Se ia obiectul „ștecăr/ștecher” și se trece prin malaxorul uzului cotidian, respectiv al normării ortografice din dicționare. Fiind un termen tehnic de uz relativ recent, apare abia în DLRLC (1955-1957) cu grafia „ștecăr”, preluat apoi în cele trei ediții comuniste ale Dicționarului de Neologisme, apare în precursorul DEX, anume DLRM (1958), la pagina 838, apoi în toate edițiile DEX. În DOOM 1982 și DOOM2 2005 este scris tot „ștecăr”.
Deci, la nivel de dicționar, cuvîntul nemțesc de origine Stecker (ce se pronunță în limba germană ștecăr – cu acel r care rămîne undeva pe cerul gurii) este adaptat la limba română ca un franțuzism, adică pronunția originală devine grafia noastră. Din punct de vedere al normei, avem uniformitate: niciodată varianta ștecher (pe care este cel mai probabil s-o auziți sau s-o vedeți scrisă și în timp ce citiți acest text) nu a avut întîietate. Este cel mult dată drept variantă de uz în Dicționarul de Neologisme și în DEX. Dacă încercăm să dăm acum timpul înapoi cu 70 de ani, găsim că, cel mai probabil, în primele texte tehnice, respectiv pe primele ambalaje prin care aceste obiecte se vindeau separat, era scrisă încă varianta originală Stecker din germană, iar primii utilizatori, în necunoaștere de limbă germană, pronunțau ștecher sau poate chiar stecher (căci, dacă nu știai limba germană, nu aveai de unde să știi că St la început de cuvînt se pronunță Șt, nu St). Varianta a doua e mai puțin probabilă în Ardeal, desigur.
Că autorii de dicționare au ignorat variantea plebee[1] și au scris ă în loc de e, e clar. Că, odată ce o formă capătă întindere în uz și se propagă prin viu grai și la generațiile următoare, e aproape imposibil s-o mai corectezi, e la fel de clar. Că, dacă azi scrii și pronunți ștecher, indiferent de cunoști sau nu limba germană, indiferent dacă ai citit sau nu acest text, nu faci altceva decît să perpetuezi o născocire a unui necunoscător/ignorant, este, sper eu, de la sine înțeles. Că, de fapt, cea mai mare parte din limba „cultă” (adică mulțimea neologismelor intrate în limba română în ultimii două sute de ani) este influențată de ignoranți (adică cei ce nu cunosc cu adevărat limba din care „importă” cuvintele), este și asta, sper eu, clar. În apărarea lui ștecher în comparație cu ștecăr ar fi doar argumentul banal: e corect, pentru că aproape toată lumea spune și scrie cu „cher”, iar ăsta e argumentul suprem, nu-i așa? Ar mai fi un argument: spunem „ștecher”, nu „ștecăr”, pentru că spunem „echer”, nu „ecăr” (ultimul ar trebui să „vină” cumva din germanul die Ecke – colț sau unghi), doar că echer provine din franceză, de fapt, deci nu constituie o justificare pentru ștecher. Argumentul adevărat ar fi: n-avem pe șmecăr (<germ. “Schmecker”), ci pe șmecher[2], deci de ce-am avea pe ștecăr??
Propun o petiție pentru ILAR: la scrierea DOOM3 și DEX3 să se țină cont de uz și să se arunce pe scări supărătorul ștecăr, doar sîntem români, nu nemți, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu