Una dintre obsesiile curente ale celor ce socializează virtual este: „cutărică expresie este oare un pleonasm?” Vine imediat lîngă „comitem în expresia cutare o cacofonie?”. Alte nații mai savante decît a noastră nu dau doi bani pe cacofoniile noastre [1] și nu le prea pasă de pleonasme, adică nu arată cu degetul o persoană care spune/scrie „free gift” [2] , de exemplu. Totuși, noi sîntem cine sîntem, încă avem imprimată în gena educației pornirea „să corectăm/să-i vindecăm/să-i punem la punct pe agramați”. Eu cu asta sînt fericit, recunosc, alții nu prea, sînt ceva mai îngăduitori („Mesajul contează, ați înțeles ce-a vrut să transmită cu șapte greșeli în cinci cuvinte și doar două spații între ele? Perfect! Și-a atins omu’ scopul.”)
Profesorul Dorin Uritescu a scris o monografie intitulată „Pleonasmul în Limba Română”, Editura ALL, 2006. O lectură utilă (nu foarte ușoară, dar sigur mai ușoară decît GBLR 2016) pe care v-o recomand. Într-o clasificare simplificată, distingem trei mari categorii: pleonasm semantic („babă bătrînă”), al derivării sau al compunerii („a revenit din nou”) și etimologic („muncă laborioasă”). Pe ultimul îmi permit să-l numesc întocmai ca în titlu: pleonasm de cultură, în sensul că, dacă îți dai seama cînd „se comite” un pleonasm etimologic, atunci cu siguranță ești o persoană cultă (făcînd o glumă, pînă la proba contrarie!) și, evident, dacă emani pleonasme etimologice, pentru mine ești un pic, poate un pic mai mult incult(ă).
În categoria asta ultimă disting, totuși, nuanțe: „Am mîncat sticks-uri [3]” este un pleonasm de cultură absolut, căci dublul plural (o dată în engleză, o dată prin „românizare”) poate fi evitat cu „Am mîncat stick-uri” sau „Am mîncat sticks”. Dar ce ne facem cu „marea majoritate”, cuiul lui Pepelea al discuțiilor libere din Facebook, acolo unde unii susțin că nu e pleonasm, alții că e? Marea majoritate este/ar fi un pleonasm de cultură [4] aparent, și asta merită o explicație mai largă. Vorbim de două cuvinte în limba română curentă ce se pot lega cumva de adjectivul latinesc magnus (cu sensul de mare din română), dar parcă nu chiar direct:
a) Mare cu sensul din marea majoritate este cu origine incertă (Scriban 1939 îl vede din protogermană sau limba gepizilor, Miklosich [5] și alții din latinescul mas, marem „masculin”, eventual încrucișat cu magnus (ipoteza lui Tiktin, citat tot de Vinereanu4)), chiar dacă DEX2 2009 îl dă din latineștile mas, maris „masculin”. În comparație, MDA2 2010 pune probabil la opțiunea DEX2.
b) Majoritate este dat ca provenind din franțuzescul majorité, derivat la rîndul lui din mediolatinescul majoritas (tot Scriban 1939). Mai întîi să spunem că majorité din franceză are trei sensuri, unul despre calitatea de a fi adult (major la noi), altul de a fi maior sau major (ca grad militar) și altul despre a fi în numărul cel mai mare (cu origine politică). Și majoritas apare aici: https://www.cnrtl.fr/definition/majorite cu mai multe sensuri, printre care și acela de număr cel mai mare. Este foarte plauzibil ca majoritas (cu oricare sens) să provină din maior („mai mare”) ce derivă din magnus („mare”), sau să-i fie măcar cognat [6].
În concluzie, și dacă acceptăm soluția lui Tiktin de conectare, și dacă încercăm noi acum o relativizare a pleonasmului etimologic printr-o componentă semantică (îl vedem pe mare doar cu sensul din prezent) pe care o contrapunem celei etimologice (îl vedem în majoritate pe mare), tot s-ar impune, în opinia mea, un mesaj ca acesta: „Nu, marea majoritate nu e un pleonasm absolut, nici de cultură/etimologic, nici chiar semantic, și nici pentru că nimeni nu spune «mica majoritate a cutare lucruri sau oameni» [7], ci pentru că o astfel de concluzie ar fi bazată pe ipoteze contestate/nesigure (de exemplu, mas și magnus din latină nu pot fi legate prin origine comună în limba proto-indo-europeană [8])”.
Este mai prudent să considerăm că marea majoritate nu este deloc un pleonasm, și, dacă chiar am insista să fie, ar fi, totuși, doar unul aparent/relativ (fie semantic, fie etimologic), nu unul absolut (net), motiv pentru mine să nu-l consider de condamnat.
[1] Englezii îl au în dicționar (www.ldoceonline.com) pe „cacophony” cu un sens nu chiar apropiat de al nostru: „a loud unpleasant mixture of sounds” (un amestec tare și neplăcut de sunete), deci nimic concret despre „la la”, „pe pe” și referințele scatologice, bine, echivalentul lor în engleză...
[2] (Engl.) „cadou gratis”
[3] În clasificarea lui Uritescu (op.cit.) ar fi un pleonasm gramatical, dar acesta nu transpare fără considerarea etimologiei.
[4] Ar putea fi unul semantic, dacă „majoritatea” este „partea mai mare dintr-un întreg”, dar în contextul uzului în contexte particulare (vezi nota 7 mai jos), putem clasifica majoritățile în mai mari sau mai mici.
[5] Citat prin Vinereanu, DELRCIE, p. 508.
[6] Îl iau pe cognat cu sensul din engleză de aici: https://www.ldoceonline.com/dictionary/cognate, chiar dacă nu apare cu acesta în DEX/MDA sau DSL I (1997).
[7] În politică există o relativizare clară semantică: „majoritate simplă/absolută”, „largă majoritate”.
[8] De Vaan, M. – Etymological Dictionary of Latin and other Italic Languages, Ed. Brill, Leiden, 2008, p. 358 și 366.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu