Thoughts and writings on science: 2024

sâmbătă, 16 martie 2024

Grupuri consonantice și disociabilitatea lor

Manualele școlare [1] redau fără comentarii regula: Există și o excepție: dacă în grupul de două consoane a doua consoană este l sau r și prima este b, c, d, f, g, h, p, t, v, despărțirea în silabe se face înaintea grupului de consoane. De unde vine? În principiu din DOOM (1982), pagina XXXIV, unde este enunțată în aceeași manieră, fără vreo explicație. Printre cele două cazuri posibile găsim /dl/ și /tl/, grupuri consonantice ce au particularitatea că nu pot exista nici la început de cuvînt, nici la final [2], deci includerea inseparabilității lor prin tăietură silabică este o excepție (DOOM³ chiar menționează în notița de subsol numărul 2 de la pagina 155 că această includere este doar prin simetrie cu grupurile /dr/ și /tr/ ce apar (doar) în secvență inițială), și nu un fapt ce ține de specificul limbii.

Toate cuvintele cu cele două secvențe sînt (pînă la numele propriu Codlea a cărui născocire nu îmi este cunoscută) neologisme, secvența /tl/ fiind exclusiv „importată” (de exemplu, pe titlu îl avem după grecescul titlos, pe pătlăgea [3] după un turcism, pe atlet după un franțuzism etc.), la fel ca și mult mai rara secvență /dl/ (madlenă - o românizare a numelui propriu franțuzesc Madeleine, radler pentru un tip de bere provenit dintr-un cuvînt nemțesc, iodler tot după un cuvînt nemțesc). În cazul /dl/ silabația în limba originală este clară cu tăietură între /d/ și /l/, de aceea propunerea ca în română să silabisim /maˈdle.nə/ în loc de /madˈle.nə/ este ilară.

În DOOM³ apare la pagina 162 următorul fapt: ni se explică că o despărțire la capăt de rînd a cuvîntului portland [4] se face doar ca port-land, întrucît „portland nu se poate despărţi *por-tland după pronunţare deoarece tl nu este posibil la început de cuvânt şi de silabă”. Doar că această afirmație se „bate cap în cap” cu regula (cum am văzut, de fapt excepția) din primul paragraf privind silabația grupului /tl/. Care este „ieșirea”?

În primul rînd, secvența în discuție este /rtl/, iar pentru secvențe triconsonantice avem alte reguli și alte excepții. În al doilea rînd, strict acest caz nu-i aparține limbii române. Secvențele /rtk/, /rth/ și /rtm/ din /portˈkej/, /portˈhar.tə/ și /port.moˈnew/ sînt posibile [5] doar pentru că cuvintele sînt formate din prefixul port atașat unor cuvinte. Avem chiar atestat portlunetă, deci un exemplu de /rtl/ tot cu prefix. Iar cum portmoneu este arhaism și portofel este prea uzat, l-am putea inventa (aici, dacă n-a făcut-o deja cineva) pe portlovele. Doar că portland este un cuvînt importat așa cum e.

Un lucru esențial în criteriile de stabilire a tăieturii silabice este posibila pauză (relaxare) în vorbire la trecerea de la un morfem la altul în înlănțuiri de consoane cu scopul de a înlesni articularea. Prin aceasta, explicăm silabația /ˈvɨrst.nik/ pentru că regula de silabație VCCCCV ar cere C-CCC ca /ˈvɨr.stnik/. Chiar și așa, secvența /rstn/ este dificilă, în mod relaxat /t/ fiind omis din pronunție, rămînînd doar cu /ˈvɨrs.nik/. De aceea, recunoașterea (savantă) a morfemelor port și land ne permite să conchidem că o silabație /ˈpor.tland/ în detrimentul lui /ˈport.land/este nefirească.

Rolul principal al silabației în gimnaziu este stabilirea regulilor de despărțire la capăt de rînd în scrisul de mînă (sau automat în imprimarea cărților), deci un caz ca cimentul portland rămîne doar un fapt exotic sau un motiv pentru a mai descoperi înc-o inconsecvență în DOOM³.

[1] https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20VI-a/Limba%20si%20literatura%20romana/QVJUIEtMRVRUIFMuUi5M/#book/u01-36-37 - Clasa a VI-a, Ed. Art Klett, disponibilitate pe internet la 16/03/2024.

[2] Motiv pentru care numele lanțului de magazine Lidl este pronunțat de români ca /ˈli.dəl/.

[3] https://thescienceinmymind.blogspot.com/2021/04/v-behaviorurldefaultvmlo.html

[4] Tip de ciment, devenit prin uz un nume comun. Originea este cuvîntul englezesc – nume propriu - Portland.

[5] Doar cînd vrem să pronunțăm hipercorect, pentru că firești sînt doar /por.moˈnew/ sau /porˈhar.tə/.

duminică, 28 ianuarie 2024

Ignoranța academică

Cu ceva mai mult timp în urmă [1], descoperisem un caz în care autorii români de dicționare inventează cuvinte în alte limbi pentru a furniza etimologii imediate unor cuvinte specializate. Cu alte ocazii, tot aici, remarcasem că unele norme și schimbări de normă de scriere (prin intermediul DOOM^1,2,3) urmează uzul general incult [2], fiind deci vorba de cum ne formăm prin impunere [3] zi de zi sau an de an limba română. Majoritatea (teoretic cultă, practic mai puțin) decide, ceea ce-am putea numi principiul democratic al lingvisticii.

Cazurile de romgleză mi-au servit anterior ca subiecte, nu are sens să mai scriu în acest moment. Separat de ele, există în limbajul cotidian, chiar stradal aș zice, exemple de cuvinte ce provin din franceză și italiană. Majoritatea, deși recomandate a se scrie cu literă mică, au valoare de nume proprii (cu exemple de nume de mîncăruri mai ales din franceză și italiană), de aceea nu consider că, în problema scrierii și pronunției lor, ar putea exista multe dubii în stabilirea normei. Ambele limbi au sunete proprii, de aceea ne așteptăm cumva ca, la întocmirea unui dicționar cum e DOOM³, unde pronunția sugerată cititorului este aproximativă pentru cuvintele „preluate din alte limbi și neadaptate la grafia și fonetica românească”, să găsim elemente pe care puriștii le-ar categorisi drept inexactitate, ca să nu zic ignoranță. Asta doar în plan fonetic, în plan ortoepic, nu ortografic. Spre exemplificare, avem wireless („fără cablu”, DOOM³, p. 1125) scris întocmai ca-n engleză, adică în dicționar avem între paranteze precizarea „(engl.)” plus pronunția românizată ŭaĭărles, nu găsim scris wireles sau waierless. Adică dacă tot îl luăm și nu ne obosim să-l românizăm în scriere ca uaiărles, măcar să-l scriem ca la ei, americani/englezi.

Acestea fiind spuse, cînd găsim în dicționar numele unei brînze din Italia ca gorgonzola, deci grafie exact ca „la mama ei”, nu ne surprinde indicația următoare (p. 580): „z pronunțat românește ț”, pentru că o pronunție ca în norma italienească /gorgond͡zola/ ar folosi un sunet înstrăinat deja limbii române vorbite, [d͡z] [4]. Dar italienii au și un cuvînt pentru ce noi am numi șuncă, anume prosciutto [5]. Cuvînt pe care îl găsim în principiu în textele meniurilor din restaurante cînd e vorba de nume și ingrediente din pizza. Și pe care, în mod inexplicabil, la pagina 900 din DOOM³ îl găsim scris prosciuto, adică cu un t mai puțin. Ba mai mult, prin notița „(it.)”, cititorului i se comunică că este un cuvînt din limba italiană. Putem presupune că ar fi o (altă) eroare de imprimare [6], doar că nu, este pur și simplu o greșeală de fond, reluată în varianta electronică gratuită a dicționarului: https://doom.lingv.ro/?query=prosciuto. Eroarea este surprinzătoare prin faptul că, după umilele mele cercetări, în nici un meniu din mediul onlain nu se găsește forma cu un singur t, chiar dacă cuvîntul buclucaș apare mult mai rar decît românescul șuncă. Asta pentru că e mult mai ușor să cauți pe internet, decît să cauți în Biblioteca Academiei un biet dicționar al limbii italiene. Încă un exemplu pentru care a urma orbește o normă impusă printr-un dicționar oficial nu este o idee bună.