Deseori încerc să mă gîndesc la ce-aș putea să scriu original pe blog. Mă chinui să vin cu ceva nou și nu-mi iese. Cred că și subiectul acesta a mai fost tratat în probabil multe surse de specialitate (*). Încerc doar să imi pun amprenta și asupra lui cu exemplificare și argumentare proprii.
Ce e incorect, dacă e ceva, în enunțul „Pungile de plastic sînt cele mai bine vîndute produse de la Mega Image, pentru că peste 80% dintre clienți le cumpără” ? Nu, nu fac reclamă la respectivul lanț de magazine. Aș fi făcut mai bine rost de o reclamă a lor aici pe blog și poate aș fi făcut și un ban. Revenind, multe adverbe și adjective sînt omografe: vorbește corect, enunț corect. Adverbul bine devine adjectiv într-un context popular ca un bărbat bine, se substantivează fără număr în prezența lui un sau a unui -le/-lui ca în celebrul „mai binele e dușmanul binelui”, dar este cu siguranță un adverb în enunțul dat spre analiză mai sus, cum explic mai jos.
Ceea ce un vorbitor/cititor nu sesizează imediat este deosebirea esențială dintre următoarele enunțuri: „Pungile de plastic sînt cele mai bine vîndute produse” și „Pungile de plastic sînt cele mai vîndute produse”. Nu mă refer la gradul de corectitudine gramaticală, anume unul e, unul nu. Acest „cele mai” din enunțuri este o îmbinare tipică pentru formarea superlativului unui adjectiv ce stă pe lîngă un substantiv de gen feminin sau neutru plural ca în „cele mai bune cărți/scaune”. „Cele” este un articol demonstrativ adjectival cu declinare proprie: cel, cea, cei, cele (N, Ac.), celui, celei, celor (G, D). „Mai” e doar un biet adverb. Cum „vîndute” este un adjectiv provenit din participiul verbului „a vinde”, al doilea enunț, „cele mai vîndute produse”, este unul corect, adjectivul „vîndut” admițînd grade de comparație, în particular pe cel superlativ relativ. Acordul se face în număr între toate cele trei părți de vorbire.
Acum bine este clar adverb în construcția „Am vîndut bine pasta de dinți ieri”, pentru că răspunde la întrebarea „cum am vîndut ?” Dacă ne exprimăm „pasta de dinți vîndută bine ieri”, cuvîntul bine nu determină substantivul „pasta”, ci ne spune ceva concret (o caracterizare) despre acțiunea de vînzare, adică va răspunde la întrebarea „cum vîndută ?” Nu există vreun motiv de adjectivizare, pentru că bine nu spune nimic despre pastă (oricum, și pastă bine ar suna dubios rău). Adverbul bine admite grade de comparație relative, pe mai bine, mai puțin bine, cel mai bine și cel mai puțin bine, cele de inferioritate trecînd stilistic drept eufemisme pentru rău și cel mai rău. Acest cel este invariabil în formarea superlativului adverbelor: Ea/el muncește cel mai bine. Nu poți pur și simplu să emiți în aer sau în scris Ele muncesc cele mai bine, declinarea articolului necesitînd un acord după număr cu adjectivul ce-l urmează. Însă bine e adverb, nu adjectiv, n-are număr, ați înțeles ideea. Revenind acum, pasta de dinți vîndută bine ieri poate deveni mai bine vîndută azi și cel mai bine vîndută mîine, că ne-am propus o analiză doar pe trei zile. Prin urmare, corect este „pasta de dinți vîndută cel mai bine mîine va fi X”. Inversăm topica și afirmăm logic: „X va fi cel mai bine vîndută pastă de dinți mîine”. Printr-un substantiv la plural (produse) avem că: „Pungile de plastic sînt cel mai bine vîndute produse de la la Mega Image zi de zi”.
Deci e greșit dpdv gramatical să spunem/scriem cele sau cea în loc de cel, cînd vorbim despre gradul superlativ relativ de superioritate al unui adverb. În orice context.
(*) După ce-am scris ce vedeți mai sus, am căutat prin ce-aveam la dispoziție în casă și-am găsit doar notița numită „Cea mai greu încercată” de la p. 63
a cărții „Ești COOL dacă vorbești corect” apărute sub egida Academiei Române la Editura Univers Enciclopedic Gold în 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu