Translate

sâmbătă, 10 februarie 2018

A ști sau a nu ști



Sau „a știi” cum scrie agramatul de internet. Îmi propun să aduc în atenția cititorului semantica variabilă a unui cuvînt, iar aici mă refer strict la semantica oficială, cea publicată în dicționarele explicative.
Cuvîntul este „agnosticism”. 
Pe acesta îl găsim cu două definiții diferite în cele mai recente dicționare explicative: în MDA2 (2010), p. 29 apare definit drept „Concepție filosofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor”. În DEX2 (2009), în schimb, apare cu definiția: „Punct de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu.” Deși întortocheate sînt căile filozofiei, nu par a spune chiar același lucru, nu ? Una este legată de conceptul de teism, iar alta doar de imposibilitatea cunoașterii obiective a lumii. De ce oare avem două definiții ? În DEX2 (1998), definiția este identică în formă celei din MDA2, anume: „Concepție filozofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor” (p. 20). Deci undeva, în timpul redactării ediției DEX2 (2009), a survenit o redefinire a acestui cuvînt, sau poate doar o revenire (explicabilă sau nu) la o definiție mai veche. Mergînd acum în trecut, și, pentru că acest cuvînt este un neologism, îl căutăm în DN3 (1987) la pagina 40 de unde citim: „concepție filozofică care (!) neagă posibilitatea cunoașterii esenței realității, a reflectării ei în conștiința oamenilor [cf. fr. agnosticisme, it. agnosticismo < gr. a – fără, gnostos – cognoscibil]”. Cacofonia le aparține autorilor. Mai în urmă, în Dicționarul Limbii Romîne Moderne (1958), la p. 15, este scris: „Doctrină filozofică idealistă care susține că lumea obiectivă nu poate fi cunoscută, că rațiunea omenească este limitată și că dincolo de limitele senzațiilor omul nu poate să cunoască nimic. – Engl. agnosticism (fr. agnosticisme).”
În DLRLC (1955-1957), găsim o intepretare a acestui cuvînt în ton cu vremurile: „Doctrină filozofică idealistă care neagă posibilitatea omului de a cunoaște lumea obiectivă și legile ei de dezvoltare; este propagată de clasele exploatatoare cu scopul de a împiedica masele asuprite să descopere adevărata cauză a mizeriei lor și să lupte împotriva ei. Natura este infinită și ea are o existență infinită, și tocmai această recunoaștere, singura categorică, singura necondiționată, a existenței ei în afara conștiinței și a senzațiilor omului, deosebește materialismul dialectic de agnosticismul relativist și de idealism. LENIN, MAT. EMP. 295.” De la filozofia prin ochii lui Lenin mergem și mai în urmă, la dicționarul lui L. Șăineanu (1929), de unde citim (p. 13): „doctrină filozofică care declară că absolutul e inaccesibil spiritului omenesc.” Din nou, cacofonia aparține autorului. Și mai în urmă, în 1898, în primul volum al Enciclopediei Române, la p. 64, găsim: (grec) principiu religios-filosofic, conform caruia tot ce trece preste experienta omului e necunoscut, deci existenta unui D-deu nu se poste nici dovedi nici nega (Huxley.) Representantii A.-lui se numesc A g n o s t i c i. Deci abia la 1898 găsim o legătura cu latura teistă a problemei, într-un dicționar enciclopedic, nu într-unul strict explicativ. De aceea, are sens să trecem repede înapoi 95 de ani, pînă la Vol. I al Dicționarului Enciclopedic (1993) de unde citim: „AGNOSTICÍSM (< fr., engl.) s. n. 1. Doctrină care declară absolutul inaccesibil spiritului uman sau care consideră orice metafizică drept inutilă (D. Hume, I. Kant, adepții pozitivismului ș.a.). Termenul a fost creat de Th. Huxley în 1869. 2. A. religios = atitudine modernă, cu rădăcini în filozofia greacă în special, negînd capacitatea umană de a descrie divinitatea (de ex. Einstein, religios în felul său, a fost considerat de unii teologi drept un agnostic).”
Avem, prin urmare, două înțelesuri distincte, unul în context filozofic larg, așa după cum am arătat, propagat în majoritatea dicționarelor, și celălalt doar în context de filozofie a religiilor, unde este un termen de caracterizare a individului, alături de teist și ateu, practic între ei (v. mai jos).  
De ce DEX2 (2009) descrie agnosticismul doar în contextul religiei nu îmi este deloc clar. Ca fapt divers, o căutare pe internet în dicționarul Larousse ne dă: „Doctrine qui considère que l’absolu est inaccessible à l’esprit humain et qui preconise le refus de toute solution aux problèmes métaphysiques.”
Poate că un răspuns la ultima întrebare este dat de textul de aici redat integral (partea finală este subliniată de mine): https://dicophilo.fr/definition/agnosticisme/
Agnosticisme (nom commun)
Conception selon laquelle l'homme ne peut pas connaître l'absolu.
Terme(s) associé(s) athéisme, déisme, religion, théisme
Étymologie
Du grec ancien, « agnostos » : inconnu, ignorant. Le grec « gnosis » signifie « connaissance ».

Qu’est ce que l’agnosticisme ?

Le mot « agnosticisme » est créé par T. H. Huxley en 1869. Selon lui, l’absolu est inaccessible à l’esprit. On ne peut se prononcer ni sur l’origine, ni sur la nature ou la finalité des choses. Affirmer ou nier quoique ce soit dans ce domaine est vain. L’incapacité à se prononcer sur l’existence de Dieu est une conséquence de cette position.
L’agnosticisme diffère à la fois du scepticisme antique et de la position kantienne. Kant récuse bien la connaissance de l’absolu, mais n’est pas strictement agnostique. Il pose Dieu comme postulat de la Raison pratique.
Dans la langue courante, l’agnosticisme est avant tout une position sur l’existence de Dieu. L’agnosticisme est alors le point de vue selon lequel il n’est pas possible de se prononcer sur l’existence ou non de Dieu. C’est une position médiane entre l’athéisme et l’affirmation de l’existence d’un Dieu (quel qu’il soit).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu