Translate

sâmbătă, 18 martie 2023

Un nou cuvînt din care se poate învăța ceva: chihlimbar

 

Din nou un exercițiu banal de clasa a VI-a („să se despartă în silabe cuvîntul chihlimbar”) ne oferă posibilitatea de-a descoperi lucruri pe care eu le consider interesante. Acest gen de exerciții este menit să verifice însușirea de către școlari a unei cunoscute reguli de despărțire a cuvintelor la capăt de rînd:

Dacă în scriere avem o literă din grupul b, c(k), d, f, b, h, p, t, v urmată de oricare literă din grupul l, r, întreg grupul de două litere trece pe rîndul următor. [1] Această regulă este cuprinsă de către M. Avram în DOOM (1982) între cele de inspirație fonetică (din pronunție, p. XXXIII-XXXIV). Avem deci o justificare a despărțirii la capăt de rînd (regulă ortografică) prin modul de pronunție (normă ortoepică). Ar rezulta că cuvîntul chihlimbar s-ar despărți la capăt de rînd fie chi-hlimbar, fie chihlim-bar și ar trebui să vedem aceste două posibilități și de la nivelul fonetico-fonologic. Din motive evidente, ne vom concentra doar pe grupul de litere hl.

Redarea fonemică a acestui cuvînt este în mod evident /kihlimbar/ ș-am deduce din paragraful anterior o silabație /ki.hlim.ˈbar/. De fapt, nu asta ar trebui să fie logica, ci invers. Ar trebui să demonstrăm cumva silabația fonemică așteptată și abia atunci să vedem că regula de mai sus din DOOM este corectă. Haideți să vedem acum ce spune teoria.

1.       Grupul consonantic /hl/ este admisibil ca segment inițial (SI [2]), cum o arată cuvintele hlamidă, hlizi. Nu este admisibil ca segment final (SF). În /kihlimbar/ segmentul /hl/ este intervocalic (SInt). Regula 2. enunțată de E. Vasiliu, op.cit., p. 138 („Un segment –CC- poate fi identic cu un segment F+I și cu un segment II [3]; în acest caz, tăietura silabică poate să preceadă segmentului intervocalic: V-CCV, sau poate să fie situată între cele două consoane: VC-CV”) se bate cap în cap cu regula de la pagina 136 „În cazul în care se poate stabili identitatea SInt = SI, atunci între vocala (V) care precedă segmentul consonantic și segmentul consonantic se situează tăietura silabică”. După prima regulă ne sînt permise atît /kih.lim.bar/, cît și /ki.hlim.bar/, iar după cea de-a doua doar /ki.hlim.bar/. Această inconsecvență este păstrată de autor în ambele capitole de fonologie din manualul universitar bucureștean de limbă română contemporană (1974, 1985).

2.       Prima opinie privind acceptarea ambelor variante de segmentare este menționată de profesorii Robu și Iordan în manualul acestora de limbă română contemporană (1978, p. 165).

3.       O analiza autoritară de segmentare silabică a grupurilor biconsonantice este făcută de prof. Coteanu în SCL, Vol. 25, Nr. 2, p. 136-148. După aceasta, gruparea fricativa cum liquida (în AFI [xl]) este nedisociabilă (formula 6, p. 147), deci  s-ar impune o silabație /ki.hlim.bar/.

4.       Există cumva impresia că posibilitatea V-CCV în raport cu VC-CV derivă din însăși existența CC- sau din faptul că o combinație anume de consoane este foarte frecventă în poziție inițială (am despărți /o.blon/ pentru că /bl/ este foarte frecvent la-nceput de cuvînt). Aceasta este prevalentă în studiile mai vechi. [4] Cineva ar putea justifica pe /a.kla.ma/ prin faptul că avem /klar/, doar că argumentul e fals: avem /ko.tlon/, dar /tl/ nu este niciodată SI.

Bazarea regulii ortografice din DOOM pe (impropriu spus) „norma de pronunție” este problematică prin faptul că ultima (ca multe alte fapte de fonologie) este neunitar descrisă în literatură. Nu e chiar „cîți lingviști, atîtea păreri”, dar nici departe. Practic pentru grupurile biconsonantice, se ia/se poate lua drept canonic studiul lui Ion Coteanu. În lipsa unei justificări „palpabile” (pe care eu o înțeleg cu elemente de fonetică), se recurge mereu la autoritate [5]. Cei ce vor să-nțeleagă mecanisme în limbă („de ce-ar fi mai cu moț lichidele în coarticulare și silabație?”) mereu se lovesc de asta. Se poate chiar afirma că silabația fonologică are pînă la urmă o doză de arbitrar. Și atîta stres pentru ce, de fapt? Despărțirea la capăt de rînd în era scrisului la calculator este aproape perimată, iar despărțirea cuvintelor în silabe după pronunție este utilă pînă la cel mult 8 (hai 9) ani, cînd deja mintea – în prezența vorbirii într-un mediu cu oameni școliți - ar trebui să fi căpătat mecanismele articulatorii și coarticulatorii. Exercițiile „despărțiți în silabe cuvîntul x”, mereu special alese din excepțiile pentru care „de ce?” are răspunsul „pentru c-așa funcționează limba română” (asta cînd nu se spune direct „pentru c-așa scrie o tanti în DOOM”, vezi notița de subsol 5), nu au în final rol decît de cultură generală. Care cultură generală în 2023 înseamnă din ce în ce mai puțin. Societatea în care trăim te vrea concret plătitor de taxe, nu om cu cultură generală.



[1] Adaptare după DOOM3, p. 155.

[2] Vasiliu, E., Fonologia Limbii Române, 1965, p. 136.

[3] /hl/ poate fi intervocalic în chihlimbar, inițial în hilzi și format din /h/ inițial în /hainǝ/ și /l/ final în /kal/.

[4] Turculeț, p. 239 trimite către Pușcariu 1959 și Iordan 1956 (manualul propriu de LRC al prof. Iordan, cel din 1978 este în principiu al profesorului Robu de la Universitatea din Constanța)