate? Dispar hoții prea puțin dovediți din politică sau ajutoarele sociale ale suedezilor cu Merțedes? Nu, țara va fi la fel și mîine, aceeași înghesuială în metrou, aceleași spitale și școli care stau să cadă, dar acum vom avea ceva în plus: spaima celor 3,8 milioane de ștampilagii de acum că printre ălea 12-13 milioane de oameni care au zis „dă-vă dracu' cu votul vostru” sînt milioane de homosexuali care își vor face partid, intră în parlament în anul de grație douăzeci douăzeci, iau puterea, schimbă prin referendum constituția (că doar sînt mai mulți și pun de un cvorum) cu familia definită doar între persoane căsătorite și de același sex. Și abia atunci vor putea simți pe pielea lor ce înseamnă sa fii o minoritate și să te supui, că n-ai încotro, voinței majorității, așa cum au încercat ei azi și ieri. Sau poate, ăștia 3,8 milioane de fapt sînt 8,8 milioane, sau 11,8, doar că pe restul ce-au stat acasă, pur și simplu, nu i-a interesat dacă la starea civilă vor avea pe Ion și Vasile înaintea lor sau pe Ion și Veorica.

 Pacea fie cu voi, cititorii mei!

Sexul cuvintelor e variabil?

Nu, prin sex nu mă refer la activitatea (în acest context perfect nocivă) prin care se înmulțesc proștii, ci la altceva. Citiți, rogu-vă, mai jos. Nu e vorba nici despre „genul cuvintelor”, pentru că genul va fi clar din ce voi scrie și nu pare a se schimba, în ciuda deprecierii limbii vorbite/scrise.  

Dac-ar fi să fac o glumă „de șantier”, aș spune că nu minusculii ghiocei sînt vestitorii primăverii, ci decolteurile. Sau decolte(i)e? De fapt, aici e o particularitate nefericită a limbii române normate, anume că formele de plural nu sînt complet analoge. Avem croșeu, croșee, curcubeu, curcubeie, dar decolteu, decolteuri. Toate de genul neutru (aici e genul, sexul e mai jos!) cu accent pe ultima silabă, totuși sufixul nu e același. Putredă treabă, nu? 

Despre cuvîntul „decolteu” e vorba în această notă, dar strict despre definiția lui de dicționar. Să începem cu MDA2 din 2010, unde găsim două sensuri: 1 Răscroială de diferite forme în jurul gâtului la o bluză, rochie etc. 2 Parte a corpului care rămâne descoperită din decolteu (1). Bluză poartă și bărbații, bluză poartă și femeile. Există bărbați ce poartă rochie (notă: studiile recente au arătat că sutana nu are decolteu, nu e nici rochie, nici bluză pînă în pămînt), deci, strict pentru această definiție, nu este deloc clar „sexul” acestui cuvînt. 
Dacă mergem la DEX2 din 2009, găsim: Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. În această definiție, pentru unul dintre sensuri, cuvîntul capătă sex: feminin. Mergînd în trecut la dicționare mai vechi, găsim clară referința către un obiect vestimentar al unei femei, deci MDA2 fie omite o eroare prin omisiune, fie este deja în trend-ul politically correctness-ului indus masiv (mai ales pe filiera defunctei administrații Obama) în ultimii ani în țările capitaliste, ce forțează desexualizarea individului (chiar de la vîrsta copilăriei) în virtutea baubaului „să nu discriminăm”. (Note to self: Acum mă simt puțin murdar pe degete de romgleză. Noroc că se curăță).

Efectul Venturi și viscolul de lîngă București

A ști sau a nu ști

Sau „a știi” cum scrie agramatul de internet. Îmi propun să aduc în atenția cititorului semantica variabilă a unui cuvînt, iar aici mă refer strict la semantica oficială, adică cea publicată în dicționarele explicative.

Cuvîntul este „agnosticism”. 

Pe acesta îl găsim cu două definiții diferite în cele mai recente dicționare explicative: în MDA2 (2010), p. 29 apare definit drept „Concepție filosofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor”. În DEX2 (2009), în schimb, apare cu definiția: „Punct de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu.” Deși întortocheate sînt căile filozofiei, nu par a spune chiar același lucru, nu? Una este legată de conceptul de teism, iar alta doar de imposibilitatea cunoașterii obiective a lumii. De ce oare avem două definiții? În DEX2 (1998), definiția este identică în formă celei din MDA2, anume: „Concepție filozofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor” (p. 20). Deci undeva, în timpul redactării ediției DEX2 (2009), a survenit o redefinire a acestui cuvînt, sau poate doar o revenire (explicabilă sau nu) la o definiție mai veche. Mergînd acum în trecut, și, pentru că acest cuvînt este un neologism, îl căutăm în DN3 (1987) la pagina 40 de unde citim: „concepție filozofică care (!) neagă posibilitatea cunoașterii esenței realității, a reflectării ei în conștiința oamenilor [cf. fr. agnosticisme, it. agnosticismo < gr. a – fără, gnostos – cognoscibil]”. Cacofonia le aparține autorilor. Mai în urmă, în Dicționarul Limbii Romîne Moderne (1958), la p. 15, este scris: „Doctrină filozofică idealistă care susține că lumea obiectivă nu poate fi cunoscută, că rațiunea omenească este limitată și că dincolo de limitele senzațiilor omul nu poate să cunoască nimic. – Engl. agnosticism (fr. agnosticisme).”

În DLRLC (1955-1957), găsim o intepretare a acestui cuvînt în ton cu vremurile: „Doctrină filozofică idealistă care neagă posibilitatea omului de a cunoaște lumea obiectivă și legile ei de dezvoltare; este propagată de clasele exploatatoare cu scopul de a împiedica masele asuprite să descopere adevărata cauză a mizeriei lor și să lupte împotriva ei. Natura este infinită și ea are o existență infinită, și tocmai această recunoaștere, singura categorică, singura necondiționată, a existenței ei în afara conștiinței și a senzațiilor omului, deosebește materialismul dialectic de agnosticismul relativist și de idealism. LENIN, MAT. EMP. 295.” De la filozofia prin ochii lui Lenin mergem și mai în urmă, la dicționarul lui L. Șăineanu (1929), de unde citim (p. 13): „doctrină filozofică care declară că absolutul e inaccesibil spiritului omenesc.” Din nou, cacofonia aparține autorului. Și mai în urmă, în 1898, în primul volum al Enciclopediei Române, la p. 64, găsim: (grec) principiu religios-filosofic, conform caruia tot ce trece preste experienta omului e necunoscut, deci existenta unui D-deu nu se poste nici dovedi nici nega (Huxley.) Representantii A.-lui se numesc A g n o s t i c i. Deci abia la 1898 găsim o legătura cu latura teistă a problemei, într-un dicționar enciclopedic, nu într-unul strict explicativ. De aceea, are sens să trecem repede înapoi 95 de ani, pînă la Vol. I al Dicționarului Enciclopedic (1993) de unde citim: „AGNOSTICÍSM (< fr., engl.) s. n. 1. Doctrină care declară absolutul inaccesibil spiritului uman sau care consideră orice metafizică drept inutilă (D. Hume, I. Kant, adepții pozitivismului ș.a.). Termenul a fost creat de Th. Huxley în 1869. 2. A. religios = atitudine modernă, cu rădăcini în filozofia greacă în special, negînd capacitatea umană de a descrie divinitatea (de ex. Einstein, religios în felul său, a fost considerat de unii teologi drept un agnostic).”

Avem, prin urmare, două înțelesuri distincte, unul în context filozofic larg, așa după cum am arătat, propagat în majoritatea dicționarelor, și celălalt doar în context de filozofie a religiilor, unde este un termen de caracterizare a individului, alături de teist și ateu, practic între ei (v. mai jos).  

De ce DEX2 (2009) descrie agnosticismul doar în contextul religiei, și nu în general al filozofiei, nu îmi este deloc clar. Ca fapt divers, o căutare pe internet în dicționarul Larousse ne dă: „Doctrine qui considère que l’absolu est inaccessible à l’esprit humain et qui preconise le refus de toute solution aux problèmes métaphysiques.”

