Sportul meu favorit încă de prin 1994 vine cu o dilemă. În spațiul public o prezentatoare de televiziune, referindu-se la o jucătoare de tenis într-o variantă scurtată îi spune „tenistă”. Stupoare, cu oamenii disperați dînd atacul la dicționare și negăsindu-l acolo. Domnișoara inventase un cuvînt în limba-i maternă.
Ca pentru orice cuvînt inventat, este, cum e firesc, necesar de stabilit dacă acest nou cuvînt este util. Cu alte cuvinte, dacă nu mai există vreun alt termen în uz comun (general sau restrîns) care să definească aceeași noțiune de „jucătoare de tenis”. Cred că nu sînt puțini cei ce nu l-au auzit pe tenismană/tenismenă. Poate inventatoarea, deși prezintă, ce să vezi, fix rubrica sportivă la teveu, nu l-a auzit, sau, cum cred eu de fapt, s-a grăbit atît de tare, că i-a ieșit „tenista”. Sau poate, s-o fi crezut în „Cizmă”, dove[1] „il tennista” și „la tennista” chiar definesc un jucător, respectiv o jucătoare de sport alb.
Fără presupuneri. Forma tenisman era norma ortografică din DOOM (198, p. 606), doar în variantă masculină. DEX 2 (1998) îi dă și forma feminină, cu precizarea de variantă ortografică tenismen,-ă. Desigur că DOOM2 (2005, p. 792) dă drept grafie normată tenismen și îl introduce în plus față de DOOM pe tenismenă. Dar nu schimbarea de normă ortografică e interesantă (revin la ea în ultimul paragraf), ci faptul că în oricare grafie românească, cuvîntul e luat din le tennisman din limba franceză, unde femeia practicantă este, de fapt, la tenniswoman[2]. MDA2 (2010) ne dă o primă atestare scrisă în limba noastră în ziarul Scînteia din 1960, numărul 4851. Cuvintele ăstea franțuzești par dubios de english-looking și ai zice că sînt luate de francezi de la englezi fără adaptare (cu adaptare ar fi fost tennishomme, tennisfemme, nu?)
„Bomba” este că tennisman/tenniswoman este inventat în limba franceză din cuvintele englezești tennis și man/woman, fără ca tennisman respectiv tenniswoman să existe în limba engleză! Sînt pseudoanglicisme sau faux anglicisme[3]. Pronunția franțuzească este cu a, adică \te.nis.man. Așa se deduce că era și norma ortoepică din DOOM. Cum francezii țin totuși la limba lor mai mult decît românii la a lor, i-au schimbat apoi pluralul din tennismen în tennismans.
Ce face atunci DOOM2 cu franțuzismul tenisman trecut în tenismen este să îl transforme într-un pseudoanglicism pe tărîm românesc, pentru că englezii pe man îl pronunță men, cu un e mai scurt (iar pluralul men cu un e deschis). Totuși, în formațiunile în care man este cuvînt component (ca, de exemplu, în sportsman, bridesman, horseman), nu se mai pronunță men, ci măn (cu un ă scurt, care abia se aude). Deci dacă autorii DOOM2 simțeau o nevoie (oare de ce?) să schimbe norma ortografică din tenisman, trebuiau să îi spună tenismăn. Ar fi fost o problemă cu forma feminină, tenismănă/tenismăna cam zgîrie auzul. Așa că, mai bine, nu schimbau nimic.
Concluzie: să-l adoptăm pe tenistă, dacă e greu de spus mereu „jucătoare(a) de tenis”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu