Translate

duminică, 10 ianuarie 2016

Despre o teoremă

  Îmi place mult să scriu despre originea cuvintelor. De multe ori fizica și matematica mi-au servit drept inspirație, iar pentru nota aceasta aleg un cuvînt ceva mai cunoscut celor ce-au trecut prin școală.
  Cuvîntul teoremă nu are o atestare netă ca vechime în limba română, cel puțin după MDA (2010, Vol. al II-lea, p. 1200) care îl plasează în secolul al XIX-lea într-un manuscris al inginerului Alexandru Costinescu (1812-1872) numit Geometria pentru studenții... din Academia mihăileană [Academia a funcționat între 1835 și 1847 la Iași]. Cum profesorul Costinescu a început să predea în 15.09.1837, avem deci o estimare aproximativă a primei apariții, să spunem 1840. Forma actuală a cuvîntului apare de la Candrea (1927) Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, în volumul T-Z, la pagina 1289, pe cînd în dicționarul lui Treboniu Dictionariulu Limbei Romane (1876, p. 1458) îl găsim drept theorema cu pluralul theoremate (analog pluralului grecesc θεωρήματα - nota mea), cu originea latinescul theorema și, mai departe, grecescul θεώρημα. Etimologia dată de Candrea este franțuzescul théorème, aceasta fiind mai departe preluată de DLRM (1958, p. 855) și apoi de toate edițiile DEX. Apare și în DN3 (1986) la pagina 1071 sub forma: cf. fr. théorème, lat., gr. theorema. Scriban (1939, p. 1311) îi dă etimologia: vgr. theórema, d. theoréo, examinez. 
  Cum spuneam în articolul despre filozofie, influența franțuzească indubitabilă asupra limbii române se face treptat spre finalul secolului al XIX-lea, astfel încît multe cuvinte își migrează la nivel de dicționar etimologia imediată acceptată în acel moment de la cuvinte latinești sau grecești (v. Treboniu mai sus sau Diaconovich (Enciclopedia română. Volumul 3: Kemet-Zymotic, Sibiu, 1904, p. 1079) unde cuvîntul apare scris fără h, dar fiind dat ca provenind din limba greacă)) la cele franțuzești corespunzătoare. Pierderea lui h (nu doar din theoremă, dar și din theorie și alte cuvinte cu prefixul theo-) din scriere este o aplicare a principiului scrierii fonetice (același ce-a determinat scrierea filozofie pentru pronunția filozofie a cuvîntului scris filosofie) și o găsesc a fi evoluția naturală în limbă a cuvîntului. 
  Dacă multe dintre cuvinte au deci o variație a etimologiei imediate, teoremă fiind unul dintre ele, trebuie să mergem pe filieră istorică pentru a descoperi etimologia completă. Pentru aceasta ne ajută Dicționarul Tezaur al Limbii Franceze de la adresa http://atilf.atilf.fr/, unde notița etimologică a lui théorème este (în traducerea mea):„Împrumutat din latina epocii imperiale theorema = propoziție, greacă θεώρημα = ceea ce se poate contempla, obiect de studiu și de meditație, derivat din θεωρειν = a observa, a contempla. O traducere alternativă a cuvintelor din greaca veche ar mai fi (din engleză după Ernest Klein „A Comprehensive Etymological Dictionary of the English Language”, Vol. al II-lea, Elsevier, 1967, p. 1603) : θεώρημα = priveliște, spectacol, pentru că θεωρος = spectator. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu