Vă prezint un subiect ceva mai puțin plăcut la citit, anume opțiunile de etimologie a cîtorva termeni de care ne dorim mereu să fim feriți. Cuvintele alese sînt: cioclu, coșciug, sicriu, cavou și cimitir. Bine, primisem o rugăminte să cercetez doar pentru cimitir, dar am zis să fie pachetul complet de înmormîntare (ca la un hotel veșnic all-inclusive).
Cioclu
DEX2 1998/2009 (ca și Candrea 1932[1]) ne invită să-l comparăm cu bulgărescul čokla (уокла), pe cînd MDA2 2010 ne spune că românescul cioclu provine din cuvîntul bulgăresc, în timp ce Scriban 1939 scrie:
„cĭóclu m. (d. cĭoaclă, care e o var. din țaclă, adică „acela care duce sicriu pe cele doŭă țacle”. D. rom. vine bg. čokla, cĭoclu). Cĭoclaș, acela care duce morțiĭ la groapă saŭ îĭ și îngroapă (gropar)”.
Adică fix pe dos, cum că bulgărescul, de fapt, ar proveni din română. Pînă acum avem toate cele trei opțiuni. DLRM 1958 și mai ales noul Dicționar Etimologic al Limbii Române (Vol. II, 2015) se abțin, adică DLRM nu-i dă deloc vreo etimologie, iar în DELR II cuvîntul lipsește cu totul. Și Tiktin (I, 1911) scrie „etimologie necunoscută”.
Mergem acum pe firul oferit („țaclă”) de Scriban și găsim:
cĭoáclă f., pl. e (var. din țaclă, ca cĭuf față de țop 1. De aci și sîrb. rut. čakija, ung. csaklya, cîrlig. V. cĭoacă 2, cĭoclaș, cĭoclu, încĭocălez). Odinioară, tîrlia cu care se duceaŭ ceĭ morțĭ de holeră. Vest. Targă tîrîtă, tîrlie, săniuță saŭ cărucĭor de cărat lemne de foc. Cantitatea de lemne cărate așa, ca cele duse de țăranĭ în căruță ca să le vîndă: o cĭoaclă de lemne. V. traglă, tîrlie.
țáclă și țáglă f., pl. e (cp. cu germ. zacke, țepușă, și ung. csák, vîrf. V. țăcălie, înțăglat, țiglă 2 și cĭoaclă). Vechĭ (țaglă). Vîrf de săgeată. Azĭ. Munt. A te uĭta țaglă (saŭ țaclă), a te uĭta țintă, fix, atent: cu ochiĭ țaclă (Oltenița, VR. 1912, 10, 53). Trans. (țaglă). Manelă (doŭă la număr) pe care se poartă secriu la țară. V. ațintesc.
De acest cuvînt „fuge” Boerescu (2017), dar și A. Graur, A. Ciorănescu sau T. Hristea, în schimb, în dicționarul „dacopat” al lui Vinereanu (2008) avem o altă ipoteză:
cioclu – persoană care transportă morții la groapă. Provine de la cioc² „cârlig”. În secolele trecute cioclii se foloseau de un instrument lung cu un cârlig în vârf pentru a trage trupurile celor morți de boli contagioase. Astfel, evitau să se infecteze ei înșiși; cf. bg. čokla (v. cioc²).
cioc² – cârlig. Cioranescu (1954) îl confundă cu cioc¹, dar cioc² are altă origine. Rom. cioc² provine de la acelasi radical PIE ca si cioacă, din PIE *keuk- „obiect curbat, curbură” (IEW, 589) (v. cioacă). Origine traco-dacă.
Concluzionăm: etimologie disputată, putînd accepta atît varianta de substrat a lui Vinereanu, cît și traiectoria propusă de Scriban. De aceea, cred eu, cuvîntul este evitat în DELR II.
Coșciug
DEX2 1998/2009 este ferm cu origine în slava veche: kovŭčegŭ (grafiat ковьчегъ după MDA2). Scriban scrie:
„coșcĭúg n., pl. e și urĭ (vsl. kovŭčegŭ, rut. kovčeg, ladă, infl. de coș. Cp. și cu căuș, căuc). Vest. Secriŭ, raclă: un mort într’un coșcĭug. – În est și nord cocĭug, „coșniță”.
Varianta regională a lui Scriban poate fi comparată cu cea oferită de Șaineanu (VI, 1929)
„coșciug n. 1. Mold. coșniță de papură, ladă în genere: coșciugu ca păpuși AL.; 2. ladă în care se închide mortul (sens excluziv muntean). [Slav. KOVUČEGŬ, coșniță (influențat de coș); sensul 2 prezintă aceeaș restricțiune ca sinonimele sicriu (Mold.) și tron (Tr.)]”.
Și a treia opțiune de uz regional este din Dicționarul Limbii Române Literare Vechi (1987, Termeni Regionali)
„COȘCIUG s.n. 1. (Mold.) Coș. Adormi pre coșciugul cu smochine. DOSOFTEI, VS; cf. NCCD (gl.). 2. (ȚR) Sicriu. B: Luară trupul de-l băgară într-un coșciug. NB, 184 Și pui acoperămîntul deasupra coșciugului. MĂRG. 1691, 25v. Și deaca-i văzu beat, îl băgă într-un coșciug. E 1717, 177v; cf. NB, 201, 202; GI 17r; MĂRG. 1746, 27v. // A: Iară ei avea un secrei ... umplut de alțe lucruri, cît să se îngreiadză ca și de un om . . . "Să nu vă ispitiți a face cinste coșciugului acestuia plin cu fîn. MP 1691, 18r; cf. MP 1691, 18r. C: Dară coșciugul monarhului au fost larg. ÎMP, 70r. 3 (Mold.) Burduf. Pre svinți îi băgară în coșciuge de bou si-i aruncară în mare. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. kovŭčegŭ, apropiat de coș. Cf. c o r f ă, z i m b i l; c o p î r ș e u, l a d ă”.
Etimonul kovŭčegŭ e dat de Ciorănescu citîndu-l pe Cihac cu sensul de cutie, apropiat, deci, de ladă propus de Scriban și Șăineanu.
Există separat și ipoteza lui Vinereanu (de data asta fără limba dacilor):
coșciug – sicriu. V.sl. kovĭčegŭ „cutie” (Cihac, II, 65); cf. bg., sb., rus. kovčeg „arcă, corabie, cutie”. Fonetismul influențat de analogia cu coș (cf. Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 244). Vasmer (II, 272-3) consideră că acest radical provine din limbile uralo-altaice; cf. v.uzb. kopur „vas”, koburčag „cutie”, mgh. koporso „coșciug, cutie” (cf. rom. copârșeu), mong. qugurčag „ladă, sicriu”, tc. kapčug „cutie”. Vasmer respinge însă ipoteza lui Miklosich si Berneker că ar proveni din gr. καύκος, καύκιον „cupă”, deoarece nu se explică suf. -eg, -ug, ceea ce este just.
Concluzionăm: Deși etimologia „canonică” ne împinge spre un cuvînt din slava veche, este posibil ca aceasta să-l fi luat din limbile uralo-altaice sau invers. Ortografic, a fost impusă drept normă forma cu ș, după coș (MDA 1953/1954).
Sicriu (secriu)
Începem din nou studiul cu DEX2 1998/2009 ce ni-l dă drept etimon imediat pe maghiarul szekrény. Șăineanu ne spune că acest cuvînt maghiar cu sensul de ladă ar proveni din latinescul scrinium ce nouă ni l-a dat separat pe scrin. Pentru explicații de grafie/semantică îl cităm pe Scriban:
Cuvîntul este omis de Vinereanu, Boerescu și Ciorănescu. Nu facem speculații dacă o formă din româna veche a lui scrin l-a generat pe maghiarul szekrény, deci concluzionăm că pentru sicriu (normă ortografică cu i în loc de e din MDO 1953/1954) cuvîntul maghiar szekrény îi este etimon.
Cavou
DEX2 1998/2009 ne trimite imediat la franțuzescul caveau, dar aici putem cerceta dincolo de etimologia imediată. Scriban 1939 scrie:
*cavóŭ n., pl. urĭ (fr. caveau, dim. d. cave, pivniță, d. lat. cavus, cav). Boltă, criptă (de înmormîntat morțiĭ uneĭ familiĭ).
Sigur că sufixul nostru „-ou” este franțuzescul „-eau”, deci putem considera că acest cuvînt cavou este un franțuzism provenit din latină (cf. https://www.cnrtl.fr/definition/cave „Empr. au lat. class. cavus «creux»).
Cimitir (chimitir)
Piesa de rezistență a periplului etimologic macabru este cimitirul. Pentru că DEX2 1998/2009 oscilează cu etimologia imediată dîndu-ne concomitent două surse: neogrecul kimitírion[2] (cu grafia ϰοιμητᾶριον[3] din MDA2 2010), respectiv italienescul cimitero. Pentru lămuriri suplimentare îl cităm pe același Scriban:
cimitír și (maĭ vechĭ) chimitir n., pl. e (ngr. kimitiri[4] [d. vgr. Koimetérion (κ ο ι μ η τ η ́ ρ ι ο ν), „loc de zăcut”], modificat după lat. coemeterium, mlat. cimeterium, cimiterium; it. cimitero, -terio, fr. cimetière; vsl. cimeterŭ, pol. cmentarz; ung. cinterem [de unde mold. țintirim]). Loc de îngropat morțiĭ. – În Trans. și pográdie.
Cred că varianta cea mai plauzibilă pentru noi este apariția din neogreacă prin intermediul uzului bisericesc drept chimitir (ipoteza lui Ciorănescu, citată și de Vinereanu), apoi forma cimitir apărută din cea existentă în limbă sub influență modernă italienească în secolul al XIX-lea. Interpretarea semantică dată de francezi aici https://www.cnrtl.fr/definition/cimeti%C3%A8re pentru etimonul din greaca veche este de ”loc unde se doarme/dormitor”, „loc unde se depun morții”, puțin diferită de interpretarea lui Scriban citată mai sus. Versiunea din franceză este confirmată și de Ernst (1966/1967) de unde redăm notița etimologică completă, inclusiv rădăcina indo-europeană:
[1] Ca de obicei, trimiteri către www.dexonline.ro/surse pentru sigle de dicționare în limba română.
[2] De fapt, în greaca nouă nu este nici un „on” în transcriere în alfabet latin, v. nota 4.
[3] De fapt, aceasta din MDA2 2010 este o grafie aproximativă a cuvîntului din greaca veche, v. nota 4 pentru cuvîntul din neogreacă. Eroarea din DEX2 și MDA2 este corectată parțial în DELR II 2015, p. 239, unde versiunea din greaca veche este scrisă corect, dar cea din neogreacă este scrisă greșit tot precum forma din greaca veche.
[4] Prin traducere pe google avem azi în greacă κοιμητήρι / koimitíri pronunțat chimitiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu