Știre de pe www.berlinale.de: „Radu Jude’s Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Bad Luck Banging or Loony Porn) wins the 2021 Golden Bear”[1]. Alt film românesc, făcut parcă special să șocheze criticii din vest, ajunge să cîștige cel mai mare premiu la un festival. Nici primul, nici ultimul. Totuși, eu scriu despre aspecte lingvistice aici pe blog, de aceea cred că titlul filmului merită niște (des)considerații.
Că balamuc e ales special ca să rimeze cu bucluc se vede din roverul de pe Marte, deci sărim peste. Primul cuvînt, babardeală, nu apare printre cele circa 175.000 de cuvinte din Dicționarul Academiei (fie în forma extinsă la 19 volume, sau cea condensată în final la două sub forma MDA II, 2010), ceea ce surprinde, pentru că foarte multe cuvinte toxice pentru urechi sensibile (pe care și dacă nu le știai dinainte, le vei stăpîni după oricare zece melodii ale trupei vocal-instrumentale Paraziții) sînt definite acolo. Abia în Dicționar de Argou (2007, autor G. Volceanov) găsim că babardeală este în argoul adolescenților un act sexual. Izul țigănesc al acestui substantiv este confirmat de Ciorobâtcă[2], ce ne dă țigănismul a babardi cu sensul de „a fura”, dar derivatul babardeală strict drept un act sexual. Un titlu de film, chiar și fără premiu asociat, induce – mai ales prin prezentarea în buletine de știri la radio și la televizor – notorietate, deci un cuvînt de nișă (cum poate este încă acest babardeală) poate ajunge foarte simplu către mase. Efectele folosirii unui cuvînt de argou obscen sau semi-obscen în titlul unui film nu sînt clar o descoperire a noastră și nici măcar una recentă și, în principiu, pot tria publicul, ferindu-i pe cei pudici (cîți or mai fi rămas printre noi) de o experiență potențial traumatizantă.
Banalitate: Celelalte trei cuvinte din titlu (familiarul bucluc, familiarul balamuc și tot mai familiarul porno) sînt și ele alese cu scopul de a stîrni interes cu privire la conținut, un element curent fără de care succesul comercial al unui film este destul de greu de imaginat, pentru că, nu-i așa, și ambalajul vinde. Una e „Moartea domnului Lăzărescu” și alta e „Cu ambulanța”.
Cu ce rămîneți din cele de mai sus: românii au mai șutit/cardit/manglit un premiu
de prestigiu cu un (al cîtelea?) film care șochează în primul rînd prin titlu și, cel mai
probabil, prin conținut. Totuși, pînă la sfîntul graal (Oscar), mai avem de pus
și multă substanță, nu doar spoială. Sau măcar un trafic de influență mai de succes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu