Plecăm de la premisa socotită firească cum că uzul majoritar mai mult sau mai puțin cultivat dă norma și încercăm să ne explicăm de ce, începînd cu MDO din 1953/1954 normele ortografice dau fără excepție formele: „somptuos”, „simptom” și „prezumtiv”.
În dicționarul ortografic al lui Pop (1909), găsim cuvintele prezumpție și prezumptiv, simptom, iar somptuos lipsește. Candrea (1932, Vol. al III-lea, pagina 999) dă în clar definiții pentru formele ortografice prezumpt (adj.), prezum(p)tiv (adj.), prezum(p)țios (adj.) și prezum(p)țiune/prezum(p)ție (s.fem.), cu trimitere de etimologie imediată la limba franceză pentru ultimele trei, respectiv la limba latină pentru primul. Din DEX2 aflăm etimonul présomptif pentru prezum(p)tiv, deci „slăbirea” lui p indusă de caracterul opțional al lui nu ar avea în mod sigur o rădăcină etimologică, ci, presupunînd că nu este alegerea lui Candrea, ar fi una strict de uz. Acest p la prezumptiv este, în schimb, fix la Șăineanu (1929) și la Scriban (1939, de observat că Scriban dă etimologie latinească pentru toate cele patru cuvinte din familia lui prezumptiv, fără „trecere” prin limba franceză).
Recunoaștem că gruparea de consoane „mpt” este dificil de pronunțat (chiar „somptuos” este dat drept exemplu la despărțirea în silabe a grupurilor de consoane, unde ar constitui o excepție la regula prima consoană dintr-un grup de minimum trei consecutive rămîne la prima silabă, restul merg în silaba a doua), de aceea în vorbire este foarte posibil să auzim „somtuos”, „simtom” și, evident, „prezumtiv”. Consider că absența lui „p” în pronunție și scriere pentru primele două reprezintă un act de ignoranță, de aceea îmi permit să o condamn. Mă surprinde alegerea lingviștilor din 1953 de a-l scoate pe „p” definitiv din „prezumptiv” și consider că e un exemplu de dublă măsură, în condițiile în care în toate cele trei cuvinte prezența lui este deplin justificată etimologic și, de asemenea în toate trei, în uzul neîngrijit lipsește p-ul din pronunție.
Mergem puțin mai departe, englezescul „assumption” [1] a devenit românescul/romglezescul „asumpție”, în dicționare fiind cît se poate de clar p-ul. Totuși, unii mai „fuduli de mpt” (ca să folosesc un eufemism) îl omit.
Cum forma greșită prezumtiv s-a-ncetățenit de zeci de ani și
în tratatele de gramatică [2],
nu doar în actele juridice unde există și prezumția,
este practic o bătălie pierdută în încercarea de a reveni la forma originală corectă prezumptiv (și familia de cuvinte). La italieni gruparea mpt lipsește complet, la noi așa ș-așa...
[1] Înseamnă presupunere.
[2] Ca ironie, acum cîteva zile am citit următorul argument, în opinia mea fals: „Și marea Mioara Avram l-a acceptat pe â, deși în 1992 chiar scrisese împotriva reformei ortografice puse în dezbatere de Academie”. Adaptînd, corect de data asta, „și marea Mioara Avram l-a acceptat pe prezumtiv, folosindu-l în Gramatica pentru toți (Humanitas, Ed. a II-a, 1997)”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu