Senza giacca e cravata

  Ca un spoilăr, articolul nu e despre cîntecul lui Nino D'Angelo. Și spoilăr nu e în dicționare încă, dar face parte din vocabularul standard al romglezei vorbite de privitorii de filme în mol sau în fața calculatorului. 

  Dar articolul nu e nici despre spoilăr, nici despre mol, ci despre geacă, sau... giacă ? Atestarea în limba noastră a cuvîntului geacă (după recomandarea de grafie din DOOM2) apare doar în ediția a doua din 1997 a cărții Floricăi Dimitrescu Dicționar de cuvinte recente. Citînd articolul complet (via www.dexonline.ro),

giácă s. f. Jachetă ◊ „Pornind de la tradiționalul jeans – ei vor realiza, pe lângă veste, fuste, salopete, giace, short-uri etc., alte noi vestminte [...]” Săpt. 10 III 78 p. 10. ◊ „[...] după o percheziție sumară i-au găsit în geacă un cuțit.” R.l. 11 II 93 p. 9. ◊ „Magazinul va fi aprovizionat cu discuri [...] geci, bocanci.” Cotid. 2 X 95 p. 6; v. și R.l. 9 I 81 p. 4 [și geacă] (din it. giacca; Th. Hristea în R.lit. 25 X 79 p. 8; DEX-S) 

găsim etimologia - după lingvistul Theodor Hristea - în cuvîntul italienesc giacca. De aceea, „românizarea” a fost simplă, renunțînd la un c și punînd la final ă-ul specific substantivelor feminine nearticulate (exact cum franțuzescul cravate a devenit cravată, sau, dacă dorim o etimologie alternativă, italienescul cravata a devenit cravată). 

  Dimitrescu (op.cit) remarcă și grafia geacă, în uz la momentul respectiv, dar și în prezent. Se observă dubletele singular-plural: giacă - giace (!) și geacă - geci. Giacă este prea nou pentru DOOM din 1982, sau DN 3 din 1987, dar se găsește în DEX-S în 1988, iar în dicționarele post-1990 apare, drept formă recomandată, mai întîi ca giacă (DEX2 1996/1998), apoi ca geacă în DOOM2 (2005) și geacă în DEX2 (2009). Nu despre migrarea/evoluția lui „ia” în „ea” vreau sa scriu, ci despre etimologia furnizată de dicționarele explicative (deși, după cum am mai spus în alte articole, nu e rolul dicționarelor explicative să furnizeze această etimologie), anume cuvîntul englezesc jacket. E suficient să cităm din DEX2 (2009) ca să ne punem întrebări:

GEÁCĂ, geci, s. f. Jachetă scurtă până în talie. [Var.: giácă s. f.] – Din giacăt (pronunțarea cuv. engl. jacket).

 Sigur că dacă cerem litere românești pentru fonetizarea ˈdʒækɪt a cuvîntului englezesc jacket, ar fi mai indicat gechit, decît au ales bravii noștri lingviști, dar nu despre asta e vorba, ci despre ce caută limba engleză aici ? Dacă etimologia cuvîntului italienesc giacca este franțuzescul jaque (derivat, sub forma jacque, de la porecla unor țărani francezi răsculați în 1358), și am stabilit încă din 1978 că giaca era derivată din giacca, de ce era nevoie de introducerea în dicționare a etimonului englezesc ? Dacă era locul lui în dicționare, putea cel mult apărea la cuvîntul jachetă, dar faptul că avem j nu ge-/gi- ne convinge că jachetă este împrumut după jaquette, nu după jacket. 

  În concluzie, cu toată ofensiva limbii engleze post-1990, putem vedea practic coincidența de formă cu italienescul giacca drept etimologie corectă a cuvîntului geacă (pentru mine la fel de corect și giacă, pentru că avem femei atît Geanina, cît și Gianina, cît și franțuzitul Janina http://www.sheknows.com/baby-names/name/gianina).