Poate că un răspuns la ultima întrebare (de ce doar religia, nu și filozofia) este dat de textul de aici redat integral (partea finală este subliniată de mine): https://dicophilo.fr/definition/agnosticisme/

Agnosticisme (nom commun)

Conception selon laquelle l'homme ne peut pas connaître l'absolu.

Terme(s) associé(s)

athéisme, déisme, religion, théisme

Étymologie

Du grec ancien, « agnostos » : inconnu, ignorant. Le grec « gnosis » signifie « connaissance ».

Qu’est ce que l’agnosticisme ?

Le mot « agnosticisme » est créé par T. H. Huxley en 1869. Selon lui, l’absolu est inaccessible à l’esprit. On ne peut se prononcer ni sur l’origine, ni sur la nature ou la finalité des choses. Affirmer ou nier quoique ce soit dans ce domaine est vain. L’incapacité à se prononcer sur l’existence de Dieu est une conséquence de cette position.
L’agnosticisme diffère à la fois du scepticisme antique et de la position kantienne. Kant récuse bien la connaissance de l’absolu, mais n’est pas strictement agnostique. Il pose Dieu comme postulat de la Raison pratique.
Dans la langue courante, l’agnosticisme est avant tout une position sur l’existence de Dieu. L’agnosticisme est alors le point de vue selon lequel il n’est pas possible de se prononcer sur l’existence ou non de Dieu. C’est une position médiane entre l’athéisme et l’affirmation de l’existence d’un Dieu (quel qu’il soit).

Despre acordul după ințeles

Găsiți în anexă o trimitere către un document .pdf stocat pe Google Drive (se copiază și se introduce într-o foaie nouă) ce conține o „picătură-ntr-un ocean”, dac-ar fi să metaforizez problematica tratată în el (apărută în urma unei discuții scurte de pe Facebook de acum cîteva zile) în raport cu subiectul numit generic „acordul în limba română” (în particular, acordul dintre subiect și predicat). Ca fapt divers, „Acordul în limba română” este numele unei cărți tehnice (scrise de către o lingvistă în principiu pentru lingviști și studenți la litere - întîmplător, exact aceeași lingvistă, v. un articol mai jos din iunie 2017) apărute în 2012 la Editura Universității din București.

Vă urez spor la lecturat (nu e foarte mult) și, ca de fiecare dată, dacă aveți o întrebare, nu ezitați să mi-o adresați.

https://drive.google.com/open?id=1-T2zg-ZQZ6M7UgGLjgRea7tHegFxpJhp

Cadoul perfect în 2017

  Anul ce de-abia s-a-ncheiat mi-a oferit onoarea de a fi autor alături de CSII dr. Ion Marinică al unui articol enciclopedic într-un domeniu - altul decît lingvistica românească - ce mi-a devenit foarte drag în ultimii ani: meteorologia. Acest articol este publicat în limba engleză în revista Riscuri și catastrofe editată de către un colectiv de la Facultatea de Geografie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Mergînd aici http://riscurisicatastrofe.reviste.ubbcluj.ro/ și căutînd în stînga paginii după „Volume Aparute”, se alege apoi „Anul XVI, Vol. 21, Nr. 2/2017” iar articolul este CONSIDERATIONS UPON EXTREME TEMPERATURES ON ROMANIAN TERRITORY  p.15. Acesta reprezintă rodul unei munci de documentare a autorilor ce a avut loc pe parcursul primei jumătăți a anului 2017. Drepturile de autor sînt sub licență Creative Commons Attribution Non-Commercial 3.0 License, iar citarea în lucrări viitoare se poate face direct ca: Marinică, I., Ciobotu, D.C. (2017) - Considerations upon Extreme Temperatures on Romanian Territory, Riscuri și Catastrofe, Vol. 21, Nr. 2, p.15. (DOI: 10.24193/RCJ2017_19). 

  Lectură plăcută !!

P.S. Un link direct ar fi: http://riscurisicatastrofe.reviste.ubbcluj.ro/Volume/XVI_Nr_21_2_2017/PDF/2_Marinica_Ciobotu_15_31.pdf