Avîntul limbii engleze asupra românei din ultimii 30+ de ani nu putea să rateze un cuvînt: confort. În engleză se scrie cu „m”, pe cînd în franceză (de unde lexicografii noștri spun că l-am luat direct) se scrie cu „n”. Multă lume mai ales tînără vorbește fluent romgleza și deci se găsește în pericolul încălcării flagrante și, exagerînd voit, inacceptabile a normei ortografice scriind „comfort” și nu „confort”. Așa cum am mai arătat în alte articole aici și cum lesne ne putem imagina că ar funcționa normarea ortografică, este suficient ca o fracție semnificativă de oameni din audiovizual și presă scrisă să-nceapă să pună „m” unde (încă) trebuie „n”, că comitetul de doamne stimabile de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române (ILAR) format din doamna Vintilă Rădulescu să-l considere pe comfort drept valid pentru DOOM4, ca variantă pentru anticul confort sau chiar ca substitut.
Dar ce-ar fi de fapt să se schimbe norma de scriere, în afară de-a le da un nou motiv de supărare heitărilor anglicizării limbii? Păi eu susțin c-ar fi un element de normalitate în raport cu relația ortografie versus ortoepie a limbii române. O scriere cu „m” ar fi mai aproape de pronunția literară firească a cuvîntului scris confort, decît o scriere cu „n” ce e folosită constant de peste 100 de ani.
Academicianul Emanuel Vasiliu ne scria în lucrarea sa „Fonologia Limbii Române” (1965, Ed. Științifică) la p. 125 următoarele: „Înaintea consoanelor [f,v] nu se produce de obicei o ocluziune bucală completă pentru articularea consoanei [m]; în cuvinte ca învăț, înfăț avem a face, de fapt, cu o emisiune de aer prin cavitatea nazală, emisiune care începe în timpul articulării lui [î] și continuă în timpul în care organele articulatorii trec din poziția pe care o au pentru articularea vocalei [î], în poziția necesară pentru articularea consoanei [f] sau [v]. Notăm această varietate a lui [m] cu semnul [m̟]: [îm̟văț, îm̟făț] (învăț, înfăț).” Acest text este preluat ad literam în manualul universitar „Limba Română Contemporană” (1985) ce-i servește (și) în prezent drept suport principal de curs doamnei Camelia Stan pentru cursul de „Comunicare Orală” [1] ținut studenților „boboci” de la Literele bucureștene.
Un alt punct de vedere, de data asta de la școala ieșeană [2], este următorul:
„2.5.3.6. Consoanele nazale postvocalice implozive („sprijinite”) au, cel mai adesea, o articulație variabilă în raport cu consoana următoare:
- [m̟] (constrictivă nazală labio-dentală) + [f,v], redată grafic prin <m> [am̟vón tram̟vái̯] sau prin <n>: învăț, înfăș, în vis [îm̟văț îm̟făș îm̟vis]. În exemple de acest tip, unii vorbitori pronunță, sub influența grafiei, [n].”
Ultima remarcă a profesorului Turculeț este adresată de d-na Stan în cursul dumneaei menționat anterior:
„Rostirea cu nazală modificată [3] este conformă normei ortoepice; rostirea cu nazală nemodificată [n] este hipercorectă”.
În concluzie, avem o altă neconcordanță a sistemului sunet – literă. Una fină, nu ceva ce găsești în DOOM, un dicționar la nivel de gimnaziu. Norma
spune să scriem confort, în timp ce
pronunțarea naturală aduce a comfort.
Ar fi astfel „un pas înainte” anglicizarea scrierii sub presiunea masei
enorme a vorbitorilor de limbă corporatist-amestecată, pentru c-ar mai elimina
o excepție a scrierii în raport cu rostirea.
[1] Coteanu, I. (coord.), 1985, Limba română contemporană. Fonetica. Fonologia. Morfologia, Bucureşti, EDP, p. 14−16, 18−25, 57−64, 70−76.
[2] Turculeț, A., 2018, Introducere în fonetica generală și românească, Iași, Ed. Demiurg, p. 217.
[3] N.n. În patru scenarii ce-ar corespunde tot atîtor alofone ale fonemului consonantic /m/.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu