De citit după: https://thescienceinmymind.blogspot.com/2021/12/uniformizare-fara-nici-un-pret.html.
Să luăm cuvîntul dedesubt (cu pronunția corectă /d e d e s ú p t/) și să constatăm că (DEX2 1998/2009) acesta este compus din prepoziția de + prepoziția de + prepoziția subt (o variantă pentru vechea prepoziție supt), totul „împachetat” într-un adverb de loc, de multe ori folosit cu valoare adjectivală cu regent un substantiv, de asemenea cu prepoziția de: (cartea) de dedesubt (este mîzgălită). Numărăm în exemplul dat trei instanțe consecutive ale silabei /d e/ cu efect indubitabil cacofonic (spaima de cacofonii este adînc înrădăcinată la noi, românii, slabe șanse să se vindece) și cred că putem afirma că modul de compunere a adverbului este dubitabil [1], chiar suspect, și ne punem problema dacă prepoziția repetată poate fi evitată ca dedicație pentru iubitorii de eufonie și degrabă urîtorii de pleonasme/tautologii. Adică, e vreo diferență între „am așezat cartea dedesubt” și „am așezat cartea desubt”, alta decît inexistența în uz a cuvîntului desubt?
Primul „de” din formarea lui dedesubt este de tip descriptiv/atributiv (care a fost/este/va fi sub..) și e reluat inutil în silaba următoare. Îndepărtarea unui de din adverb este în 2022, evident, tardivă. Evitarea construcției de + de(de)subt este și ea la fel, căci avem oricum un dublu „de” atributiv și în „de deasupra, de dincolo, de dincoace etc.”
Pe de altă parte, există pleonasme mai puțin vizibile și asta e informația (poate cu titlu de noutate) pe care vrem s-o transmitem cititorului. Cuvîntul subsuoară [2] este format întocmai ca dedesubt, anume repetînd o prepoziție, doar că acest lucru este mai greu de văzut. Ne ajută același August Scriban (p. 1268):
„supsuoáră și supțioáră f., pl. orĭ (lat. sub ala, supt aripă, de unde s’a făcut un subst. *suară, *suoară, căruia i s’a pus înainte supt. Căzînd t, s’a făcut supsuoară, ĭar din combinațiunea luĭ t cu s, s’a făcut *supțuoară, supțioară). Scobitura de supt umăr: a apuca un rănit de supsuorĭ. Adv. de loc. În orĭ supt scobitura de supt umăr: a veni cu pînea supsuoară. – În Trans. și susuară. În L.V. [3] supsioară, susioară, suptŭsuară, suptŭsioară.”
Cum am evita în acest caz pleonasmul, pentru prima dată după sute de ani? Desigur, tăind din norma curentă ortografică literele buclucașe (v. Uniformizare...) sub, rămînînd cu suoară. Doar că este/ar fi o altă operație fără șanse de succes, cam ca desubt.
Așa cum sînt de părere că lupta cu cacofoniile este inutilă, adică, cumva în contrapoziție cu accepțiunea publică, eu nu consider eufonia ca fiind un criteriu obligatoriu de folosire îngrijită a limbii, tot așa concluzionez că este mult prea tîrziu să corijăm unele pleonasme, fie ele la vedere sau ascunse, și asta nu neapărat că acestea s-ar fi „gramaticalizat” deja (ex. Am văzut cu ochii mei!).
Pentru cititor, redăm în final articolele lui A. Scriban despre cacofonie (p. 213) și eufonic (p. 477):
„*cacofoníe f. (vgr. kakophonia, d. kakós, răŭ, și phoné, voce. V. eŭ- și sin-fonie). Amestec neplăcut de sunete orĭ de cuvinte, ca: să se suĭe sus și să strige [4]. Muz. Sunete discordante. – Cacofonia nu trebuĭe să fie contra spirituluĭ limbiĭ. Așa, dacă zicĭ biserica catolică, tactica cavaleriiĭ [5] nu e cacofonie, cum cred ignoranțiĭ.”
„*eŭfónic, -ă adj. (d. eŭfonie). Gram. Care produce eŭfonie, care sună frumos: Valeria e un nume eŭfonic, pe cînd Vlada orĭ Neacșa nu. De aceĭa poporu zice despre o fată urîtă și cu nume urît: „După ce e slută, o maĭ cheamă și Vlada”. – Literă eŭfonică, literă pusă între doŭă vocale ca să evite hiatu, ca: florile dalbe îld. [6] florile albe. Adv. În mod eŭfonic.”
[1] Ca să nu creez/folosesc cuvîntul chestionabil după englezescul questionable cu sensul de (demn) de pus la îndoială.
[2] Grafia întocmai cu DOOM2 05, p. 759, ce coincide și cu MDO54, p. 150.
[3] Literatura Veche, v. Scriban, p. 11.
[4] Ca fapt divers, exemplul lui Scriban este unul ce se pliază perfect pe definiția conceptului de aliterație, unul, în principiu, pozitiv. De altfel, autorii Dicționarului de Termeni Muzicali recunosc că „Deși uneori involuntară și cacofonică, a. constituie un mijloc poetic cu resurse multiple [...]”, citare prin www.dexonline.ro.
[5] Deci basmul cu cele trei cacofonii „acceptate” *biserica catolică, tactica cavalerească (cavalerilor/cavaleriei) + cel post-1990 banca comercială (vezi și Banca Carpatica)* este chiar vechi, găsindu-i o dovadă a existenței sale în 1939.
[6] În loc de.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu