Deunăzi mi-am adus aminte că citisem undeva (doar nu mai știu acum unde) că, deși românii în proporție covîrșitoare rostesc (rar, ce-i drept, în sensul că nu e un cuvînt din vocabularul de bază) cuvîntul spășit, etimologic ar fi corect să se scrie spăsit[1], adică ș-ul ar fi corect un s. Și DOOM (1982, p. 567) și DOOM2 (2005, p. 740) ne dau drept corectă forma spăsit, practic opunîndu-se uzului. Cum am ajuns la spășit? Prin atracție paronimică (fenomen ce explică multe așa-zise „etimologii populare”) după participiul verbal ispășit al verbului a ispăși, cu definiția din DEX2:
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
Pentru completitudine, adică pentru a vedea din punct de vedere istoric legătura între cele două cuvinte moderne spăs/șit și ispășit, apelăm la cercetarea lui August Scriban și cităm din dicționarul său (p. 663, respectiv 1227):
ispășésc v. tr. (vsl. ispasti-ispašon și ispasati, a paște tot și [*fig.] a expia. V. ispas). Expiez (constat) paguba făcută de vite într’o semănătură.
spăsésc v. tr. (vsl. sŭpasti, a conserva, a salva, sŭpasŭ, salvare, salvator, compus ca și ispasti și popasti [V. ispășesc și poposesc]; ceh. spás, răscumpărare, nsl. spas, răscumpărător, spasovo, ispas, înălțarea luĭ Hristos). Vechĭ. Salvez, mîntuĭ, ispășesc: a spăsi o greșală. Azĭ. Fam. V. refl. Mă arăt spășit (smerit): ce te spăseștĭ așa? – Vechĭ și isp-.
Deși nici un etimon nu este cu ș, Scriban folosește ș pentru a ispăși, respectiv s pentru a spăsi/ispăsi. Ciorănescu în DELR, p. 734 definește verbul a spăși pentru a spăsi al lui Scriban.
DLRM (1958, precursorul DEX, p. 396) dă cuvîntul-titlu a ispăși cu varianta arhaică a spăși pentru „1. A plăti prin suferință o greșeală; a-și lua pedeapsa; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia.” Nu există verbul a spăsi sau adjectivul spăsit.
În concluzie, cuvintele ispășit și spăs/șit nu au etimologie comună (vezi Scriban) și este eronat să se dea etimonul sŭpasiti pentru cuvîntul ispăși(t), acel i în plus venind, de fapt, de la alt cuvînt în slava veche. Recomandarea de scriere și pronunție spăsit este o concesie etimologiei în defavoarea uzului (în contrapondere cu pricomigdală, unde DOOM2 reversează norma etimologică picromigdală din DOOM – vezi https://thescienceinmymind.blogspot.com/2015/04/prajiturica-prajiturelelor.html și https://thescienceinmymind.blogspot.com/2015/04/prajiturica-prajiturelelor-comentata.html )
[1] SPĂSÍT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti. (DEX2 2009).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu