Mă inspir din nou din programa (veche) de gimnaziu cu „prelungire” în examenele de admitere la drept sau poliție și formulez o problemă standard, din nou, aparent elementară:
Cîte litere și cîte sunete sînt în cuvîntul unghi? Dar în pleoapă?
UNGHI
Cu două întrebări formulate așteptăm două răspunsuri. Prima privește literele; numărînd, avem cinci litere, deci deja jumătate din sarcină este rezolvată (asta la un test grilă cu patru sau cinci variante elimină de obicei două dintre ele). Să numărăm acum sunetele. Nu este atît de evident ca la litere, așa că propun cititorului cîțiva pași intermediari pe care îi cred utili. Primul pas: determinăm literele ce-ar putea reprezenta sunete vocalice. Avem două litere u și i care pot reprezenta sunete distincte, ambele teoretic vocalice. Al doilea pas: în formularea din exercițiu ne lipsește un element de bază al nivelului de pronunțare, anume accentul (de intensitate sau tonic). Accentul separă adjectivul veselă de substantivul veselă, deci să vedem ce cuvînt a dorit autorul să folosească? Desigur, cele două opțiuni ar fi unghi sau unghi. A doua este o variantă agramată a formei de plural nearticulat a substantivului unghie, deci o excludem, rămînînd cu unghi. Accentul ne ajută în determinarea silabației (pasul al treilea). În acest cuvînt, conform normelor derivate din uzul său general acceptat, avem o singură silabă [1], deci ultima literă nu desemnează o vocală, acel i putînd atunci avea în teorie următoarele valori elementare fonetice: semivocalic, i șoptit, respectiv i fără valoare sonoră [2] (sau i zero fonetic) [3] . Recunoaștem acum formațiunea (trigraful) ghi, deci vom avea în mod cert trei sau patru sunete, întrucît acel haș este și el zero fonetic (ca în limba italiană).
A cincea literă (i) a cuvîntului reprezintă, conform DOOM82, op.cit., o literă ajutătoare, în notația din DOOM2 10 valoarea-i nefonetică fiind desemnată prin [∅]. De fapt, DOOM2, op.cit., ne furnizează un prim răspuns la doua întrebare: transcrierea fonetică ar fi [u n g’] (scris și [u n ǵ]), deci avem trei sunete, ultimul fiind sunetul [g’] în realizare cu i zero fonetic (spre deosebire, de ex., de [g’ i d] (ghid) în care i-ul se fonetizează, ba chiar capătă valoare vocalică). Singurul dicționar ortoepic al limbii române (în sensul în care cuvintele listate au mereu transcrierea fonologică în conformitate cu ceea ce este cunoscut drept alfabetul fonetic tradițional al limbii române), Șuteu, Șoșa, op.cit., confirmă la pagina 229 existența a doar trei sunete în [u n g’], iar despre digraful gh autoarele susțin că el ar reprezenta o literă compusă (p.252).
Acesta (cinci litere, trei sunete) este răspunsul pe care, în mod normal, corectorii unui examen s-ar aștepta să-l vadă bifat, în ciuda formulării generale a întrebării. Trei sunete este, indubitabil, parte din răspunsul corect la întrebarea pusă complet: În conformitate cu DOOM2 [4], cîte litere și sunete sînt în cuvîntul unghi? [5] Pentru aspectul riguros fonologic (mai precis descompunerea în trei sau patru foneme a lui unghi, în funcție de interpretarea mono sau bifonemică a structurii sonore [g’i]) trimit la Iordan, I., Robu, V., Limba Română Contemporană, EDP, 1978, p. 139.
PLEOAPĂ
Din nou două întrebări ce-așteaptă două răspunsuri. Prima este cea mai simplă. Numărăm șapte litere și, din nou, într-un examen am putea elimina jumătate dintre opțiuni. Rămînem să numărăm sunetele. Aplicăm metoda de la unghi. Identificăm prima dată patru litere (e, o, a, ă) ce pot servi drept grafemele unor vocale, deci posibile purtătoare de accent și formatoare de silabe. Pentru aceasta, ca în cazul lui unghi, căutăm norma comună (academică) pentru accentul de intensitate. În toate cele trei surse din notițele de subsol 2 și 3 găsim accentuarea: pleoapă. DOOM82 ne dă la pagina 466 și silabația academică: pleoa-pă. Din patru posibile vocale am rămas cu două, sunetele ce corespund literelor e și o avînd deci alte valori decît cele vocalice. După IOOP V/DOOM & DOOM2/Șuteu-Șoșa silaba [p l e̯ o̯ a-] constituie o realizare de două consoane plus un triftong, deci în total cinci sunete, e și o reprezentînd prin litere semivocalele e̯ și o̯. Cealaltă silabă are două sunete, deci întregul cuvînt are șapte sunete.
Într-un examen cu bibliografia DOOM2/3, șapte litere, șapte sunete este varianta pe care o vor valida corectorii. Pînă în acest punct, un cititor avizat nu ar trebui să găsească nici un element de noutate. Dar dacă am ieși din sfera DOOM2 și am considera cercetarea lingvistică în ansamblu? Cea care ne spune că în unghi sau unchi avem nu trei foneme, ci patru și că n din acest cuvînt este de fapt cu totul alt sunet decît n-ul din nas, anume este nu doar consoană nazală și dentală, ci o alofonă palatalizată velar - deci o transcriere corectă ar fi mai degrabă [u ŋ́͗́ g͗́ i̥] - iar aceasta precede alofona palatalizată [ǵ] a velarei /g/ însoțită de alofona asilabică /i̥/ a vocalei palatale /i/ (Iordan, Robu, op.cit., p. 141).
Există în accepțiunea cercetătorului Ion Calotă [6] o a opta vocală a limbii române [7], notată prin ö (/ö/ sau [ö]) căreia îi corespunde mereu digraful eo sau cu cratimă e-o. După Calotă, aceasta este vocalizată în cuvîntul vreo, în cuvîntul compus deodată, sintagma le-o (+verb) ș.a., substituind mereu diftongul [e̯o]. Anticipînd, triftongul academic [e̯ o̯ a-] devine diftongul [ö̯a], găsit și în adjectivul leoarcă. Conform ipotezei existenței celei de-a opta vocale, ce poate, în prezența lui a, deveni semivocală, cuvîntul redat prin litere pleoapă are doar șase sunete, anume: [p l ö̯ a p ă] (Calotă, op.cit., p. 93). Argumentația lui Calotă combate o tratare inițială a romanistului Alf Lombard susținută de Al. Graur în paragraful 125 din Mic Tratat de Ortografie (1974, p. 119, retipărit de Ed. Humanitas în 2009, p. 136) care propune pentru diftongul [e̯o] varianta [ö̯o], pe care Calotă o consideră nerealizabilă.
La final încă două precizări:
a) Calotă vede 30 de diftongi în limba română (p. 11, incluzîndu-l printre ele pe cel particular rezultat din existența celei de-a opta vocale), în timp ce Flora Șuteu (Influența Ortografiei asupra Pronunției Literare Românești, 1976, p. 203) ne spune că sînt doar 23 (fără a-i menționa exact!) și deplînge faptul că IOOP III (și la cîțiva ani apoi și DOOM82, respectiv DOOM2 10) tratează doar 8 dintre ei. Iordan și Robu, op.cit., p. 152-154 identifică 24 de diftongi, iar pe pleoapă îl văd cu triftong. 10 ani mai tîrziu, în Dificultățile Ortografiei Limbii Române, p. 70-71, Șuteu redă explicit un număr de 25 de diftongi (13 ascendenți SvV și 12 descendenți VSv).
b) Cercetările recente (Ioana Chițoran, The Phonology of Romanian, De Gruyter, 2002) folosesc conceptul de glide (tradus din engleză în română prin glid sau sunet de tranziție [8]), astfel că structura vocalică [9] este mult simplificată. Chițoran (op.cit., p. 7) propune cele șapte vocale „clasice”, alături de două glides/sunete de tranziție (IPA j și w – ce corespund în principiu semivocalelor /i̯/ și /u̯/, dar care pot avea și alte realizări sonore, cum ar fi i șoptit) și doar doi diftongi, IPA e̯a și o̯a. Pentru unghi autoarea propune reprezentarea IPA ungj (p. 17).
Concluzionînd, fonetica și fonologia sînt printre cele mai dificile discipline lingvistice și aici punctele de vedere ale cercetătorilor sînt eminamente divergente. Pentru un examen se poate opta pentru soluțiile simpliste din DOOM2/DOOM3, dar acestea nu sînt chiar ([ḱ a r]DOOM sau [kj a r]Chițoran sau [ḱ j a r]Iordan/Robu), cum spun americanii, the whole story, ci, mai degrabă, the tip of the iceberg.
[1] IOOP V 95, p. 257.
[2] DOOM 82, p. XI; DOOM2 10, p. XXXI.
[3] Șuteu, F., Șoșa, E., Dicționar Ortografic al Limbii Române, Ed. Vestala și Atos, București, 1993, p. 10.
[4] Probabil și DOOM3, pentru că nu m-aștept la modificări la partea de pronunție și transcriere fonetică.
[5] Acest argument l-am considerat necesar. În cazul unui examen avem o situație particulară (în care ipotezele neexplicite ale întrebărilor sînt date de bibliografia de examen), pe cînd în cazul unui sondaj în mediul Facebook© ipotezele trebuie formulate explicit, pentru a nu influența răspunsurile (v. mai precis https://thescienceinmymind.blogspot.com/2021/12/dezvaluie-ne-subiectul-te-rog.html și cele două comentarii).
[6] Contribuții la Fonetica și Dialectologia Limbii Române, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1986, p. 12.
[7] Inutil de spus că cele șapte sînt /a, ă, e, i, î, o, u/. Dintre ele, doar /a/ și /ă/ sînt „vocale absolute”, adică rămîn vocale în diftongi și triftongi.
[8] Academia Română, Instit. de Lingv. „I. Iordan – Al. Rosetti”, Dicționar Englez-Român, Ed. a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, 2004, p. 414.
[9] Șuteu, Dificultățile..., p. 47, unde sînt date șapte vocale și cinci semivocale (cu tot cu i afonizat) din care s-ar forma cei 25 de diftongi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu