A face din trotoar trotuarul

O idee a lui Radu Borza (omul cel mai vizibil din spatele lui www.dexonline.ro) este să facă sondaje pe internet (Facebook) cu subiecte de lingvistică, practic luînd pulsul vulgului ce-l populează. Cel mai recent care mi-a atras atenția este despre modul în care participanții aleg să pronunțe cuvîntul trotuar (normă de grafie conform DOOM2), în două silabe (tro-tuar) sau în trei (tro-tu-ar). Nu despre „scorul” de 52%-48% pentru varianta cu două silabe este acest text, ci puțin despre istoria acestui cuvînt și a normei sale de scriere în accepțiunea lingviștilor.

Cu sonoritate franțuzească, îl găsim în toate sursele drept neologism după cuvîntul trottoir, cu o primă apariție (conform MDA2 - 2010) în limba română scrisă încă de la 1851. Sufixul franțuzesc –oir este în toate cuvintele în limba română – cu excepția cuvîntului trotuar - transcris în sufixul ­–oar, deci cu digraful –oa, nu cu digraful ­–ua. Faptul că în normă acest u este unicat este dat sub forma unei reguli de ortografie de cătra lingvista Mioara Avram în cartea dumneaei Ortografie pentru toți din 2002 (p. 123, 124). Citez aici via www.dexonline.ro :

„b. Se scrie ua (= [ŭa]) numai în cîteva neologisme:

- după c: acuarelă, cuantă, cuartă, cuarț, cuaternar, descuama, ecuadorian, scuar;

- după g: guano - și guanidină, guanină -, guarani, guard, guașă, guatemalez, iguană; paraguayan, uruguayan;

- după j, pronunțat [h]: marijuana;

- după q: acqua Tofana, quarc, quasar, quattrocento;

- după t: trotuar.”

O argumentare împotriva normei cu u este dată tot de doamna Avram în același text, citez:

„Varianta trotoar, susținută și de deprinderi ortografice conforme regulilor academice din 1932, este, de fapt, normală: ea aplică regula comună pentru substantivele neutre similare ca etimologie, structură și pronunțare (benoar, budoar, culoar, fermoar, fumoar, lavoar, parloar, patinoar, polisoar, remontoar), în raport cu care scrierea trotuar, recomandată de normele în vigoare, constituie o excepție”.

O argumentare împotriva pronunției în trei silabe a cuvîntului cu u (tro-tu-ar în loc de tro-tuar sau corect tro-toar) este oferită tot de doamna Avram, op.cit., astfel:

„Scrierea -uar în loc de -oar este legată de obicei și de pronunțarea greșită cu u vocalic (de exemplu: [fer-mu-ar], în trei silabe, în loc de [fer-mŏar], în două). Variantele grafice și fonetice de acest tip se datoresc influenței unor cuvinte ca anuar, osuar, sanctuar, care au altă structură morfologică și la care scrierea cu ua este corectă, corespunzînd pronunțării literare cu vocalele [u-a] repartizate în silabe diferite.”

Migrarea lui trotoar în trotuar la nivel de lingviști o pot pune temporal în deceniul 1931-1940, pentru că Șăineanu la 1929 scrie în dicționarul său trotoar (p. 718), pe cînd Scriban la 1939 scrie în al său deja trotuar (p. 1351). Tot trotuar este folosit și de Iorgu Iordan la 1947 în cartea sa Limba română actuală. O gramatică a greșelilor.  

 

O justificare pentru acceptarea unui u în locul lui o este dată de Alexandru Graur, Mic tratat de ortografie, în ediție Humanitas 2009, p. 135-136: „Ar mai fi de semnalat un singur lucru: faptul că ceea ce scriem oa este în realitate pronunțat ua”. Chiar originalul trottoir este pronunțat oficial de către francezi drept [t r o t w a: R], iar acel sunet w este mai degrabă u decît o. 

 

Cei care urmează norma DOOM2 2005 (și DOOM 1982) de scriere cu litera u în pronunție trisilabică fac – din punct de vedere lingvistic – o eroare. Consider eronată și forma scrisă cu u în loc de o, pentru că este o excepție ce nu-și găsește locul. Adică doamna Avram (și nu doar dumneaei) sigur își scria prenumele Mioara, nu Miuara, nu?