Despre acordul fără acord

În ultimul timp, găsesc inspirație pentru a scrie notițe din întrebările zilnice din internet (mai precis, platforma de socializare Facebook). Ultima ce mi-a atras atenția este:  „Cum spuneți?

1. Carne și brânză se găsește.

2. Carne și brânză se găsesc.”

Prima variantă pare de neconceput, întrucît, drept regulă de bază, acordul subiectului multiplu cu verbul se face în persoană punînd verbul la plural. Acțiunea/starea verbului se resfrînge în mod egal asupra celor (minimum) doi termeni ai subiectului. E imposibil de conceput că unul dintre membri ar fi mai presus celuilalt, forțînd un acord cu verbul la singular.

Vorbindu-se despre acordul prin atracție, în GLR (1966, p. 112 din volumul al doilea) avem la punctul B de la secțiunea 544 că: „În propozițiile cu subiect multiplu așezat după predicat și format din mai mulți termeni la singular în raport de coordonare copulativă, predicatul se poate pune la singular, adică se acordă, prin atracție, numai cu subiectul așezat imediat după el: Era odată un moșneag ș-o babă CREANGĂ, P.283 […]”.  Avem, deci, o relaxare a acordului strict în număr, ce ar permite, nu-i așa, posibilitatea ca formularea 1 din problemă să fie corectă (adică în acord cu norma).  O lămurire nu o găsim, totuși, în GLR, ci abia 15 ani mai tîrziu în monografia lingvistului clujean Gligor Gruiță („Acordul în limba română”, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1981). La pagina 100, în secțiunea „3. TERMENUL A ESTE FORMAT DIN SUBSTANTIVE NEARTICULATE”, Gruiță afirmă că: „În această ipostază (subiecte fără articol, fără determinanți), substantivele intră în relație cu foarte puține verbe, în primul rind cu cele ale existenței. Regula, fermă, cere punerea predicatului la singular: Piper și oțet nu e, coconiță, să fac perișoarele (Heliade, p.133) […]”. Și regula fermă enunțată de Gruiță a rămas în picioare pînă azi, fiind enunțată și răsenunțată în multe tratate și culegeri de exerciții de gramatică, cum ar fi:

-          Dumitru Gherghina, Dumitru Ivănuș, Maria Gherghina ”Dialog pentru învățarea dificultăților limbii române”, Ed. Didactica Nova, Craiova, 1995, p. 116.

-          Dumitru Gherghina, Maria Gherghina „Aproape totul despre exprimarea corectă în limba română”, Ed. Didactica Nova, Craiova 1994, p. 109 (aici cînd învățam pentru examenul de admitere la liceu chiar pusesem un semn de exclamare cît casa).

-          Ștefania Popescu „Gramatica practică a limbii române”, ediția a IX-a, 2001, p. 493.

-          GALR 2008, volumul al doilea, p. 387.

-          Blanca Croitor „Acordul în limba română” (Ed. Universității din București, 2012), p. 193, apoi și p. 200.

Din ultima sursă reținem de pe pagina 203 că „În urma unui test efectuat pe cîțiva vorbitori, am constatat că exemplele de tipul (29), cu acord la singular, sunt considerate substandard (inculte) […]

(29) a. ?Lapte și unt  e în frigider. – exemplu considerat de vorbitori ca incorect. b. Doar că nu era lapte și carne acolo (Realitatea TV 2007) – exemplu atestat cu topica VSO. ”

O notiță făcută de autoare, cumva să explice că punctul de vedere conjunctural împotriva normei (pe care, să recunoaștem, nu o cunoaște multă lume) nu este chiar „cinstit”, este: „Se poate însă ca între ceea ce spun subiecții că ar folosi și ceea ce folosesc cînd nu se controlează să existe diferențe”. Adică oamenii la un sondaj ar fi lucizi (în cazul ăsta, necunoscînd norma, considerînd că e un dezacord cu verbul la singular), dar, în vorbirea liberă, să comită din punctul lor de vedere un dezacord, în mod ironic în acord cu norma gramaticală!

 

 

 

 

 

 

Cum stați cu exsudatul?

 

O întrebare interesantă văzută chiar azi este: „Am găsit scris <<Fă-ți exudat-ul>>" - e corect?”. Sînt două aspecte de lămurit. Partea de exprimare (folosirea cuvintelor din îndemn) și forma corectă a neologismului (termen medical) „exudat-ul”.

1.     Tărîmul medical și traducerea terminologiei sale rigide în limbaj popular. Cumva ”Fă-ți hemoleucograma”, ”Fă-ți antibiograma”, „Fă-ți o biopsie”, sau chiar ”Fă-ți un test de sarcină” (că ”Fă-ți o sarcină” se interpretează mai degrabă altfel) etc. sînt pe același palier logic cu expresia de mai sus. Este vorba de o procedură medicală (analiză în limbaj popular) în care anumite lichide/părți solide din organism sînt extrase, puse la microscop, în diverse reacții chimice și rezultă niște date (valori numerice) din care oamenii cu pregătire medicală trag concluzii (unde e cazul). Avem de-a face cu o diateză reflexivă cu sens pasiv (de genul „m-am operat”, expresie tratată într-un alt articol aici pe blog) și o formulare mai neîngrijită în raport cu foarte oficiala și exacta ”Du-te să ți se preleveze și analizeze exsudatul (hop, aici anticipez punctul 2 de mai jos)”, nu se precizează care, dar în marea majoritate a cazurilor e vorba de cel faringian. Dar dacă înșiși doctorii urmează calea scurtă, de ce n-ar face-o pacienții lor sau consilierii lor?

2.       Se face că dicționarele explicative (am aici clar DN3, Marcu & Maneca, 1987, pagina 428) ni-l dau în grafia exsudat, confirmată de DOOM (1982) la pagina 217 și de DOOM2 (2005) la pagina 289. Deși DEX-ul, din perspectiva unui dicționar explicativ, ne mai dă în general variante în afara normei pentru cuvinte, pentru acesta forma fără s din textul întrebării este neindicată (ca un fapt general, DEX-ul și celelalte dicționare explicative nu oferă variante în afara normei ortografice pentru termenii științifici). Deci corect ar fi fost, pentru început „Fă-ți exsudat-ul”. Norma de articulare hotărîtă enclitică a neologismelor ne cere să le/o atașăm pe ul sau pe a fără semn grafic (cratimă) înainte, atît timp cît neologismul (în grafie originară și/sau românizată) are ultima literă alta decît w, q, y. Deci norma din prezent este show-ul, brandy-ul. Prin urmare, exsudatul este varianta corectă.

3.       (bonus) Etimologia imediată a cuvîntului exsudat este – conform DN3 op.cit.- franțuzescul (l’) exsudat. Dar luînd și verbul a exsuda (aflat cu trei cuvinte mai sus), găsim tot în DN3 pentru cuvîntul franțuzesc exsuder o origine latină cultă în exsudare. De fapt, să dăm direct notița de la https://www.cnrtl.fr/definition/exsuder : Prononc. et Orth.: [εksyde], (il) exsude [εksyd]. Cf. é-¹. Ds Ac. 1762-1932. Étymol. et Hist. 1575 « sortir par exsudation » (A. Paré, livre XI, chap. 2, éd. Malgaigne, t. 2, p. 244). Empr. au lat. impérial exsudare « s'évaporer entièrement; rendre par suintement, dégoutter de ».

 D  După cum se poate intui, sper, exsudare  înseamnă „a scoate/înlătura/evapora transpirația”, este format din prefixul ex- și substantivul sudare (transpirație). În română îl avem pe sudoare, pe care DEX-ul ni-l dă din latinescul sudor (deci nu este neologism), provenind la rîndul său [1] din forma *sueid-s- 'transpirație' în proto-indo-europeană, deci nu e de mirare că sudoare (dar și cu verbul înrudit a asuda) este presupus de controversatul Mihai Vinereanu [2] că provine mai degrabă din limba traco-dacă, nevenind romanii cu el peste daci după anul 100. Din păcate, nici pentru sudoare, nici pentru asuda nu avem disponibilă și opinia lui Pîrvu Boerescu, unul dintre criticii dicționarului etimologic al lui Vinereanu.

Atunci de ce scrie lumea neglijent „exudat”? Pentru că nu există doi de [s] în pronunție. Astfel, pronunția cuvîntului „exsudat” este /ek.su.'dat/ iar secvența bifonemică /k.s/ este refăcută grafic într-un „x”, nu în digraful „xs”.

---

[1] Michiel de Vaan - Etymological Dictionary of Latin and the other Italic Languages, Koninklijke Brill NV, Leiden, 2008.

[2] După cum poate se știe, M.V. trimite majoritatea vocabularului de bază al limbii române la prezumata limbă traco-dacă pe filieră proto-indo-europeană.

Butelia sau puțin despre locul accentului în neologisme

 

O problemă curentă din punctul de vedere al interesului public în rețeaua de socializare Facebook^® este situarea accentului  în cuvintele polisilabice împrumutate, fie ele ajustate („românizate”), fie scrise exact ca în limba originală (cel mai des engleză) cum este „online” pe care, în maniera regretatului (de către mine) George Pruteanu, eu vreau să îl scriu onlain. Admițînd mereu în scriere și vorbire forma brută a cuvîntului de origine, nedîndu-i nimic din flavo(u)r-ul limbii române (grafie fonemică, accentuare, sufixare) nu facem altceva decît să vorbim o nouă limbă, ironic denumită romgleză [1].  

E un subiect mai larg, o notiță aici nu lămurește problema, doar își propune să expună niște lucruri de bază.

Din capul locului, „accentul (tonic) […] nu are un loc fix (este liber) putându-se întâlni următoarele situații:  accentuare pe ultima silaba (oxitonă): manta, urât, privi... […]” [2], urmînd descrierea situațiilor în care accentul este pe penultima, antepenultima, a patra, a cincea din coadă silabă prin cuvinte concrete.

Cu asta subiectul este teoretic închis, iar reguli clare (ce lipsesc spre exemplu din DOOM¹ (1982), dar sînt enunțate în DOOM² (2005, paginile L și LI)) nu diferențiază în mod special neologismele (cu sensul de împrumuturi străine recente și ajustate, cum apar, de exemplu, enunțate în DN 1987) de restul corpului lexical din orice ediție a DEX-ului.

Totuși, ar mai fi ceva de scris.

Eu mă ghidez mult după accentuarea etimologică, tocmai pentru că în română accentul e liber. De exemplu, să alegem cuvîntul „bază”. Etimologia lui imediată (DEX) este franțuzescul base, monosilabic deci clar accentuat pe singura-i vocală. Cum am putea atunci accentua bază în detrimentul lui bază?

Verbul „a (se) baza” are etimologia imediată franțuzescul „baser”, accentuat în e, deci și la noi tot pe ultima silabă vine accentul. Întrebare pentru cititor/oare: „Este infailibilă această regulă?” Răspunsul meu este „și da, și nu”. Este suficient să privim sufixul franțuzesc purtător de accent -ique, care în foarte multe cazuri nu poartă accentul în românescul –ic. Și ajungem la dubletele din DOOM² antic/antic, trafic/trafic, unde uzul de masă este cu accentul pe a, dar norma din DOOM¹ este doar cea accentuată etimologic, în i. Pentru vorbitorii de azi, accentuarea cu i pare arhaică. Nu există un argument lingvistic pentru accentuarea cu a, altul decît cel „suprem”: oamenii vorbesc așa, lingviștii constată și-și ajustează normele/dicționarele după „uzul curent”. Totuși, nici o normă nu îl avea pe fantastic drept românizare, ci pe fantastic [3]. Ca un fapt divers, neogrecul paranghelia (cum îl dă DEX, dar παραγγέλíα cum îl scriu grecii) se accentuează pe i nu pe e în paranghelie. Totuși, multora li s-ar părea nefiresc să audă evanghelie, și nu evanghelie (după Scriban [4] migrarea accentului de la aggelia la euaggelion s-a făcut încă din greaca veche). De multe ori pe acest blog spusesem ca DOOM² se situează de partea uzului curent, în detrimentul unor norme fixe din DOOM¹, prin acceptarea dubletelor de grafie/ortoepie sau prin înlocuire completă. Cu o semnificativă excepție. Toți cunoaștem oameni care pronunță butelie, cărora accentuarea etimologică butelie pur și simplu nu le-ar putea ieși pe gură. Am o surpriză pentru ei. DOOM²  nu e de partea lor (citez de la pagina LI): „Unele accentuări respinse de normă sunt inculte (butelie)[…]”. O vehemență surprinzătoare. Va apărea în curînd DOOM³ (așa ne spune d-na Pană Dindelegan pe 31.08.2020 într-un discurs ținut de Ziua Limbii Române). O șansă pentru cei inculți să scape de eticheta cu butan. Sau poate nu, butelie rămînînd poate ultimul bastion al regulii norma bate uzul, sau unul dintre ultimele bastioane ale accentului etimologic în neologisme "românizate".

---

[1] „Furculision”-ul din a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea era o primă formă de ironie față de francofonizarea masivă a corpului lexical. Sigur ironicul cuvînt ”romceză” pentru noua limbă nu era inventat atunci. Abia apare prin Google® de vreo cîteva ori.  

[2] Mihail Stan – Aspecte ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române. Conform DOOM², Ediția a doua, Grupul Editorial ART, 2009.

[3] Vezi Candrea 1931 - Dicţionarul enciclopedic ilustrat “Cartea Românească”. Partea 1. D-G

[4] Scriban, A. (1939) - Dicţionaru limbii româneşti  (Etimologii, înţelesuri, exemple, citaţiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), p. 478.

Un dicționar romglez-român

 

Asaltul mediatic al limbii hibrid denumite ironic „romgleză” sau „limbajul corporat(r)iștilor” sau, cum îmi place mie să spun, „limba japițelor leneșe și incompetente din presa de pe/din internet” nu cred că mai poate fi stăvilit, cu toate bunele și mai ales relele. În anul de grație 2020 și ILAR (acronim ce mi se pare mai nimerit pentru autoritatea noastră în materie de limbă decît ILIR https://www.lingv.ro/) constată că există mulți membri ai publicului larg pentru care șuvoiul de cuvinte noi doesn’t ring a bell.

Pînă la o rescriere de profunzime a DEX-ului (ultima-i variantă din 2016 păstrează de la cea anterioară din 2009 o greșeală flagrantă pe coperta din spate „[…]DEX a fost și este cea mai bine vândută carte din România.” Sursa aici: https://www.universenciclopedic.ro/dex-dictionarul-explicativ-al-limbii-romane-editia-2016, citat la care am adăugat eu diacriticele), apare o primă lucrare dinăuntrul ILAR care să ne ajute cu o listă de cuvinte și explicația lor. Este vorba de ICSO „Inventar de cuvinte și sensuri noi atestate în mediul online”, volumul I, un dicționar publicat de Editura Academiei Române, dar disponibil gratuit în formă electronică (format .pdf) pe pagina de internet a ILAR la adresa aceasta: https://www.lingv.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=378&Itemid=262 (disponibilitate la momentul scrierii acestui articol).

Da, ați citi bine mai sus, cuvîntul englezesc „online” apare în numele dicționarului. Cum altfel? 

Colectivul de cinci autoare o include pe lingvista Blanca Croitor (vezi articolul dedicat aici: https://thescienceinmymind.blogspot.com/2017/06/sint-lingvistii-nostri-agramati-in.html), alături de doamna Ana-Maria Barbu, ce a redactat în 2017 o lucrare interesantă numită Dicționar de contexte verbale, publicată de Editura Universității din București. Ambele lucrări au fost „consiliate” de Gabriela Pană Dindelegan, nume nelipsit de pe orice lucrare majoră a ILAR de după 2000.  Desigur că nu toate cele 1400 de cuvinte-titlu din această lucrare aparțin romglezei, sînt și cuvinte inventate în registrul ironic („gîdism”, de exemplu), sînt și termeni științifici, și sensuri noi pentru cuvinte mai vechi. E o lucrare pe care o consider utilă. Totuși, reprezintă un inventar perfectibil (doar volumul I) de romglezisme. Priviți-l pe (a) brandui, dat ca exemplu în introducere.